Tradiția drumului mătăsii, ce a menținut legătura între China și Europa timp de secole, este reînviată de o premieră națională: Circul Național din China vine în România, cu o reprezentație de zile mari. După sute de ani, drumul construit de schimburile comerciale dintre cele două continente facilitează un schimb impresionant de cultură: arta și tradiția chineză va cuceri Sala Palatului în ziua de 1 Mai, ora 20.00, printr-un spectacol intitulat sugestiv ”Drumul mătăsii”.
Pentru prima dată în România, fascinația din Estul Îndepărtat va oferi publicului o experiență unică, într-o zi de liber național, 1 Mai. Timp de două ore, românii vor avea prilejul să privească acrobații dincolo de limite, oferite de peste 40 de circanți, cunoscuți în lumea spectacolului pentru îndemânarea și precizia cu care execută jonglerii dintre cele mai spectaculoase.
Prestația de clasă mondială va avea loc pe scena Sălii Palatului, constând în numere dintr-un registru variat, ce oferă fie momente tensionante, individuale, fie momente de grup, pline de culoare și viață, spre deliciul publicului de toate vârstele.
În fiecare an, producătorul Raoul Schoregge și echipa sa reușește să aducă turneele în centrul atenției, prin programe și ansambluri diverse, anul acesta turneul poposind și la noi în țară. La asemenea spectacol, criticii se întrec în a aduce elogii, iar publicul își arată aprecierea prin ovații și aplauze la scenă deschisă.
Evenimentul este prezentat de Christian Rätscher Veranstaltungsmanagement și organizat cu sprijinul Casei Româno-Chineze și a Asociației Culturale Teocta.
Biletele se pot procura prin Eventim, la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas, Cărturești și online pe www.eventim.ro/, www.myticket.ro, www.bilete.ro și în oficiile Poștei Române, semnalizate cu Bilete.ro.