Prin oras: Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc – o comoară a Bucureștiului

Hanul lui Manuc – o comoară a Bucureștiului

de Andreea Samoilă – redactor
foto: Andrei Lumpan – colaborator foto

Trecem pe lângă ea de nenumărate ori, în drum spre liceu; unii, poate, își beau cafeaua dimineața aici, iar alții poate o văd în drum spre vreo cafenea din Centrul Vechi seara. Nu toată lumea știe însă că aceasta e una dintre cele mai vechi clădiri din Centrul Istoric – Hanul lui Manuc.

În zona Lipscani se aflau multe hanuri, care au apărut datorită dezvoltării Bucureștiului între secolele XVI și XIX, însă puține au trecut testul timpului. Printre acestea se numără și Hanul lui Manuc, aflat pe strada Franceză, și ridicat în 1808 de un armean înstărit, Emanuel Mârzaian, numit de turci Manuc Bei. Construirea hanului a durat doi ani, lucrările începând în 1806, când Manuc s-a mutat din Moldova în Țara Românească. În această perioadă scurtă, Beiul a reușit să ridice una dintre cele mai frumoase construcții din oraș. Astfel, hanul avea o arhitectură unică și avea 15 pivnițe, 23 de prăvălii, două saloane mari, camere de servitori, zece magazii, bucătării și la primul etaj erau 107 camere.

Hanul lui Manuc – o comoară a Bucureștiului

De-a lungul timpului, hanul a trecut prin numeroase schimbări. După moartea lui Manuc, acesta a fost vândut și revândut și a purtat denumirea de Hotel Dacia, unde s-au ținut spectacole de iluzionism, teatru și baluri. De asemenea, în timpul războaielor, hanul era locul unde se întâlneau marii oameni politici ai perioadei respective, printre care se numără și Delavrancea sau Goga. Fiind situat pe locul unde se afla pe vremuri Curtea Domnească Veche, Hanul lui Manuc era un loc unde se întâlneau și nenumărați negustori, cum ar fi cei de pe Lipscani, care vindeau marfă din Leipzig și cei de pe strada Gabroveni, care aduceau marfă din Gabrovo.

În timpul perioadei comuniste, Hanul lui Manuc nu a fost un subiect ocolit de controverse. Ceaușescu a naționalizat clădirea și a vrut să o dărâme deoarece voia să lărgească Piața Unirii. Mulțumită arhitectului său, care i-a spus că acolo se adunau comuniștii să conspire, dictatorul a început imediat o restaurare a construcției.

Hanul lui Manuc – o comoară a Bucureștiului

Cu o vechime de aproximativ 200 de ani, clădirea construită de Manuc a fost singurul han din sud-estul Europei și a fost una dintre singurele construcții care a rezistat trecerii timpului. Acesta a fost martorul multor părți din istorie, a fost pe rând teatru, loc de întâlnire al oamenilor politici și poeților, țăranilor și boierilor, hotel și ruină.

În incinta hanului, astăzi se găsesc mai multe cafenele și terase, precum Manuc Cafe, Manuc Bistro, Manuc Levantin, restaurantul Manuc și crama, care se va deschide anul acesta. Vara, clienții pot se relaxeze pe terasă, stând la mesele din lemn din frumoasa curte interioară. De asemenea, pe tot parcursul anului, în încăperile de la etaj se organizează diferite târguri, cum ar fi cele de cafea sau de dulciuri.

Poate că mulți cred că Hanul lui Manuc este doar un local oarecare, o bijuterie a orașului ce a fost uitată și a început să se degradeze treptat. însă acest han nu este doar atât, ci este tot ce își poate dori o persoană: un loc cald, plin de viață, fermecător, cu o istorie incredibilă și o mândrie pentru țara noastră.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *