De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

de Cezara Panait – Editorul R.C.T.P.
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter al R.C.T.P.

Îmi amintesc că în anul 1999 era în vogă postul de televiziune Atomic TV, unde aveam ocazia să vedem artiști și trupe ale căror melodii urmau să ni se întipărească în minte pentru mulți ani de atunci înainte. Pe vremea când la modă erau formațiile pop, Vița de Vie a adus un suflu nou, prea puțin abordat pe scena muzicii românești, și anume rock-ul alternativ.

Melodii precum „Basul și cu toba mare“ sau „Sunetul mai tare“ rămân printre preferințele adulților de astăzi, foștii adolescenți ai anilor ’90, cât și tinerilor din generațiile actuale.

Au trecut 15 ani de când băieții de la Vița de Vie au lansat „Fenomental“, considerat de către mulți unul dintre cele mai bune albume de rock românesc, iar noi ne-am aflat la aniversarea acestui disc în seara de 11 octombrie, la Arenele Romane.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Adrian Despot, Sorin „Pupe“ Tănase, Cezar Popescu, Adrian Ciuplea și Mihai Ardelean au sărbătorit alături de sute de prieteni aflați în public, dar și cu cei cu care au împărțit scena.

După o oarecare întârziere de la programul oficial de începere a seriei de concerte, băieții de la The Kryptonite Sparks au deschis seara de nebunie. Tinerii botoșăneni, aflați la patru ani de la debutul muzical în această formație, au avut ocazia să ne demonstreze că nu se înșală caracterizându-se drept un trio incandescent, o combinație eterogenă de hard rock, alternative, blues, funk și avant-prog. În aceasta seară ei ne-au cântat „Ești“, „Scântei“, „Mi-e lene“, „Bionic“, „Ăștia suntem noi“, „Nu ne dăm înapoi“, „Regina“, cât și o piesa nouă – „Și golanii beau ceai“. Noi am deliberat că sună chiar foarte bine!

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Rămânând în zona artistică a Moldovei, îi găsim pe membrii trupei Pinholes, care au venit de la Iași pentru a fi alături de noi în această seară și pentru a ne încânta cu piesele lor. Așa cum ne-au obișnuit, s-au dedicat și transpus total în muzica lor, acest lucru fiind resimțit prin interschimbul de energie realizat între public și artiști. Nu e de mirare că de la concert la concert ei strâng tot mai mulți admiratori, spectatorii le cânta versurile, iar unii oameni din public aveau tricouri inscripționate cu numele acestora.

Deși nu e nici pe departe primul concert al băieților de la Pinholes la care asist, mărturisesc că muzica lor mă atinge la fel ca prima dată, am aceleași emoții ca și atunci, ba chiar sedimentate și dezvoltate. În definitiv, unul dintre cele mai importante aspecte ale muzicii este universalitatea, iar atâta timp cât reușești să empatizezi cu o piesă, să privești dincolo de versurile sale și să te regăsești în ea în plan afectiv, cred că atunci scopul creației artistice a fost atins.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Am ascultat atât piese de pe albumul Zmei – „Dialog“, „Poza“, cât și unele mai noi – „Balada împăratului ros“, „Hena“ și o melodie de pe viitorul disc, Era pietrelor neșlefuite, și anume „4 ore“.

În continuarea programului au urmat Niște Băieți, dar nu orice băieți, ci unii care au venit hotărâți să ne fie pe plac. Fără să piardă prea mult timp, Albert, solistul trupei și-a exprimat revolta absolută față de faptul că simultan se desfașura un meci de fotbal al naționalei cu marea rivală, Ungaria (nu voi folosi expresia originală, dar vă puteți imagina voi), moment în care toți spectatorii au izbucnit în urale aprobatoare. Într-o țară în care prea mulți nu vorbesc decât de politică și fotbal, ne-am simțit cu toții ușurați de schimbarea de peisaj.
Atmosfera a fost întocmai cum se pretează pentru un astfel de concert, publicul a cântat alături de solist melodiile celebre românești în ritmuri punk-rock: „Deschideți poarta soarelui“, „Lasă-mi toamnă pomii verzi“, „Ionel Ionelule“ sau „Uite așa aș vrea să mor“.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Din păcate pentru Gabi, chitaristul trupei, se pare că n-a fost cea mai bună seară a acestuia, pentru că și-a rupt coarda de la chitară nu o dată, ci de două ori, însă nu ne-am plictisit în răstimpul liber. Atunci, Albert a ținut să îl felicite pentru tot ceea ce face pe Andrei Irode, directorul Blackhawk Security.

Țin să menționez că acesta este unul dintre cei mai respectați agenți de securitate la concertele de rock, pentru că fiind la rândul său fan al acestui gen muzical, îi înțelege pe cei din public și mai mult decât atât, îi ajută să facă crowd surfing și nu numai, asigurându-se în permanență că sunt în siguranță. El este stimat și recunoscut chiar și de artiștii internaționali pentru comportamentul său, atât de rar întâlnit.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Fanii erau deja înfierbântați când pe scenă au urcat cei de la Coma. Au avut un moment cu totul deosebit, au rezonat foarte bine cu publicul și cu toții am simțit energia ce parcă plutea în aer. Aseară am fost anunțați de plecarea timp de un an a chitaristului Călin Marcu în țările calde, așa că publicul l-a omagiat printr-un Wall of Death ca la carte, dar și cu un crowd surfing al acestuia direct de pe scenă și înapoi.

Cu toții s-au simțit excepțional, solistul a cântat chiar printre spectatori, urcat pe gard, emoțiile au fost puternice și bine exteriorizate. Printre piesele cântate s-au numărat: „Chip“, „Coboară-mă-n rai“, „În mine în șoaptă“ și, bineînțeles, „Cântă-mi povestea“.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Puțin după ora 22.00 și-au făcut apariția și băieții de la Vița de Vie, în ovațiile publicului. Show-ul acestora a fost incendiar la propriu, pentru că am avut parte și de artificii la începutul prestației lor. Publicul cânta împreună cu artiștii toate versurile albumului „Fenomental“, care a fost interpretat integral în această seară cu ocazia aniversării sale.

Privind retrospectiv către 1999, Adi Despot ne-a povestit că, inițial, albumul a fost lansat pe casetă, pentru că românii nu erau considerați destul de bogați încât să-și cumpere CD-ul. La doar un an după acest episod, când au reeditat melodia „Vinolamine“ a celor de la N&D, cei de la CNA au fost de acord ca albumul să apară și pe CD.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

În afara de trupele care au cântat în deschidere, au mai fost și alți invitați ce au evoluat împreună cu Vița. Primul dintre aceștia a fost K-Gula, care a cântat două piese alături de vechii săi prieteni.

Luminile s-au stins apoi, iar întregul public a explodat la apariția pe scenă a lui Cheloo și Ombladon de la Paraziții. Până la urmă, există destule asemănări între rap și rock, așa că toată lumea știa versurile de la „Beat mort“ și „Arde“ și le-a cântat cu însuflețire.

De la aniversarea de 15 ani a albumului „Fenomental“

Ceilalți invitați ai serii au fost Gojira și Planet H care au remixat împreună cu Vița piesa „Varză“, atât de cunoscută și fredonată de orice fan al rock-ului.

Sfârșitul a fost acustic și nu s-ar fi putut acest lucru fără Mandela, colaborator al formației, împreună cu care au interpretat piese precum „Mori“, iar melodia cu care au încheiat această seară memorabilă a fost „Praf de stele“.

Pot afirma că mă încântă actualitatea albumului, faptul că îl poți asculta după 15 ani cu aceeași trăire ca prima oară, la 18 și la 30 de ani și poate și la 50. La cât mai mulți ani de „Fenomental“! Mulțumim Vița de Vie pentru un astfel de concert. A fost fenomenal!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.