Games – SSX: Nebunie pura

Games - SSX: Nebunie pura

de Vladimir Pogonariu – redactor
foto: gamespot.com

Ah, de când am aşteptat eu jocul ăsta! Dacă aţi şti voi… Actually, de vreo trei luni cred. De când i-am văzut primul trailer am zis „Băi, e un must play. E altceva decât tot ceea ce iese acum“. Şi aşa şi e. Acum că e proaspăt ieşit şi încă miroase a developer, am gustat şi eu din el. E aşa cum arată în trailere – ca nimic din ceea ce am jucat în ultimii ani. Poate are ceva din Skate sau din Shaun White Snowboarding, dar numai puţin-puţin. Nu, nu e nici RPG, nici racing simulator, nici Fifa. E un joc pentru oamenii care vor să se dea cu placa în cel mai crazy mod cu putinţă. E un joc pentru iubitorii de arcade şi pentru nostalgicii seriei Tony Hawk. E fix genul ăla de joc pentru care îţi rupi controller-ul sau tastatura. Şi nu de nervi, ci de fericire, de combo-uri şi de exaltare :-)).

Aşa, acum să trecem la jocul în sine. E frumos încă din meniu. Nu am apucat să îl joc prea mult, dar din câte am văzut eu pe acolo e o poveste foarte faină. Nişte unii încearcă să coboare cei mai periculoşi nouă munţi din lume. Şi îşi formează ei o echipă numită SSX. Dar un nemernic mic şi îngâmfat îi trădează, le fură ideile şi pleacă pe cont propriu. Şi de aici vă daţi singuri seama. Începe o cursă nebună de cine cucereşte primul munţii. Ce mi se pare puţin aiurea e că nu ai cum să îţi alegi caracterul. Adică, să porneşti cu unul şi cu ăla să faci tot jocul. Dar poţi să îi faci upgrade-uri. Upgrades peste upgrades. Plăci, costume, abilităţi, gadgets… tot ce poţi pune pe rider-ul ăla.

Games - SSX: Nebunie pura


Ok, poveste, poveste… dar cum se comportă? Păi, foarte frumos. Controlul e parcă puţin cam turbat pentru mine uneori, dar poate că nu m-am obişnuit eu cu el. Sau poate că e prea real pentru mine. Adică, la 200 de km/h, când dai stânga sau dreapta fuge ca nebunu’ rider-ul şi aşa rişti să dai cu el în toţi copacii. Şi că tot veni vorba de gameplay, să vă spun câte ceva şi despre „modurile“ jocului. Da, vă spun încă de pe acum, are multiplayer. Be happy. Şi are cam trei moduri de joc plus eventualele lor derivate. Ai o dată race (clasicul „cine ajunge primul jos pe placa, şi nu pe targă“), după ai trick me (la fel cu clasicul „cine face mai multe puncte fără a-şi rupe freza“) şi… şi… şi mai ai şi Survival mode în care trebuie să ajungi întreg la baza muntelui. Adică să nu dai cu capul de copaci până mori, să nu cazi în vreo grotă sau mai ştiu eu ce.

Aaaa… şi că tot a venit vorba de căzut în grote. Jocul are niste gap-uri fantastic de mari, peste care nu poţi trece decât dacă ai super multă viteză sau dacă ai un costum de zbor montat pe spate (pe care îl cumperi cu banii câştigaţi din curse). Iar asta dă jocului o cu totul altă aură şi îl scoate din tipare. Pe lângă asta şi faptul că ai boost, că poţi să faci nişte trick-uri sărite de pe fix, faptul că grafica e super mişto, că poţi să te dai pe oriunde ţi se răsare, poţi să faci trick-uri pe elicopter (dacă sari destul de sus) şi poţi să cobori cu 200 la oră. Şi cam tot ce au făcut oamenii ăştia din joc.

E pur şi simplu superb. Eu, care nu m-am mai jucat mult de când cu Skyrim, l-am văzut, l-am luat, l-am băgat în consolă… şi nu m-am mai dezlipit de televizor 2-3 ore. Merită, credeţi-mă. Merită pentru gameplay, pentru grafică, pentru muzică şi, nu în ultimul rând, pentru peisaje.
P.S.: Nu, nu e perfect, dar nu are sens să enumăr bug-urile. E ca în cazul lui Skyrim. E atât de open world încât, inevitabil, îţi mai scapă unu-două bug-uri.

Leave a Comment