Despre spectacolul „Straini in noapte“

Despre spectacolul „Straini in noapte“

de Andreea Samoilă – redactor
foto: goingout.ro

„Străini în noapte“ este o comedie romantică cu răsturnări de situaţie neaşteptate, seducţie şi, de asemenea, este o lecţie despre cum timpul poate schimba total un om. Spectacolul, avându-i ca protagonişti pe Florin Piersic şi Medeea Marinescu, este o adevărată capodoperă realizată de Radu Beligan, ce nu trebuie ratată de pasionaţii de teatru.

Pierre (Florin Piersic) este un bărbat însurat care, după ce şi-a petrecut o seară într-un bar, este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie mai tânără decât el şi foarte frumoasă. Fata ştie cine este Pierre şi de aceea îl însoteşte în apartamentul său, iar acea noapte are să-i schimbe pentru totdeauna viaţa acestuia. Însă, înainte de a-i spune adevărul, Julietta se joacă cu bărbatul, abordând mai multe roluri. Începe prin a se preface că este prostituată şi îi cere bani, apoi că este reporter şi face investigaţii pentru următorul articol, iar apoi îi spune că o cunoaşte pe soţia sa şi că aceasta a rugat-o să-i testeze fidelitatea. Aceste situaţii nu numai că amuză publicul, dar spectatorul află într-un final cine sunt Pierre şi Julietta.

În ciuda faptului că distribuţia este formată doar din doi actori, piesa este o comedie adevărată, iar replicile îi fac pe spectatori să râdă cu lacrimi. Situaţiile variate prezentate sporesc curiozitatea celor prezenţi, întrebându-se cine sunt cu adevărat cele două personaje. Iar finalul cu siguranţă nu o să vă dezamăgească!

Recommended Articles