
sursa foto: cinemagia.ro
Se pare că, deşi a ajuns la o vârstă respectabilă, Bruce Willis nu părăseşte lumea fimului de acţiune, ca alte mari vedete. Din fericire, el şi-a intrat în rolul de educator al tinerelor talente, fiind un bun îndrumător al eroilor ultimului său film, „Lumina rece a dimineţii“. Filmul este unul foarte reuşit, cu efecte speciale bine puse la punct şi spectaculoase, dar şi cu un fir narativ incitant, cu multe schimbări de situaţie.
Mulţi tineri au probleme cu taţii lor, mai ales dacă aceştia au un serviciu care necesită multe mutări şi despre care familia nu ştie multe detalii. Această întâmplare i-a făcut să se distanţeze şi pe Martin şi Will Shaw, tată şi fiu, care vor descoperi unul despre altul secrete bine ascunse. Martin (Bruce Willis) organizează vacanţa anuală a familiei, de data aceasta pe coasta Spaniei. Situaţia devine tensionată în momentul în care Will află de problemele firmei sale, lucrurile începând să fie pe punctul de a o lua razna. Pentru a se linişti, Will (Henry Cavill) pleacă în oraş, însă la întoarcere găseşte barca răvăşită, ca după o luptă. Speriat, el merge la poliţie, unde nu găseşte un prieten, ci un „duşman“.
Bărbatul îşi dă seama că trebuie să înceapă o căutare proprie a familiei sale, chiar dacă poliţia îl acuză de o crimă pe care nu a comis-o. Pe lângă asta, Will este urmărit de tot felul de agenţii guvernamentale, atât americane, cât şi străine. Astfel, fiind nevoit să vorbească cu prietenii tatălui său, tânărul descoperă detalii neştiute despre „adevărata“ viaţă a lui Martin.
Capturat de „terorişti“, tânărul este pus în situaţia de a-şi risca viaţa pentru libertatea familiei; el primeşte rolul de a deveni momeală pentru „trădătorul agenţiei“. Deşi neexperimentat, Will îşi pune în lumină toate laturile, mai ales cele ale răzbunării, care îl ajută să pună piesele cap la cap. Aflând din ce în ce mai multe secrete ale tatălui său, băiatul se simte un străin, părându-i că Martin a fost un necunoscut pentru el. Chiar dacă era crezut un nătâng, tânărul pune în scenă „o capcană“ cu ajutorul căreia îşi va duce misiunea la bun sfârşit.
Aş spune că acest film a ajutat la formarea unei noi generaţii de actori. Fiecare personaj a avut părticica lui de glorie, unii mai mare, alţii mai mică. Însă în plan general, filmul este un succes, nu doar al genului de acţiune, ci a întregii cinematografii.
Mult prea mult spus ” un succes”. E doar bun de vazut si atat!