Nu ştiu de alţii, dar eu mi-am amintit destul de târziu că şi de Paşte se fac cadouri. Erau ani în care aşteptam sărbătoarea asta …


Nu ştiu de alţii, dar eu mi-am amintit destul de târziu că şi de Paşte se fac cadouri. Erau ani în care aşteptam sărbătoarea asta …

„Vântul bătea cu putere. Totul era acoperit de zăpadă. Oamenii se grăbeau, nu aveau timp să stea în iadul acela de gheaţă. Ace de gheaţă …

Cu toţii ne-am făcut o idee despre cum erau adolescenţii prin anii ’80, uitându-ne la filme precum „Liceenii“ sau „Declaraţie de dragoste“, însă nu mulţi …

Probabil că v-aţi săturat să tot auziţi că alegerile pe care le faceţi vă vor afecta viaţa, fie în bine, fie într-o manieră mai puţin …

Teen Press a împlinit 50 de numere. Şi eu voi face o comparaţie simbolică între adolescenţii din 1961 şi cei din 2011. Adică o comparaţie …

Memorii, amintiri, sentimente… toate legate aparent de acel loc în care toate au început. Nu cred că există om pe planetă care să nu ţină …

Ştii, prietene, multă lume îmi şopteşte la ureche ceea ce a spus un om acum câteva zeci de ani, sau mai mult, sau mai puţin: …

Oh, da. Pune punctul pe j. Despre ce să scriu ca să nu fie la fel ca peste tot? Asta este o problemă de care …

Noi, copii nascuti dupa revolutie suntem injurati si calcati in picioare pe unde suntem prinsi. Eu sunt unul din cei care am inceput scoala in …

Amintiri… cele care rămân întotdeauna tipărite pe scoarţa cerebrală, de multe ori ele fiind vinovate pentru numărul impresionant de nopţi nedormite. Prima zi din clasa …