Iubire, dar nu se preda

de Sfântu’ Așteaptă (R.B.) – cititor

Un peisaj de primăvară este decorul, momentul când s-ar spune că toate se trezesc la viaţă, o renaștere, dar totodată, cum este cazul și acum, pot fi ploi, noroi, mizerie și deziluzie. Între timp, de când această fată mergea pe drumul ei mereu umblat, ploaia se stârnise și nu mai putea face nimic pentru ca ziua începută odios să aibă un final frumos. Rochia albă, emanaţie a purităţii, era acum scăldată în stropi mari de praf cu apă, săriţi pe poalele ei din pământul de sub tălpi. Nu mai exista asfalt, ca drumul să-i fie ușor, ori facilităţi pentru ea, acum ajunsese în zona în care și ea considera că nu mai merită ceva bun. Rimelul îi era întins pe obraji, ba de către lacrimile pe care le vărsase în ultimul timp, ba de ploaia aceasta recentă.

Acum, mergând pe strada principală, părea o epavă gata să se scufunde și în cea mai mică băltoacă, doar-doar se va sfârși chinul. Mai multe semne se vedeau pe rochie, acum devenită de un gri mizerabil, se vedea ruptura din dreptul pieptului, sfâșietura din dreptul piciorului stâng și breteaua care abia se mai ţinea pe umeri. Un fir de sânge i se prelingea din colţul gurii, iar obrazul îi era tumefiat, vreo urmă de la o lovitură prea puternică pentru cineva de statura ei. Mersul lent, nesigur, trăda ceea ce era evident. Fusese violată în cel mai animalic mod, fără să aibă dreptul la protecţie, sub ochii prea multor oameni care au folosit-o fără cap, doar pentru o poftă. Ochii nu-i mai transmit nimic, privesc pierduţi în lungul străzii, ţintuiţi pe casa mică din depărtare, ultimul ei refugiu către care se duce acum.

Noroiul i-a devenit înlocuitor de încălţări, a pășit desculţă până aici, acum lasă o urmă pe treptele din faţa ușii casei sale. O bătaie în ușă, dar nimeni nu-i în interior să-i deschidă. Mai bate o dată. Tot nimic. Din poșeta pe care o ţine în mână scoate o legătură de chei și-și deschide ușa singură. Lumina stinsă, totul așa cum îl lăsase, acum devine evident faptul că de fapt nimeni n-o aștepta. Drumul i-a fost până la baie, un duș scurt apoi s-a lăsat în confortul patului, fixându-și ceasul pentru o trezire matinală, mâine. Pare-se că tot ritualul se reia. În dormitorul în care s-a închis, în dulapul mare cu haine, se vede un șir lung de rochii, identice ca cea de azi, albe, pure, gata să fie purtate mâine.

Ciudat este că nu am vorbit despre vreo fată care trece prin asta, ci doar despre iubire, albă, pură, inocentă, apoi violată și folosită de oricine o are sau o conștientizează, în cel mai barbar, pardon, modern stil posibil.