„Les clichés“ au devenit un obicei. Am putea spune că ne înfrumuseţează viaţa un picuţ. Tindem să credem în ele pentru convingeri proprii sau din obişnuinţă, deşi, cu timpul, s-au devalorizat. Suntem atraşi de necunoscut mai mult decât orice altceva. Ceea ce deja ştim şi se repetă pur şi simplu ne enervează. Toată lumea inspiră şi expiră clişee, deşi, odată inspirate, ne rămân pe dinăuntru, urmând să trăim cu ele zi de zi.
Sunt multe clişee stupide, cum ar fi „Timpul vindecă toate rănile“, ei bine… „Gică, te-a părăsit soţia? Te-a păcălit şi era şi vreo infractoare şi ţi-a luat toţi banii puşi la saltea?“ Ei, lasă, timpul vindecă toate rănile, mult noroc. Altfel spus, clişeele sunt replici enervante, ne dictează viaţa vrând-nevrând.
Vrei să-i ceri un sfat unui prieten într-un moment dificil şi îţi trânteşte nişte clişee de te fac să uiţi de problemă pentru un moment şi să realizezi că nu te ajută deloc o frază preconcepută căreia ar trebui să-i dai crezare. Ţi se aruncă frumos un „Lasă, Vasilico, lucrurile bune vin celor ce aşteaptă“. Cu alte cuvinte, lasă problemele deoparte, e ca şi cum te-ai uita pe OTV nouă ore încontinuu, stând pe canapea. Ştii ce se întâmplă cu cei ce aşteaptă? Glaucom. Şi moarte, fix în ordinea asta.
Sau p-aia cu dragostea, să-i zici prietenei tale Gicuţa tocmai când îi roiesc fluturii prin stomac de la atâta îndragosteală „Gicuţo, ai grijă, dragostea e oarbă“. De fapt, dragostea nu-i oarbă. Tu eşti orb. Noi toţi suntem orbi. Ea îţi pune ochelari, să vezi. Dacă nu ai tu dioptriile în regulă, asta-i altă treb’şoară.
Că veni vorba de dragoste – clişeele ne pun pe gânduri de fiecare dată. Despre relaţiile la distanţă, cum că „ochii care nu se văd se uită“, de fapt nu distanţa are de-a face cu ochii ăia care se uită. Sunt alţi factori pentru care o relaţie la distanţă nu durează, cum sunt şi atâtea şi atâtea temperamente. Aşadar, să nu vă fie teamă, deşi parcă ne trece un fior când ne gândim.
Întreaga noastră existenţă are la bază aceste clişee pe care le ridicăm în slăvi pentru că nimeni nu le contrazice. Ne fac să ne îndoim de ceea ce credem noi cu adevărat, poate chiar uneori nu mai facem anumite lucruri pentru că ne gândim că ar avea consecinţe automat. Gicuţa mi-a spus că nu crede că ar trebui să continue să se mai întâlnească cu Gică, vezi, domne! tatăl lui nu e chiar uşă de biserică iar „aşchia nu sare departe de trunchi“. N-ar trebui să ne pună pe gânduri un clişeu. Lucrurile sunt de fapt aşa cum vrem noi să fie. Clişeele sunt poveşti.
Cat de adevarat este. Sunt total de acord cu absolut tot ce ai scris.
Toate trairile noaste sunt pentru ceva si din fiecare intamplare trebuie sa invatam ceva, sa ne ascultam judecata si inima.
Adevărat 🙂 Important este să învăţăm că viaţa este, în final, o sumă a alegerilor şi experienţelor noastre!