Liceul Barbu

de Irina Brătan – seminarist
foto: Andreea Stoian – fotoreporter

O clădire de două etaje, în formă de „U“, cu pereţi impunători, de un bej-portocaliu (sper că nu mă-nşală vederea), situată pe Str. Nabucului nr. 18 şi înconjurată din toate părţile de blocuri. O clădire ce se vrea a fi o instituţie de învăţământ onorabilă: Liceul Teoretic „Ion Barbu“.

Liceul, actualul purtător al numelui unui mare poet şi matematician român din secolul XX, îşi începe existenţa pe la 1960 sun numele de „Şcoala Medie nr. 36“. Denumirea de Liceul Teoretic „Ion Barbu“ o primeşte abia în 1990.

Dacă arunci un ochi în curtea liceului, o să vezi, pe lângă câteva bănci şi un drăguţ părculeţ cu coşuri de gunoi albastre şi verzi. De altfel, o să mai vezi şi o bibliotecă, un bufet cu tot ce vrei şi ce nu vrei şi o sală de sport şi de festivităţi (2 în 1).

Dacă arunci şi celălalt ochi, de data asta în interior, o să fii asaltat de foile cu „Fumatul strict interzis“ de pe pereţi (de parcă dacă pui 20 de astfel de hârtii pe o porţiune de 10 metri o să le intre celorlalţi mai bine în cap mesaju’, decât dacă pui două). Sunt pretutindeni afişele astea – la fel ca şi camerele de filmat.

Dar, mă rog, poate vrei să afli despre dotarea-n laboratoare şi alte cele. Ei bine, liceul dispune de: un laborator de fizică, unul de chimie şi de biologie, unul de informatică, de un cabinet medical şi unul fonic.
Pe lângă toate astea, fiecare clasă dispune de câte-o tablă ecologică (d-aia albă cu marker), de-un calculator şi de-un videoproiector.

La intrarea în clădire, vei da de un bodyguard (destul de) primitor (cel puţin cel pe care l-am văzut eu aşa era), de oameni de toate vârstele (căci e şi generală, clasele I-VIII, şi liceu), de toate felurile şi genurile, toţi cam la fel, dacă ne luăm după îmbrăcăminte.
De ce zic asta? Pentru că în Barbu, dragilor, a fost introdusă de către direcţiune o uniformă (cămaşă albă, vestă şi cravată). Rar vezi unul mai colorat. În orice caz, am auzit că după o jumătate de semestru te obişnuieşti cu uniforma (!).

Raportându-mă la program: cei din IX-XI învaţă de după-masă, pe când cei de-a XII-a de dimineaţă. Şi astfel acord un plus celor de după-masă pentru că prind „Radio Barbu“ mai mult decât ceilalţi. Iar dacă vă întrebaţi ce ştie să facă „Radio Barbu“ ăsta, vă pot spune doar că difuzează joia, începând cu 11:30.

Şi, că tot am ajuns să vorbim despre muzica din Barbu, în pauze se sună cu ţârâitul ăla clasic de clopoţel plus un fragment dintr-o melodie (eu am avut „onoarea“ de-a prinde începutul din B.O.B. – „Airplanes“).

Un alt aspect care mie personal mi se pare sfânt la acest liceu este acela că pauzele-s de 10 minute, iar orele de 45.
Totuşi, în afară de mecanicul „chipeş“, destul de în vârstă şi cu cizme de cauciuc verzi, elevii-s piesa de rezistenţă!

Primordial este faptul că aceşti elevi sunt cam talentaţi, ce-i drept. Şi ca să îmi susţin afirmaţia: o parte dintre „bărboşi“ are DELF-ul dat (A1, A2, respectiv B1), alţii-s olimpici, distinşi cu premiile 1, 2 şi/sau 3 la olimpiadele municipale (aproape la toate materiile), iar alţii au umplut pereţii de pe culoarul etajului 2 cu picturi proprii.

De altfel, elevii din Barbu sunt implicaţi şi în diverse proiecte, precum ar fi schimburile interculturale cu ţările europene (Anglia, Franţa, Turcia ş.a.).

Astfel, ajungem la concluzia că în Barbu se face carte pe bune (cel puţin din câte se poate deduce şi din câte am auzit). Profii-s exigenţi, însă mi s-a zis că-s mereu dornici să stea cu tine şi să-ţi explice lecţia până o bagi la cap.
Iar, că tot am ajuns la profi, dacă eşti „bărbos“, cu siguranţă ai auzit de doamnele profesoare Muller, Munteanu şi Buriu (tu să-mi spui dacă le ştii în nume de bine sau de rău).

Acum, să trecem la partea mea preferată: Barbu are trupă de teatru – „En garde“ – şi revistă – „Proliterat (URA!)“. Mai are şi echipă de băieţi la fotbal, şi echipe de fete şi de băieţi la volei şi baschet.

În fine, despre activităţile practicate de elevii acestui liceu în pauze, pot spune că fac parte cam dintr-o rutină: fac tot ce facem şi noi, ceilalţi liceeni – îşi fac temele care erau de fapt pentru acasă, bârfesc, râd, se ceartă, se-mpacă, se uită la „ce frumos e azi afară!“ şi o groază de alte chestii mărunte şi hazlii, care nu-mi vin acum în minte.

Dar am mai auzit de-o clasă de boboci care se mai strânge la un lapte-gros (să fie una singură?!).
Concluzia: Barbu tot Barbu rămâne! 🙂