Teen Press 
foto: ign.com
Şi orcii pot înscrie, nu-i aşa?
Ce are în comun fotbalul american cu universul Warhammer? Răspunsul este simplu: totul. În 2009, Cyanide Games lansa un joc oarecum revoluţionar. Compania prelua ideea table- topului cu acelaşi nume şi o ducea la un nou nivel. Conceptul era simplu, în teorie: avem orci, elfi, dark elfi, oameni plus multe alte rase scoase cu patentul din vestitul univers fantasy. Ştiţi bine că sunt îndrăgostit de el de când am văzut pentru prima oară nişte „geeks“ jucându-se cu nişte „soldăţei“ pe o masă ce recrea un câmp de luptă. Încet, încet lucrurile se mişcă şi la noi, iar fan base-ul creşte constant. Dar să revenim la terenurile noastre de fotbal.
Ce presupune jocul?
Pe scurt, o definiţie profană ar suna cam aşa: un simulator sportiv, pe ture, cu o tentă fantasy. Totuşi, după cum vedeţi din imaginile alăturate, nu se poate compara cu orice altceva „înrudit“ cu genul său.
Jucătorul e „parcat“ pe un teren de fotbal, unde două echipe brutale se înfruntă pe viaţă şi pe moarte (literalmente) pentru a înscrie.
Echipele sunt compuse din creaturile mai sus menţionate. Cel mai interesant element al jocului nu este legat de meciul propriu-zis, ci de loviturile nepermise într-o înfruntare reală. Avem de toate: de la placări brutale, până la atacuri organizate de infanterie, toate sub pretextul fotbalului.
Între meciuri, faci treaba de manager. Înlocuieşti jucătorii răniţi (sau morţi), cumperi echipamente noi şi alte lucruri care au tendinţa de a prelungi agonia personajelor (antrenori secunzi sau doctori). Toate acestea se fac cu banii câştigaţi cu ajutorul balonului oval cu ţepi.
În cel mai RPG-istic stil cu putinţă, jucătorii dobândesc experienţă cam pentru… orice. Ai pasat mingea la locul potrivit fără să fi rupt în bucăţi de dwarful neprietenos care s-a aruncat peste tine? xp. Ai înscris un eseu? xp. Ai supravieţuit două runde zdrobindu-ţi adversarii? Ştiţi ce urmează… xp. Per total, factorul phun (mda, cu „ph“) este prezent mai mult sau mai puţin, ei crescând în nivel.
La momentul apariţiei, nu a cutremurat foarte tare clasamentele de vânzări, poate din cauza producătorilor care nu se compară cu EA Games sau Relic Entertainment, de exemplu.
Acelaşi joc?
Nu. Versiunea nouă se vede că a fost „lucrată“. După cum spune şi titlul, este LEGENDARY!!! Au fost aduse îmbunătăţiri la multe capitole pe baza reclamaţiilor fanilor. Ca aspect vizual, nu s-a schimbat mare lucru. Acelaşi engine, aceleaşi animaţii care fac jucătorii să pară vii (chiar şi cei „nemorţi“), iar prezentarea este destul de simplă şi clară. Cu toate acestea, pare absolut un alt joc, fiind schimbate mici detalii de gameplay.
Cele mai notabile lucruri sunt: îmbunătăţirea interfeţei şi modificarea regulilor de joc, care acum s-au aliniat la cele ale Board Game-ului. În plus, se subliniază şi câteva moduri de joc noi.
Printre schimbări se numără şi mărirea numărului de rase din care îţi poţi alege jucătorii: de la nouă, la douăzeci. Recomandarea mea este să vă feriţi de echipa lui Nurgle, care are tendinţa de a împrăştia mucozităţi. O să înţelegeţi de ce, la prima înfruntare.
Gaura din minge
Nu este totul perfect, totuşi.
Chiar dacă grafica şi interfaţa se ridică la standardele actuale, combinate cu un gameplay interesant, trebuie să menţionez AI-ul. Din când în când are tendinţa să nu fie deloc prezent.
Pentru jucătorul mediu nu reprezintă un handicap major, însă nu se poate compara cu un oponent uman.
MultiMăcel
Interfaţa multiplayerului a fost „curăţată“ de chestiile inutile, devenind mai „noob friendly“. Nu ştiu dacă acesta este un lucru rău sau bun încă. Modul LAN (cu care aţi fost crescuţi de mici) îşi face treaba bine, fiind doar puţin mai dubios decât la versiunea primară.
Crush Maim Burn?
În final, nu pot spune decât că acest titlu reprezintă un pas înainte pentru seria care (sper) va ajunge la maturitate pe ecranele PC-urilor, aşa cum s-a dezvoltat ca Board Game. Cu câteva modificări în plus, aduse probabil de patchuri , va deveni o capodoperă plină de originalitate în piaţa suprasaturată de jocuri fumate.
Nota: 8.5
