Teen Press 
foto: Ana Diaconu – fotoreporter
„Vântul bătea cu putere. Totul era acoperit de zăpadă. Oamenii se grăbeau, nu aveau timp să stea în iadul acela de gheaţă. Ace de gheaţă atacau micul punct sfios din imensitatea albă, punct ce se mai clătina din când în când, la o rafală mai puternică, dar mereu se ridica, mereu stătea liniştit şi aştepta. Acest mic punct, acest element de determinare, un simplu băiat, aştepta. Nu ştia de ce, nu ştia cât, nu ştia în ce fel, dar ştia pe cine, ştia că o aştepta pe ea.“
Mai ţii minte de anii apuşi în care primeam zăpada încă dinainte să ne dorim, respectiv chiar şi prin octombrie, sigur prin noiembrie? Primeam câte un fulg, o ninsoare mai domoală şi eram fericiţi, era zăpadă, mai era şi soare, ieşeam cu sania, de Crăciun aveam zăpadă, de Revelion aveam zăpadă şi iarna se termina prin februarie, martie cel mai târziu?
Se pare că cineva a cam vărsat cafea pe calendarul din ultimii ani, pur şi simplu nu mai vede bine datele. Greşeşte cu căldura, nu mai nimereşte ploaia, scapă zăpada, ba ce să mai zicem atunci când mai face şi o combinaţie dubioasă între astea? Dar parcă e mai amuzant aşa, uneori? Parcă chiar auzisem pe cineva că se plângea de toată plictiseala asta, vara să fie cald, iarna să fie rece şi tot aşa. Ce zici? Mi s-a părut? Eşti sigur?
Imaginează-ţi cât de minunat ar fi să fie soare şi a doua zi să înceapă să ningă. Sau să ningă, după să înceapă să plouă şi iar să ningă. Să fie soare şi să vină lapoviţa. Sau, dacă facem un efort de imaginaţie, să dea o ploaie, aproape torenţială, după care să vină îngheţu’. Ce spui, omule? Ahh, da! Ai dreptate, nici nu avem nevoie de imaginaţie aici. Aşa-i, aşa-i, am uitat: noi am avut deja chestiile astea. Cum de am putut să uit?
Îţi spun sincer: iarna este anotimpul meu preferat. Pardon, mă corectez: era! Era drăguţ când mergeam cu sania, împodobeam bradul şi colindam şi… era naiba zăpadă din noiembrie până în ianuarie, nu după! Mă reprofilez, am zis! Măcar vara nu o să înceapă să ningă, măcar ştiu că atunci o să mor de cald, de dimineaţă până seara! Sau poate… Hai să nu cobim, totuşi.
„Nu o ştia de multă vreme pe fată, nu o ştia de o lună. Dar totuşi, ea era tot ce îşi imaginase el vreodată: era deşteaptă, era frumoasă, ce mai, pentru el! Şi merita orice sacrificiu, iar statul în gerul ăsta era o nimica toată faţă de ce putea el să îndure pentru ea. Un trecător mai grăbit l-a lovit din greşeală. Băiatul a alunecat, pe jumătate îngheţat, şi şi-a rupt piciorul. După 10 minute, norocul lui, a venit salvarea, să-l ducă la spital. O fată nedumerită se întreba cine o fi ghinionistul pentru care venise salvarea, dar a trecut repede peste asta. Întârziase 10 minute la întâlnirea pe care o avea cu un băiat foarte drăguţ; îl cunoscuse acum o lună. A început să-l caute din priviri, dar nu-l vedea nicăieri.“
Morala: zăpada nu face bine nimănui, nici măcar îndrăgostiţilor.
