Metamorfoza TP 46

de Maria Cârstian – redactor

Te tac, te fac, te amestecă, te aruncă, te prind, te zdrobesc de pereţi. Muzica mai tare? Basul mai tare? Nu-i nevoie, sunt deja la maximum, ca de-aia suntem tineri.

Totul e dat la maximum şi cu toţii ne zdrobim de pereţi. Cu gândurile, cu visele, cu plămânii. Cu tot ce vrem şi cu tot ce simţim. Ne agăţăm, ne prindem, ne supraîntindem de extreme, ne suprasolicitam. Înglobăm extreme căci cu asta ne hrănim. În ele credem, la ele visăm, odată cu ele vrem să ne ducem existenţa. Şi parcă le-am avea în fiinţa noastră, parcă ar fi mici copii divini care nu vor cu niciun chip să iasă şi să ne restituie calma existenţă. Dar, la un moment dat, ni se urcă înapoi în esofag şi învăţăm să le regurgităm. Apoi le împroşcăm oriunde în jurul nostru, ca pe nişte efecte, credem noi, fără cauză. Efecte fără cauză urmate de aşa-zişii rebeli fără cauză. Că doar asta suntem, nu? Că doar asta respirăm, închegăm, repetăm zilnic prin gesturi, prin salivă, prin degete mijlocii.

Suntem o mare de rebeli într-o mare de incertidudini. Incertiduni proprii duse şi ele la extreme. Pentru că aşa e în firea noastră, pentru că aşa ne place. Incertitudini şi nesiguranţe pe care nu le conştientizăm, ori pe care le renegăm pur şi simplu. Da, da, avem obiceiul să facem asta. De fiecare dată când ne proclamăm atotştiutori prin scandal sau răsteli ce nu-şi au locul. Şi de fiecare dată dăm pe lângă. Pentru că încă suntem plini, încă dăm pe-afară de inconştienţe, de frici, de întrebări.
Dar nu e asta o problemă, cel puţin nu acum. Da, poate ne întindem vieţile pe extreme, poate ne revoltăm fără să ştim uneori de ce şi, cu siguranţă, avem sute de întrebări la care nimeni nu ne poate răspunde.

Dar, la un moment dat, cred eu, ne vom schimba. Şi atunci ne vom ridica de pe podea, vom strânge cioburile de pe jos, ne vom afla răspunsurile la întrebări şi, mai ales, ne vom descoperi cauzele. Căci nu ne vom fi schimbat năravul, ci doar mijloacele de atac.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *