
În zilele de 7-9 decembrie, membrii asociației Moto Free Riders împreună cu Concerte-azi.ro şi barul Rock’n Regie au organizat a III-a ediție a proiectului „Mâini pentru Mâine“.
Anul acesta, cauza pentru care au luptat organizatorii este susținerea din punct de vedere financiar a Alexandrei Gherase, o fetiță de 11 ani din București. Este o elevă premiantă și pasionată de activități extrașcolare, cum ar fi dansurile clasice, muzica și desenul. Este frumoasă, cochetă, cu o educație foarte bună primită de la familia ei.
În anul 2010, în urma unei alergii puternice, a fost internată în spital, însă problemele ei grave de sănătate abia atunci au fost descoperite. A fost investigată de mai mulți medici din spitale ca Fundeni, Grigore Alexandrescu și Budimex în speranța descoperirii unui diagnostic corect.
După lungi investigații, s-a hotărât că Alexandra are nevoie de o intervenție foarte dificilă și foarte costisitoare într-o clinică din Germania, deoarece în România nu există posibilitatea unei asemenea intervenții.

Dosarul ei a fost trimis către un medic chirurg specializat în operații pe cord (dr. med. Eugen Săndica – Direktor, Departments Fur Chirurgie angeborener Herzfehler) și, în urma evaluării acestuia, fetița a trebuit internată de urgență în septembrie 2010 pentru efectuarea tratamentului de specialitate. Acesta consta într-un transplant de inimă, în cazul în care nu existau eventuale metastaze. Spitalizarea a fost estimată la minimum 8 luni și la suma de 150 000 euro, iar banii aceștia acoperă investigațiile, intervențiile și tratamentul Alexandrei.
Fetița este, de acum doi ani, un copil îndurerat și mai matur, cu toate că zâmbetul nu-i dispare aproape niciodată de pe buze. Ea își dorește cu disperare să-și continue planurile de viitor așa cum le vedea cu ceva timp în urmă. La fel de îndurerați sunt și părinții ei, care caută cu disperare o soluție urgentă pentru salvarea ei. Nu dețin această sumă uriașă de bani și sunt conștienți că nu o pot aduna nici în zeci de ani.
În cadrul acestor trei zile s-au scos la licitație diverse obiecte, printre care și un tricou semnat de membrii trupelor, banii fiind donați pentru această cauză, la fel ca și cei strânși din vânzarea biletelor.

Atmosfera a fost una foarte primitoare, de care Alexandra s-a bucurat din plin, întotdeauna fiind cu zâmbetul pe buze, mai ales când trupe ca „Patru Betze“, „Oldgreen“ și „Voodoo“, printre altele, au susținut cauza micuței.

Îi urăm sănătate și multă baftă!