Liceenii implicaţi în programul de educaţie şi antreprenoriat YouthBank au pus la cale un eveniment de strângere de fonduri, primul de anul acesta, intitulat ON THE AIR. Acesta a fost promovat timp de trei zile de către două echipe de liceeni. Florin Chilian şi Mihai Mărgineanu, alături de trupa Magnum Opus, au acceptat să cânte pro bono pe 2 februarie, începând cu ora 19, în Cafeneaua Actorilor, din Parcul Tineretului. Biletele vândute la concert au ajutat la creşterea fondului YouthBank, care finanţează proiecte iniţiate de liceeni.
Pentru cei care nu ştiu, YouthBank este un program organizat la nivel naţional de către Asociaţia pentru Relaţii
Comunitare şi, la nivel local, de către Fundaţia Comunitară Bucureşti, care ajută la dezvoltarea personală a celor care doresc să facă voluntariat încă din liceu. Acesta a fost lansat în 2006 la Cluj-Napoca şi, treptat, s-a extins în mai multe oraşe din România, inclusiv Bucureşti.
În 2011, programul a fost desemnat la Gala Voluntariatului cel mai bun proiect pentru tineret, el fiind susţinut şi de BCR. Anual, aproximativ 100 de elevi se implică şi administrează singuri un fond destinat unor proiecte care intră într-o preselecţie şi sunt selectate ulterior, pentru a fi finanţate. Aceştia formează echipe şi sunt instruiţi în cadrul unor module.
Voluntariatul, la acest eveniment, a constat în faptul că liceenii din cele două echipe implicate au venit cu ideea unui concert caritabil, au făcut rost de o locaţie şi au vorbit cu artiştii să ia parte la eveniment. Tot ei au realizat afişe, au lansat invitaţii pe reţelele de socializare, au prezentat artiştii pe scenă. Într-un cuvânt, programul YB le-a permis să se ocupe integral de promovare şi de organizare.
În deschidere au cântat cei de la Magnum Opus, o trupă de rock alternativ, formată din liceeni. Ei au venit cu piese proprii, dar şi cover-uri, unele piese au fost cântate şi în română. Acest lucru i-a surprins plăcut pe cei ce urmau pe scenă, respectiv pe Chilian şi Mărgineanu, care au spus că se bucură să audă o trupă de rock de liceeni care mai cântă şi în română. Cei de la Magnum Opus au avut ceva ghinion cu sonorizarea, dar nu doar ei, ci şi următorii care, mai severi, au purtat la microfon un dialog cu sunetistul. Chilian a spus cu umorul său propriu: „Se aude ca din canal, dar las-o aşa!“.
Mihai Mărgineanu s-a lăsat aşteptat pe scenă, unde s-au strâns cei din trupa sa, Michele – chitară rece, Chiba – chitară bas şi Cristi Horia – la vioară. Mărginenu şi Chilian au stat la aceeaşi masă şi bineînţeles, la taclale, dându-şi pasa pe scenă unul altuia. După piesele „Ce mult te-am iubit Paraschivo“ şi „Mă iubeşte femeile“, Mihai Mărgineanu a mărturisit: „Pe mine nu mă iubeşte toate femeile, mă iubeşte una singură şi este de ajuns, credeţi-mă“.
Umorul macabru nu a lipsit cu piesa „Jana“ pe care, a explicat el, a fost inspirat din teoria lui Lavoisier care spunea că nimic nu se pierde, totul se transformă. Aşa şi personajul din cântec: „Jana nu e moartă,
Jana se transformă“. În final, trupa sa a încheiat cu celebra melodie „Minor Swing“, a lui Django Reinhardt.
A urmat Florin Chilian, el şi chitara sa, spunând că se poate şi cu mai puţin. Acesta a încercat să cânte melodii mai apropiate de perioada adolesceţei, când mai toţi se îndrăgostesc şi au conflicte interioare. Ultima operaţie pe care a spus acesta că a avut-o la unul dintre degete, de care s-a şi folosit la chitară, s-a putut observa din grimasele sale că i-au dat dureri, dar acesta nu s-a oprit din cântat nici după bis.
Melodiile care l-au consacrat, „Zece“ sau „Termopane“, nu au lipsit. S-a oprit acolo unde versurile, spunea el, poate „nu sunt înţelese“, şi le-a reluat ironic. A purtat un dialog în care s-a apropiat de cei din sală, îndemnându-i să se bucure de viaţă, să iubească, să nu consume droguri, iar părinţilor le-a spus să îşi lase copiii în pace, să-i lase să crească. Pe lângă râsete, au urmat şi câteva momente de tăcere cu piesele mai romantice ale artistului, precum „Chiar dacă“.
În încheiere, a fost o seară în care liceenii s-au implicat şi i-au implicat şi pe cei mai mari, pentru a-i susţine în proiectele lor. Părinţi, colegi, prieteni, iubiţi şi iubite, au venit la concert, au cântat cu cei de pe scenă, iar o parte s-au perindat într-un du-te-vino, au ajutat la căratul instrumentelor, au vândut bilete la intrare şi s-au asigurat că toată lumea este mulţumită. Ca o adevărată echipă.
Magnum Opus FTW! Fain review
^.^
Multumesc:)