Colegiul National “Gheorghe Lazar”

de Nicoleta Constantin – redactor
Ana-Maria Iwada – fost seminarist
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Salutare tuturor! Permiteţi-ne să vă prezentăm de departe cel mai tare liceu din Capitală, unicul şi inegalabilul: Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“. Deşi are o vechime de 150 de ani, liceul este mai plin de viaţă ca niciodată. Clădirea veche şi impozantă mai păstrează ceva tainic din aerul de altădată şi te face să păşeşti cu respect pe treptele sale. Gheorghe Lazăr a fost părintele învăţământului românesc. Întors de la studii din Viena, a înfiinţat învăţământul românesc (căci, la vremea respectivă, limba oficială era greaca). În timpul revoluţiei de la 1821, Lazăr şi elevii săi trec de partea lui Tudor Vladimirescu, pentru a-l susţine în luptă. La 38 de ani de la decesul marelui om Gheorghe Lazăr, în anul 1859, ia fiinţă liceul Lazăr, unde vor învăţa elevii bucureşteni, indiferent de statutul lor social.

Ne mândrim cu fostele generaţii care au avut elevi de seamă precum: Florian Pittiş, Dinu Lipatti, Alexandru Kiriţescu, Camil Petrescu, Constantin Tănase, Rodica Popescu-Bitănescu, Gabriel Liiceanu şi mulţi alţii. Dar, bineînţeles, nu-i uităm şi pe cei din generaţiile tinere, elevi care au publicat cărţi sau au ajuns la NASA! Ne găsiţi pe www.cnlazar.ro.

După cum probabil ştiţi deja, liceul nostru are o poziţie strategică foarte bună, chiar în centrul oraşului, la intrarea în parcul Cişmigiu. Putem spune că suntem în centrul atenţiei din toate punctele de vedere. Probabil că mulţi dintre voi aţi citit „Cişmigiu & Comp.“ (a doua noastră biblie). Atmosfera liceului descrisă în carte nu s-a schimbat cu mult faţă de cea actuală. Chiar suntem „toţi pentru unul şi unul pentru toţi“, având drept motto: „Acest liceu este făcut pentru învingătorii vieţii“. Iar noi, lăzăriştii, nu ratăm nicio ocazie de-a ne mândri cu liceul nostru.

În decursul a mai mulţi ani, trupa de teatru „As“ a liceului a avut numeroase realizări (le urăm succes în continuare). Îi găsiţi pe tinerii actori pe: www.trupaas.ro. Coordonatorul trupei (Andrei Gheorghe) este totodată şi organizatorul principal al Festivalului de Muzică şi Teatru ,,Florian Pittiş“, ce va avea loc şi anul viitor.

De asemenea, ne mai mândrim cu diferitele activităţi desfăşurate în liceu, precum cenacluri literare cu invitaţi de seamă, clubul de dezbateri, numeroase concursuri şi expoziţii de natură artistică, dar şi programe precum Leonardo, Comenius, Treptele Succesului şi multe altele. Lăudabilă este şi activitatea Consiliului Elevilor din liceul nostru, care se întâlnesc pentru „a pune ţara la cale“. Au finalizat cu succes numeroase proiecte ce au contribuit la notorietatea Lazărului.

Atmosfera prin liceu este una extrem de relaxată (de îndată ce ai reuşit să treci cu bine de controlul paznicului). Elevii sunt vorbăreţi şi-ţi poţi face foarte uşor prieteni noi. Poţi ieşi în curte la un meci de baschet sau, pur şi simplu, la o şuetă cu amicii. În clase şi pe holuri răsună muzica de la staţia radio şi nici nu ştii când trec pauzele. Atunci vine nea’ Săndel 🙂 şi te ia în primire: „La clasă, domnişoarelor, s-a sunat“. Ştim cu toţii că refuzul nu este soluţie, dacă nu vrei să apari în agenda neagră. Dar cui nu-i place Lazăr? De la rock, punk, reggae, hip-hop şi până la electro, de la clasa a 5-a şi până la clasa a 12-a, de la alfa la omega, un lucru este cert: suntem cu toţii o familie unită de lăzărişti, mândri că suntem elevi ai C.N. „Gheorghe Lazăr“.

Iar povestea Lazărului nu se termină aici, continuă prin ceea ce vă voi mărturisi. Am fost elevă la C.N.
„Gheorghe Lazăr“, în perioada anilor 2005-2009, şi au fost cei mai frumoşi ani. Înainte nu credeam în vorba „liceul este cea mai frumoasă periodă din viaţă“, dar acum cred. Cei patru ani petrecuţi în acest liceu m-au învaţat să-mi afirm personalitatea şi să dobândesc o multitudine de cunoştinţe. Am cunoscut în Lazăr profesori ce mi-au trezit interesul pentru literatură, filosofie, istorie şi geografie, care m-au învăţat atât noţiuni despre materie în sine, cât şi despre viaţă în general.

La liceu am învăţat pentru prima oară ce înseamnă dragostea faţa de cineva sau dragostea faţa de carte. Îmi reamintesc cu drag pauza de zece minute (respectiv cinci minute în programul de iarnă), când umblam pe coridor împreună cu o colegă şi ne întreceam în subiecte.

La ora de limba şi literatura română, stăteam cu toţi (clasa mea) cu faţa în caiet, pentru că era timpul pentru ascultare. În apropierea Crăciunului, nu aveai cum să nu simţi spiritul sărbătorilor, pentru că bradul somptuos împodobit şi luminat te invita să zâmbeşti, te anunţa că a mai trecut încă o zi şi Moş Crăciun va sosi. Orele de muzică se transformau în acea perioadă într-un adevărat concurs de karaoke, unde fiecare grup de elevi avea câte un colind de interpretat. La orele de desen, de asemenea, se resimţea spiritul Crăciunului, pentru că brazii, globurile, steluţele şi zăpada se aşezau, cu migală, pe foaia de desen.

Chiar şi la orele de limbi străine împărtăşeam tradiţii din Franţa şi Anglia, din care observam adevărate deosebiri şi căpătam informaţii cu privire la acestea. La geografie, pot spune despre domnul Alexandru Bărbulescu, că îi acord nota zece pentru modalitatea eficientă de predare şi ascultare aplicată elevului. Aflându-mă în situaţia de a-mi mări media prin test, am fost nevoită să învăţ geografia serios şi mi-am descoperit pasiunea pentru vegetaţie şi faună.

Nu pot să nu menţionez orele de sport, care îmi aduceau relaxare prin diferite exerciţii de gimnastică şi prin voleiul în echipă (P.S.: Chiar dacă îţi uiţi echipamentul acasă, profesorul de sport te va ierta).
C.N. „Gheorghe Lazăr“ este unic prin istoria „naşterii“ acestuia, prin profesorii ce-şi dovedesc pregătirea profesională zi de zi, prin elevii care se arată deschişi şi care sunt pregătiţi din punct de vedere intelectual oricărei provocări.

Apropo, Lazărul are şi un imn intitulat „Evrika“, care exprimă, în versuri, nonconformismul elevilor şi lucrurile prin care se deosebesc de ceilalţi liceeni (imnul este cântat de Shurubel, fost lăzărist). Una dintre strofe sună aşa: „Multe vedete, persoane cunoscute/ Toţi ştiu că suntem talente înnăscute./ Vorbim puţin, ne exprimăm în gesturi/ Nu suntem ca alţii să avem prea multe fiţe şi figuri,/Avem super liceu şi lumea trebuie să ştie./ Nu râdem de nimeni ne bazăm pe prietenie,/ Fiindcă avem inţiativă – limita e cerul,/ Asta-i cea mai tare perspectivă.“

În concluzie, acest liceu a fost şi va rămâne mereu prima mea dragoste…

Articol publicat în revista Teen Press, nr. 32, decembrie 2009