Teen Press 
foto: Cătălin Ispirescu – colaborator foto
Suntem în plină agitaţie a revoltei elevilor cu referire la introducerea cataloagelor electronice. Metoda cataloagelor electronice are ca urmare păreri împarţite, unii fiind mai receptivi la ideea aceasta, iar alţii revoltaţi. Catalogul virtual are şi el avantajele sale, plus o mai mare uşurinţă a comunicării între şcoală şi părinţi, însă catalogul clasic rămane ca bază.
Elevii ar avea un mai mare control asupra situaţiei lor şcolare de către părinţi, iar părinţii ar fi multumiţi să ştie tot ce mişcă. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Introducerea cataloagelor electronice ar trebui să se asigure ca parinţii să fie instruiţi să folosească această metodă (mulţi dintre părinţi nu se folosesc de tehnologie aşa de mult, profesorii în vârstă de asemenea), unde mai pui şi cheltuielile pe care un părinte le duce pentru utilizarea acestei metode, nu mulţi permiţându-şi să mai dea un ban şi pentru un „moft“, cum zic ei.
Un argument în plus ar mai fi că obişnuitul catalog clasic nu poate fi hacker-it. Hacker-it virtual vorbind, căci poate încă se mai practică faza cu favorurile reciproce, când Gigel îl roagă pe Costel să-i modifice şi lui absenţa cât ţine de şase.
Dar cum stăm când avem parinţi la zi cu tehnologia, copii din ce în ce mai mulţi care cer un control mai mare datoritã comportamentului şi o propunere binevenită a introducerii acestei metode? Atunci treburile stau cam nasol pentru noi. Introducerea unui catalog electronic ar însemna „spionarea“ şi ulterior raportarea informaţiilor către părinţi.
Orice elev chiuleşte, minte în legătura cu situaţia s-o scoată basma curată, dar mai şi învaţă. Cei care nu dau mai deloc pe la şcoală şi au note mici, bănuiesc ca nu s-or stresa ei prea mult să aibă pe conştiinţă că parinţii lui îi veghează în fiecare zi situaţia şcolară. Poate să dea şi părintele un ţâr, dacă observă că-i ceva dubios cu odrasla lui.
Controlul cel mai bun este încrederea (şi caştigarea ei, bineînţeles). Cui îi place să fie verificat şi tras la răspundere pentru orice prostioară ?
Hai! Spuneţi voi, generaţia ’90? Dar şi mai bine, să mai auzim odată, dragi parinţi, ce povesteaţi voi din liceu la un şpriţ? Dacă erau cataloage electronice pe-atunci, câte amintiri erau acum necunoscute?
