Prin Oras – Acuarela – cum sa pierzi vremea ca un artist cu norma-ntreaga

Acuarela – cum să pierzi vremea ca un artist cu normă-ntreagă

Acuarela – cum să pierzi vremea ca un artist cu normă-ntreagă

de Sabrina Canea – redactor
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

În interiorul nostru (poate și p-afară) cu toții suntem niște artiști complet neînteleși. Ori de câte ori artistul din noi lasă frâu liber imaginației și creează ceva ce poate inova termenul de „artă“, așa cum ne-o imaginăm noi, toți „culții“ devin critici, aducând lucrarea noastră la rangul de gunoi. Ei bine, pentru aceste cazuri a apărut Acuarela, împreună cu Galeria Imbold, locul unde „gunoiul“ tău capătă o semnificație aparte și este apreciat la adevărata lui valoare.

Dacă vei înainta pe Polonă până la numărul 40, vei fi plăcut surprins să găsești o casă veche și primitoare care găzduiește, la parter, Galeria Imbold, iar la mansardă a fost amenajată, ulterior, o ceainărie – Acuarela. Imbold Galeria este primul proiect al Asociației Culturale Imbold, asociație care promovează industriile creative din Romania și în mod special artele vizuale. Inițial, mansarda a pornit ca o ceainărie pentru comunitatea de artiști și a avansat la stadiul unui spațiu polivalent care găzduiește recitaluri de jazz, jam session-uri, piese de teatru, seri de lectură, de tarot și multe alte evenimente în curs. Atfel spus, Galeria, împreună cu Acuarela, este locul perfect unde poți veni ca artist cu „spate“ sau începător și să-ți pui lucrările pe unde vrei tu. Astfel, locul oferă atât posibilitatea artiștilor de a se face cunoscuți, cât și oportunitatea acestora de a concepe cele mai îndrăznețe chestii fără frică.

Acuarela – cum să pierzi vremea ca un artist cu normă-ntreagă

Înainte de a păși în incinta propriu-zisă, trebuie neapărat să saluți „vedeta“ de la intrare, manechinul din fier, asta ca răsplată a grației pe care el o arată zilnic invitaților. Intri și ai două variante: dreapta sau stânga. Cum în camera din stânga nu poți intra deoarece în secret este pregătită o viitoare expoziție, hai să mergem la dreapta! În dreapta, după ce ne mai împiedicăm de o bicicletă, vom intra într-o cameră foarte primitoare, unde te poți relaxa și citi cât îți poftește inima, asta dacă nu cumva vei admira tablourile, tapiseria canapelei, niște botoșei de copil și alte chestiuțe random, dar simpatice. Dacă nu-ți place aici că-i mult soare, te poți retrage în camera din fund și îți poți savura ceaiul în liniște pe canapea, lângă un calorifer și un radiator.

Oaspeții veniți la Acuarela niciodată nu nimeresc toaleta. De ce? Pentru că până și toaleta este decorată ingenios și simpatic. Vei fi plăcut surprins că atunci când mergi să faci „șușu“, o să vezi o găleată în locul chiuvetei, sticle de Pepsi vechi, de colecție chiar, suportul unei lampe cu gaz, un cântar și multe alte chestii. Desigur, dacă ai probleme cu prostata, te poți servi din mica „bibliotecă“ din baie cu o carte sau o revistă până ce-ți rezolvi problemele.

Acuarela – cum să pierzi vremea ca un artist cu normă-ntreagă

Singurul punct slab al locului ar fi scara foarte îngustă. Dacă nu prea le ai cu alpinismul și ești destul de împiedicat, poți să ți-o iei foarte ușor în freză p-acolo. Pentru cei care au probleme cu înălțimile, vă dau un sfat: încolăciți-va bine – bine de balustradă și aveți grijă pe unde călcați, ca nu cumva să-i faceți Acuarelei un renume pentru cele mai drăguț pictate gips-uri.

Și totuși, după ce vei escalada scara și ajungi în mansardă îți garantez că nu vei mai dori să pleci d-acolo! Vă mai amintiți mansarda din „Romanul adolescentului miop“, care părea a fi doar ce trebuie unui tânăr? Gândiți-vă ca Acuarela nu numai că se aseamănă cu aceea, dar și aduce un suflu modern, de secol XXI. Oamenii au amenajat mansarda, astfel încat poți servi ceaiul pe scaun, tolănit pe canapea ori poți alege să lenevești într-un hamac. Pe oricare dintre acestea le-ai alege, vei fi totuși mult prea ocupat pentru a-ți bea ceaiul. Mulți dintre cei care pășesc pentru prima oară în Acuarela, în frunte cu noi, stau un timp și analizează camera în splendoarea ei. Perne pufoase, monstruleți pictați pe tapiseriile scaunelor, tablouri fel și fel, cărți de toate felurile, pensule, acurele și câte și mai câte. Dacă dorești, poți picta chiar acolo, în timp ce-ți bei ceaiul.

Acuarela – cum să pierzi vremea ca un artist cu normă-ntreagă

Fiind un proiect de familie, tot locul a fost decorat de cei doi frați și prietenii lor. Concepul de design a fost dezvoltat de agenția de branding a băieților, Hello Menthol, iar întreaga amenajare a durat cam 60 de zile. Partea faină este că multe dintre obiectele pe care le veți găsi p-acolo sunt făcute din materiale reciclabile.
Galeria lucrează cu pictori, sculptori, designeri industriali, designeri de jucării urbane, ilustratori, arhitecți și fotografi. Putem aminti nume ca Misha Diaconu, Andrei Argaetic, Victor Fota, Saddo, Aitch, Mihai Grama, Claudiu Ciobanu, Marinela Botez ori chiar Nicu Tuta Kitra. Aici sunt organizate regulat vernisaje ce tind să lase oamenii mască. Deci, ce ziceți, dăm o raită?

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *