foto: Cătălina Cosma – fotoreporter
Câți dintre voi n-ați mers de-a lungul Bulevardului Regina Elisabeta înspre Cișmigiu sau Universitate și n-ați trecut pe lângă Hotel Cișmigiu și, implicit, Berăria Gambrinus aflate până de curând într-o paragină vie?
Se vede clar că vechile clădiri ce defineau „Micul Paris“ bucureștean, își dau ușor, ușor, dar sigur, ziarele din geamuri jos, ceea ce bucură pe mulți dintre noi, și mai cu seamă, pe părinții și bunicii noștri, care, poate, obișnuiau să piardă timpul pe acolo.
Cu toate acestea, mulți dintre noi, generația de după anii ’90 n-am luat mai mult decât vizual contactul cu aceste locuri sau, mai mult, cu istoria lor încântătoare.

Berăria „Gambrinus“ a fost deschisă în 1901 de către dramaturgul Ion Luca Caragiale și se afla inițial pe strada Ion Câmpineanu la numărul 4, peste drum de vechea clădire a Teatrului Național, foarte aproape de Palatul Telefoanelor. Locul a devenit încetul cu încetul preferatul multor bucureșteni, iar mai târziu chiar locul întâlnirilor ziariștilor, politicienilor, oamenilor de afaceri, negustorilor sau chiar artiștilor, însă și al turiștilor. Altfel spus, Berăria devenise una dintre atracțiile principale ale capitalei. Localul a trecut prin mâna multor patroni, fiecare păstrând specificul localului lui Caragiale.
Berăria a apărut la intersecția Bulevardului Regina Elisabeta cu Ion Brezoianu în august 1941, când un anume Naumescu a reînviat numele celebrei berării, deschizând un restaurant luxos pe care l-a numit tot „Gambrinus“, nelăsând astfel brand-ul să moară. În 1995, atât berăria cât și Hotel Cișmigiu, au fost scoase din uz, rămânând până de curând niște antilocuri.

Chiar dacă costurile de reabilitare, renovare și modernizare au fost ridicate, investitorii actuali n-au precupețit nici un efort – material sau financiar – pentru a da berăriei strălucirea și însemnătatea din vremea lui Caragiale și a epocii lui. Localul urmează să recreeze o atmosferă interbelică prin culorile reprezentative ale epocii și elemente decorative. Design-ul va fi strict legat de istoria berii Gambrinus și de legătura acesteia cu familia Caragiale, chiar dacă acolo unde se afla odată beraria dramaturgului se află acum un bloc de apartamente.
Localul urmează să fie redeschis în luna martie și va servi pe lângă branduri de renume, nelipsita bere „Gambrinus“. De asemenea, alături de bere, meniul va mai conține feluri specifice vechii berării, precum celebrii patricieni (un fel de cârnați făcuți din carne de vită), cocoșel la frigare, jigo de berbec sau snițelul vienez.
Chiar dacă în prezent „Hotel Cișmigiu“ și Berăria „Gambrinus“ nu au același patron, în interiorul hotelului se găsește deja o usă ce va urma să deschidă calea turiștilor cazați aici spre berărie.
Cu puțin noroc, în vreo doi, trei ani vom vedea (Doamne-ajută!) întregul centru renăscut.

