Zi de zi, noi…

Adrian – cititor

Am tot stat şi am tot rumegat anumite ”semnale” sociale în ultimii ani. Am tot zâmbit în loc să spunem în faţă ceea ce gândim despre cutare şi să îi arătăm că nu e bine să se “joace” cu noi. Nu putem spune că urlă maturitatea din noi, nici atunci când împlinim 18 ani sau când mamele noastre ne privesc asemenea unor conducători în devenire: “Băiatul e mare, trebuie să stie să se descurce singur şi să îşi aibă de grijă!”. Bineînţeles că mentalitatea noastră mai are “sechele” de pe urma copilăriei. Nu e cum zic alţii: “Gata, acum să nu te mai prind că ai ieşiri din astea de adolescent frustrat!”. Cu toţii suntem frustraţi, indiferent de faptul că avem 16, 30 sau 60 de ani.
Ideea spre care mă îndrept eu este imprecisă. Este o problemă de viaţă, care diferă de la om la om, de la vârstă la vârstă. Schimbarea nu vine cu secunda, ci cu anii. Să îţi dai seama ca ai luat o decizie greşită şi că din cauza asta, toată viaţa ta s-a întors cu fundu-n sus, poate să se întâmple abia după ce te-ai ridicat şi ai început să răsfoieşti paginile trecutului. Cu toţii facem greşeli. Cu toţii ne dăm seama, la un moment dat, că ne îndreptăm ca nişte orbi către un loc unde nici în cele mai mari coşmaruri ale noastre nu am fi vrut să călcăm. Asta este viaţa, ăştia suntem noi, întotdeauna cu capu-n nori, zâmbitori şi optimişti chiar şi atunci când o dăm în bară. Vom rămâne mereu noi, vom întoarce capul spre trecut, conştienţi că ne va durea, dar bucuroşi că putem verifica dacă amintirile nu s-au dus….şi nu s-au dus. Ne hrănim cu visuri şi aspirăm la lucruri pe care, deşi ştim că s-ar putea să nu le înfăptuim vreodată, le fructificăm şi creăm altele mai fabuloase.

În încheiere, aş dori să amintesc că, oricât ar încerca evenimentele din ultima perioadă să ne deprime şi să ne introducă o stare stupidă de disperare şi de prostie, noi nu trebuie să o luăm în jos, ci să ne mobilizăm şi să încercăm să facem aerul din jurul nostru, “cât mai respirabil” pentru fiecare dintre cei de lângă noi….haideţi să încercăm să apărăm spatele cui putem, iar alţii pe al nostru. Numai împreună vom trece peste hopuri.