Dor de vise

de Ana Maria Iwada – seminarist
foto: Roxana Leocovici – colaborator foto

Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar mie mi s-a făcut o poftă nebună de visat cu ochii deschişi.
Mi-e dor să-mi învelesc trupul într-un ocean de iarbă fremătătoare. Tânjesc după mângâierea vântului, atunci când totul pare înecat în soare şi buzele-mi ard de dor la gândul sărutului fugar al ploii. Uitându-mă la forma pufoasă a norilor mi s-a făcut poftă de o vată de zahăr.
Mi-e dor să mă prindă răsăritul pe o plajă pustie. Şi gândul îmi zboară iar la cel care mă face mereu să zâmbesc. Mi-e dor să-l aud povestindu-şi peripeţiile. Şi vreau să-i revăd acea privire care-mi spune: „Eşti un copil uneori“.
Da, poate că sunt un copil uneori şi vara sufăr de supradoză de vise. Mai bine hai să plecăm la munte fără bani, că doar „lasă, ne descurcăm noi cumva“. Mergem în parc cu chitara sau vedem ce mai e nou pe Motoare? Şi când nu mai sunt bani de ci-co, „stăm pe uscat“ sau facem chetă?…
Lasă, avem tot timpul din lume să le facem pe toate, căci orarul de vacanţă rămâne acelaşi:
Luni: e zi de odihnă după weekend.
Marţi: nu te-ai refăcut după luni, e şi mâine o zi.
Miercuri: eşti în mijlocul săptămânii şi nu te decizi ce să faci.
Joi: e prea cald ca să stai în casă.
Vineri: ai promis cuiva că ieşiti la plimbare.
Sâmbătă: eşti în mijlocul distracţiei.
Duminică: e ziua în care până şi „Domnul s-a odihnit“.
Liber la distracţie!