Roll it! – Chaplin (1992)

roll it Chaplin 1992

roll it Chaplin 1992

de Andrei Antonescu – seminarist
foto: cinemagia.ro

„Dacă vagabondul va vorbi, o să moară“, momentul crucial al filmului în care Charlie Chaplin trebuie să accepte dominaţia filmelor sonore şi să reuşească în acelaşi timp să nu piardă magia personajului care l-a consacrat.

Chaplin este un film biografic, regizat de Richard Attenborough, şi este adaptat după autobiografia lui Charlie Chaplin scrisă de el însuşi.

Filmul prezintă viaţa marelui actor prin intermediul unor amintiri ce se desfăşoară pe parcursul discuţiei lui Charlie (Robert Downey, Jr.) cu un editor, George Hayden (Anthony Hopkins).

Omul acesta ne prezintă viaţa lui, prin cuvintele lui, din momentul în care a păşit pentru prima dată pe scenă, până la momentul în care a primit Oscar-ul pentru întreaga sa carieră. A avut multe greutăţi de înfruntat şi a făcut-o întotdeauna cu un zîmbet pe faţă. A plecat din Londra pentru a-şi câştiga existenţa în Statele Unite ale Americi. Charlie a descoperit personajul „Vagabondul“ înlăuntrul său, între anii 1914-1915, în perioada în care a fost angajat de Mack Sennet (Dan Aykroyd) la studiourile de film Keystone. Totul era nou pentru el, fiind un actor de teatru şi trăind majoritatea tinereţii lui pe o scenă, a declarat la un moment dat că cinematografia îl înspăimânta şi se simţea ca un străin în camera de montaj, în mod ironic, din moment ce a devenit o definiţie a starului Hollywoodian. După o scurtă revenire în ţara originilor sale, Chaplin realizează faptul că nu mai este un fiu al Angliei şi că nimeni nu îl mai doreşte, aşa că decide să prindă rădăcini în America.

Într-un mod surprinzător, şi ca un paradox dement, o peliculă nu este de ajuns pentru a capta întreaga viaţă a maestrului. Filmul acordă o atentie deosebită vieţii lui sentimentale şi ne prezintă omul din spatele „Vagabondului“, un om vulnerabil, ispitit de toate frumuseţile celebrităţii şi, din păcate, şi elementele vicioase. Charlie Chaplin a considerat de-a lungul vieţii lui că trebuie să lase o urmă în spatele lui, iar pe la sfârşitul anilor ’20, personajul său era pe punctul de a-şi pierde magia, odată cu ascensiunea filmelor sonore. Suntem răsfăţaţi din plin de către regizor, cu o intrigă minunat structurată, imagini vii şi colorate şi o performanţă de zile mari din partea unor actori de nota 10, precum: Robert Downey, Jr. (care a câştigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun actor şi a fost nominalizat la premiile Oscar pentru aceeaşi categorie) Marisa Tomei, Dan Aykroyd, Diane Lane, David Duchovny, Antony Hopkins şi mulţi alţii. Geraldine Chaplin este fiica acestuia şi a interpretat rolul mamei lui Chaplin în film, adică a intrat în pielea bunicii sale. Da, filmul merită văzut, datorită actorilor, imaginilor, poveştii, umorului, pasiunii investite în el, dar în principal pentru că este vorba despre Charlie Chaplin, despre trăirile şi gândurile sale. Aveţi ocazia să cunoaşteţi o legendă a cinematogafiei, un pionier în arta filmului, dar mai ales un om incredibil.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.