Parfumul uitat al Bucurestilor

de Maria Cârstian – redactor

Ce s-a întâmplat, domnule, cu piaţetele de flori? Păi, când era bunica fată, doar ce treceai pe lângă Piaţa din Lăuntru şi te izbea miros de liliac.
Piaţa de flori era simplă, dar avea o atmosferă aparte. Nu prea găseai flori ofilite, tarabele nu duceau niciodată lipsă de lalele, iar în coşurile ţărăncilor găseai mai mereu ghiocei abia culeşi din pădure. Sau aşa îmi povesteşte mie bunică-mea – сă şi ea era mare amatoare de flori. Îi plăceau mult garoafele, dar şi trandafirii, aşa că încerca mai mereu să cumpere câte-o floare, chiar dacă banii erau puţini.

Şi chiar cu bani puţini, lumea tot venea în piaţa de flori. Unii veneau chiar şi pentru o simplă plimbare printre mirosuri dulci. Plimbare ce aducea uneori o crizantemă nouă în buchetul de-acasă. Locatarii caselor vecine rămâneau însă, ademeniţi de miros, cei mai fideli cumpărători.

Dar nu doar flori se cumpărau în zona Pieţei din Lăuntru, căci printre tarabele cu zambile se mai zăreau, ieşind în stradă, şi negustori olteni. Aceştia, veniţi cu cobiliţele încărcate de zarzavat, îşi strigau marfa-n gura mare, mai „furând“ din clienţii florăreselor.

În rest, „era plăcut“ zice bunica, puteai să te plimbi printre tarabe şi să culegi flori din vaze. Mulţi tineri veneau în piaţa de flori, iar domnişoarele, observă ea, nu erau aşa dezbrăcate ca acum, ci „îmbrăcate normal ca toţi oamenii“. Astfel, puteai chiar să-ţi dai întâlnire lângă piaţă, de unde băieţii aveau să cumpere flori pentru domnişoare. Domnişoare care, la rândul lor, aveau să i răsplătească cu cel mult un sărut.

Era un loc frumos, aşa se zice. Animat, colorat, oarecum boem.

Astăzi, piaţa de flori s-a evaporat, din păcate, iar în locul ei a rămas un teren viran căruia i se spune Piaţa „Sf. Anton“. Acolo mai poţi găsi doar beton denivelat, gropi şi noroi atunci când plouă. Paradoxal, i se mai spune „piaţă“, ca pe vremuri, ca atunci când oamenii preferau să se înconjoare de flori şi nu de ciment.