Teen Press 
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter
Nu vreau să critic pe nimeni care preferă să sară gardul când se duce la un concert, dar eu prefer să îmi cumpăr bilet. Nu pentru că mi-e frică de câteva şuturi în fund de la gardieni şi de câteva priviri simpatice ale celor care au dat bani pe bilet. Pur şi simplu, nu înţeleg de ce trebuie să stau presată, să mă întoarcă din drum un nenea de la Falcon Security şi să mă simt complet nelalocul meu.
Este normal şi de bun simţ să achiţi un serviciu, fie că e vorba de un concert, fie că e vorba de o călătorie – deşi aici este discutabil, pentru că serviciile oferite de mijloacele de transport în comun nu sunt tocmai satisfăcătoare, dacă ne gândim la înghesuiala din autobuze.
În ceea ce priveşte un concert, vorbim de prestaţia artistului, de cea a staff-ului său, plus a unei întregi echipe de conaţionali care s-au chinuit să îl primească cât mai bine, ca să rămână aici. În rest, ce pot să zic, nu cred că dai dovadă de prea multă responsabilitate şi maturitate dacă te caţeri ca maimuţa pe gard. Dacă ai bani de buzunar şi îţi doreşti atât de mult să asculţi o trupă, nu văd de ce te-ai zgârci, doar îţi permiţi.
În caz contrar, dacă nu ai – simplu, nu te duci! Pentru că săritul gardului nu este în nici un caz o soluţie, ba chiar este penibil. Am învăţat ceva simplu în cei şapte ani de acasă: când nu îmi permit ceva, mă lipsesc şi nu iau cu japca. Dacă încep să mă strecor undeva fără bilet, e ca şi cum aş fura un articol de îmbrăcăminte dintr-un magazin şi nu cred că ai noştri ne-au învăţat că e bine să furăm. Nu ştiu, zic şi eu.
Dacă nici nu am bani, nici nu îmi doresc să ascult formaţia sau artistul cutare, nu înţeleg de ce m-aş cocoţa, de ce aş risca să mă îmbulzesc cu alţi scăpaţi. Am mai auzit răspunsuri de genul: „nu îmi place Lady Gaga, dar am sărit gardul pentru că mi-au plăcut laserele.“ Trebuie să fim atât de primordiali încât să ne cocoţăm, doar pentru că suntem mai curioşi decât primatele? Mi-a plăcut răspunsul următor, de la aceeaşi persoană: „dacă era mai ieftin biletul, m-aş fi dus.“ Parcă zicea că nu-i place, dar ca românul „dacă e ieftin, mă duc şi eu“. Nu te duci că e ieftin, nu te duci că e prea scump, te duci pentru că adori artistul care prestează şi oricât te-ar costa, îţi pui deoparte şi te duci cu drag. Toate concertele la care am fost le-am achitat corect. Nu a fost vorba de compromis, dar am pus deoparte din timp.
Dacă este într-adevăr vorba despre un concert mult aşteptat, dar pentru care buzunarele sunt goale, îl asculţi în liniştea camerei tale, în mp3, mp4, high quality sau ce ai şi nu îţi spargi capul, în nici un caz nu te transformi într-un fan dement. Pentru nici un artist din lumea asta, poate să fie şi Metallica şi cu RHCP la un loc, nu merită să rişti siguranţa şi comfortul tău. Nici ei nu cred că îşi doresc nişte fani demenţi care rup garduri, pentru că nu au bilet. Stai acasă liniştit. Nu ai, nu ai.
Altceva – eu nu cred că este vorba de bani, până la urmă. Eu nu cred că cei din ziua de azi nu se duc la un concert pentru că e prea scump, dar în schimb îşi cumpără Iphone. Păi, dragilor, dacă vreţi să aveţi amintiri frumoase, când vă întreabă cineva peste ani ce aţi făcut cu viaţa voastră, nu vă mai luaţi telefon de 20 de milioane şi mergeţi la concerte, distraţi-vă, rămâneţi cu amintiri, nu cu un telefon, care între timp nu mai face doi bani, că deja l-au înlocuit.
