Povestea fabulei (sau de ce trebuia să aleg The Witcher 2 în loc de Fable 3)
Buuun… Istoria universului Fable începe pe undeva prin 2004, pe consola celor de la Microsoft – Xbox. Un an mai târziu, apare şi pe bătrânele PC-uri, cu o zonă nouă şi câteva astfel de bunătăţi ce nu erau în jocul original, sub numele de „Lost Chapters“. Era un joc simplu şi haios, pe alocuri, care nu se lua niciodată mult prea în serios. Pe scurt, era un H&S cu o uşoară influenţă de RPG, unde acţiunile jucătorului modificau aspectul personajului. Venind din partea creatorilor genialului Black and White (Lionhead Studios) acest lucru adăuga un strop de originalitate – la sfârşit, omuleţul pe care îl plimbai de colo-colo devenind un sfânt cu aură sclipicioasă sau un „ghiavol“ chelios, care lăsa flăcări în urmă. Totul se făcea într-o manieră cartoonish care-i venea ca o mânuşă.
Mult mai târziu, după un Fable doi pe care nu am apucat să-l joc, pe console, apare şi treiul. La jumătate de an, „ăia de modă veche“ care încă mai au calculatoare sunt blagosloviţi cu… o portare. Din păcate, una proastă.
Încă din primul, tot ce făceai se răsfrângea asupra poveştii, dar într-un fel minor. Acest lucru se continuă şi în trei. Finalul nu este influenţat deloc de partea ta bună sau rea. Mda, s-a zis cu misterul poveştii de doi lei.
Intriga este una care putea promite multe: eşti ruda actualului rege al Albionului şi eşti cam exclus de la moştenirea coroanei. Din nou: clişeul regelui mare şi rău. Treaba asta se va rezolva rapid. Tu eşti Eroul. Miezul din dodoaşcă. Şi, uşor-uşor, după ce ai vorbit cu multă lume, pui la cale o revoltă care îl va da jos pe rege. End of plot. Cum spuneam, se puteau face atât de multe cu această poveste, dar până şi producătorii parcă şi-au băgat picioarele, lansând versiunea de PC în aceeaşi săptămână cu un joc mult mai bun – Witcher 2 (da, ăla cu tipul cu părul alb, e chiar un RPG interesant).
The game of thrones (?)
Trebuie să recunosc că are şi anumite părţi interesante. În cantităţi mici, quest-urile sunt amuzante, iar lupta e revigorantă atâta timp cât nu mişti camera. Fable se comportă ca jocul portat stereotipic: mouse lag la mişcarea camerei şi la schimbarea stilurilor de luptă. Toată chestia mi-a lăsat o impresie de joc grăbit şi făcut în silă, pentru a mai stoarce ceva bani de la gamerii disperaţi după universul Fable (există aşa ceva?!). Totuşi, paradoxul apare la partea în care îmi dau seama că nu s-a făcut nicio campanie publicitară agresivă la adresa acestui joc.
Dacă nu-mi spunea un cunoscut de el, probabil că aş fi trecut peste această apariţie. La cum se prezintă, poate că era mai bine.
Un mic sfat, dacă vă hotărâţi să-l jucaţi. Abordaţi metoda „ţărănească“ – melee la greu. Chiar dacă poţi folosi magia sau armele de foc, tactica „ciocanul în mutra scheletului“ funcţionează mereu. Disclaimer: doar în cazul în care nu deţineţi un controller de Xbox.
Praful de pe pixel
Grafica arată foarte dubios. În sensul cel mai rău. Este ciudat cum poate să consume atâtea resurse jocul de faţă şi să arate atât de învechit, dar acelaşi timp strălucitor. Probabil că este de la optimizarea proastă. Sau de la plictiseala care m-a cuprins în a doua jumătate a jocului.
De suport tehnic, care să mai îndrepte o parte din micile bug-uri, nu mai zic. Este inexistent. Totul reprezintă marketing la greu. Microsoft s-a reprofilat pe console. Păcat.
Zimz 3
Verdict: Jucaţi-l dacă sunteţi plictisiţi şi nu aveţi examene în perioada imediat următoare sau dacă sunteţi hotărâţi să pierdeţi timpul cumva (deşi o bere la umbră e mai sănătoasă şi mai ieftină).
Dacă nu vă plac portările îndoielnice şi RPG-urile „de consolă“, mai bine evitaţi-l sau luaţi-vă The Sims. Şi acolo poţi vorbi cu toată lumea, în fond.
NOTA: 6.5