Maraton Trupa AS la teatrul Masca


Maraton Trupa AS - 2010

de Alexandra Zamfir – colaborator
foto: Ion Mateş – colaborator foto

Cum putea să înceapă altfel stagiunea la Teatrul Masca, decât printr-o piesă de-a lui Shakespeare?! Astfel, Andrei Gheorghe ne-a demonstrat din nou că Trupa AS, a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr“, are nu numai un coordonator bun, dar şi o echipă foarte talentată de artişti, punând în scenă sâmbătă, 18 septembrie, la ora 17:00, în anfiteatrul Teatrului Masca, două dintre cele mai deosebite spectacole, într-o singură piesă.


Maraton Trupa AS - 2010


Maraton Trupa AS - 2010

„Pyram, Thisbe & Co“, cea dintâi reprezentaţie, a fost o scenetă simplă ce a pus în evidenţă talentul fiecărui actor în parte, lăsându-i pe Ana Creţu, Andrei Marin-Bălulescu, Ioana Popescu, Alina Breazu şi pe Ioan Alexandru Mirea să se remarce fiecare în parte prin rolul său mai mult sau mai puţin punctat de circumstanţe. În aceste împrejurări, ne-a fost demonstrat încă o dată că „nu există roluri mici, ci doar actori mici“, în special de către cel ce-a avut cele mai puţine replici, şi anume Ioan Alexandru Mirea, care a dat culoare şi umor piesei, doar prin atitudine şi limbajul trupului.


Maraton Trupa AS - 2010

Cea de-a doua piesă a fost un fragment din „A douăsprezecea noapte“ şi a fost tratată mai mult într-o manieră clasică, punându-se accentul pe relaţiile protagoniştilor şi pe schimbarea stărilor de spirit. Şi în aceste circumstanţe însă s-a remarcat foarte bine domnişoara Ana Creţu, care a avut o interpretare de nota zece, ce a adus tuturor zâmbetul pe buze.
O aşa echipă excelentă, care răspândeşte arta într-un asemenea mod şi care ne bucură sufletele cu orice ocazie, nu merită decât laude!


Maraton Trupa AS - 2010

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *