Teen Press 
foto: Serviciul Tehnoredacție
Un lucru e cert: e imposibil să te plictiseşti la noi în ţară! După cum bine ştim, o problemă de actualitate demnă de luat în considerare, printre multe altele existente în neliniştita noastră ţărişoară, o constituie plecarea tinerilor în străinătate odată cu terminarea ciclului liceal. Conform ultimelor statistici, cel puţin 7.000 de absolvenţi de liceu sau studenţi şi-au căutat un program de licenţă sau de masterat în străinătate, în cadrul a două târguri educaţionale care au avut loc în ultima lună (RIUF şi World Education University Fair), iar cei mai mulţi sunt interesaţi mai ales de programele cu specializare în afaceri şi management, marketing sau comunicare.
Trăsăturile candidatului ideal pentru unul dintre locurile la o universitate din străinătate ar fi: să aibă note mari pe timpul liceului, să fie isteţ şi să se implice în proiecte, condiţii subordonate de creativitatea elevilor noştri, de cele mai multe foarte apreciaţi în raport cu mulţi alţii.
De ce în număr aşa mare?
Ei bine, ofertele sunt bune şi calitatea învăţământului din Franţa sau din Marea Britanie, de exemplu, este net superioară faţă de cea din România. În plus, studiile în străinătate oferă şansa de a lucra pentru un salariu mai bun şi mai multe oportunităţi de a avansa, după cum susţin însuşi studenţii. Totuşi, ştiind toate acestea, noi, cei care suntem încă în liceu şi nu ne-am decis dacă să „migrăm“ sau să ne exercităm spiritul sacrificiului în încercarea de a rămâne şi de a face ceva bun pentru „popor“, ne întrebăm inevitabil: Merită să rămân?
La momentul actual, dacă e să fim practici, cea mai bună soluţie este plecarea într-o ţară străină, cu o eventuală posiblitate de revenire luată în calcul doar de cei care nu văd această reîntoarcere ca fiind doi paşi înapoi după cel făcut înainte. Dacă ne dorim atât de mult să rămânem, găsim motive pentru care să o facem, cum ar fi, de exemplu, faptul că multe din universităţile noastre pregătesc mult mai bine studenţii (două exemple elocvente în sensul acesta: Universitatea Carol Davila şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, din Bucureşti) decât cele din afară. Şi mai uşor găsim însă motive pentru care am pleca, cel mai important fiind acela că odată cu terminarea unei facultăţi (vorbim aici de cele bune) nimeni şi nimic nu ne asigură un loc de muncă.
Şi totuşi, dacă plecăm toţi, cine rămâne? Nivelul de pregătire din universităţi va trebui să se adapteze elevilor rămaşi, iar calitatea învăţământului va scădea dramatic, iar în ultimul timp nici nu prea are de unde să mai scadă. În această gaură neagră care se va forma, vor intra şi acei tineri cu rezultate bune şi care promit, dar care nu au apucat o bursă, părinţii nepermiţându-şi să-i ţină în străinătate. Ca într-un lanţ trofic, vom avea tot mai puţini absolvenţi care să ştie şi ce să facă cu diploma, nu doar să o fluture pe la nasul celorlalţi.
Există desigur şi acele cazuri în care elevi buni au plecat şi s-au întors dezamăgiţi, „cu coada între picioare“, nemulţumiţi de pregătirea slabă de la universităţile respective sau de dificultăţile de natură etnică întâmpinate.
Morala? Nu tot ce zboară se mănâncă!
Şi clar nu tot ce înseamnă studii în străinătate garantează succesul sau un nivel de trai mai bun decât în România. Paza bună trece primejdia rea, aşadar să nu ne aruncăm în „braţele“ primei universităţi nimerite. Din contră, să ne acordăm suficient timp – doar e viitorul nostru în joc.
Una peste alta, iată un alt capitol la care ţara noastră are de pierdut, pentru că nu ştie să-şi cultive valorile. Nu se oferă condiţiile propice pentru a alege mai întâi România şi apoi, în eventualitatea unei oferte de nerefuzat, opţiunea de a părăsi plaiurile mioritice, dar… trăim în România şi asta prea ne goneşte studenţii!
