Teen Press 
– Ce faci, Isabel, drăguţă? Ce mare te-ai făcut! Şi frumoasă pe deasupra, vocifera exaltată mătuşa Baby în timp ce o ciupea de obraji şi îi ciufulea afectuos părul lui Suky. Nici nu coborâse bine din maşină că femeile din familia ei o luaseră în primire.
„Nici într-o mie de ani n-o să mă pot obişnui cu asta vreodată…“ gândea Suky în timp ce le zâmbea fals gâştelor din curte şi-şi pupa superficial mătuşa.Mătuşa Baby, alintată aşa de mică din cauza feţei ei de bebeluş, era cea mai în vârstă dintre surorile tatălui ei. Ea fusese capul familiei de când se născuse tatăl lui Suky, mezinul familiei. Bunicul murise într-un accident stupid la fabrica unde lucra cu câteva luni înainte să se nască tatăl ei. Pe vremea aceea, cel mai mare din familie prelua conducerea. În cazul familiei Safir, mătuşa Baby, numele real fiind Adelina, se înhămase de la 18 ani cu autoritatea asta. Nimic nu mişca fără ca ea să ştie sau să fie de acord. Singurul noroc al lui Suky fusese că familia tatălui ei nu făcea parte din categoria evreilor conservatori, iar mama ei, creştin-ortodoxă, fusese iubită din primul moment. Oricum, toate căsniciile din familia tatălui se făcuseră pe două criterii mari şi late: dacă mătuşa Baby era de acord şi dacă dragostea era mare. Nimeni nu ţinea cont de religie sau bani.
Cazul cel mai concret era cel de faţă. Verişoara ei cea mare, Maria, cunoscuse un american chipeş, Anthony, de religie protestantă, acum trei ani de zile când venise cu afaceri în ţară. Acesta făcea comerţ cu vinuri scumpe prin Europa. Relaţia lor fusese, în mare, un du-te-vino continuu America-România, şi acum se făcea nunta. După care, Maria urma să-şi înceapă noua viaţă în America ca proaspăt curator al Muzeului Guggenheim. Aceasta lucrase ca secretară când îl cunoscuse pe Anthony, dar era licenţiată în arte şi era şi pictoriţă. Urma să se mute în New York, oraşul la care visa Suky de când văzuse prima dată „New York, New York“, de Martin Scorsese, la vârsta de opt ani… sau nouă, nu mai ştia sigur.
– Liliana, continuă mătuşa Baby cu frenezie, să-ţi trăiască fata. Vino să te pup! Parcă ai întinerit, draga mea. Dar tu, frăţioare, zise întorcându-se spre bărbatul care se dădea jos de pe locul şoferului… Hmm… tu te-ai boşorogit niţel, începuse să râdă gutural mătuşa luându-i în braţe pe fiecare şi sufocându-i cu parfum franţuzesc cu iz de naftalină.
– Baby, neastâmpărato!, replică tatăl lui Suky, ia să te vedem mai bine. Iubito, dă-mi ochelarii, te rog. N-ai auzit? M-am boşorogit de tot, râse şi el. Îmi pare bine să te văd…
Suky profită de moment şi se îndepărtă. Dacă mai rămânea pe acolo, urmau celelalte mătuşi: Rebecca, Adara şi Hannah. Bunica fusese productivă, asta era clar. Mama ei nu avea decât un frate, Marius, care emigrase de peste 20 de ani în Austria şi pe care îl vedea o dată la cinci ani, ceea ce era suficient.
Suky voia doar să doarmă. Va avea timp suficient, pe urmă, să vorbească cu femeile Safir, zece la număr: patru mătuşi şi şase verişoare. O nebunie. Noroc că unchiul Marius era burlac înrăit, slavă Domnului!
– Isabel, unde te duci? Strigă mama ei. Hai să salutăm familia. Lasă copilăria.
Nici nu apucase să se îndepărteze mai mult de cinci metri.
– Vin, mamă, se conformă tânăra.
În casa mătuşii Baby trăia un clan întreg. Zdravăna Adelina fusese norocoasă cu unchiul David, un contabil inteligent, care avusese decenţa de a-şi deschide propria firmă de contabilitate şi de a o extinde la cinci filiale până-n prezent. Aşa putuse să satisfacă toate nazurile Adelinei, inclusiv pe cele de a avea cinci copii: două fete şi trei băieţi. Fata cea mare, Maria, se mărita acum. Fata cea mică, Mihaela, îşi completa masteratul în Franţa, iar băieţii erau prosperi. Cel mare, Remus, lucra ca mâna dreaptă a tatălui. Mijlociul, Claudiu, locuia la Cluj şi avea propria firmă de piese auto. Iar cel mic, Robert, era încă la liceu. Ca şi ea.
Restul mătuşilor aveau cu totul nouă copii, unii căsătoriţi şi cu copii, alţii cu copiii pe drum. Ea şi Robert erau tinerii singuri din familie. Deci, cei care rămâneau să păzească minorii.
Bunica murise acum câţiva ani, dar plecase din lume înconjurată de familie. Iubită până-n ultima clipă, până şi nunta asta se făcea, într-un fel, în memoria ei. Voise ca Maria să se mărite în biserica în care se cununase şi ea cu bunicul. Ceea ce se şi întâmpla, iar familia lui Anthony, formată din oameni sensibili şi intelectuali, fusese de acord să vină aici din Florida şi New York. Mama lui Anthony era extaziată de călătorie. Pentru ea era ca şi cum vizita India: o ţară străină de tot şi de toate, plină de condimente şi parfumuri mai mult sau mai puţin înţepătoare.
Când intră în casa cu două etaje a mătuşii Baby, explodară urările. Bebeluşii începură să urle de spaimă, câinele mătuşii, un labrador de cinci ani pe nume Lucky, lătra şi se învârtea peste tot, copiii mai mari alergau peste tot. Femeile se ridicară să îi pupe, iar bărbaţii aşteptau amuzaţi ca tatăl lui Suky să scape din ghearele femeilor şi să înceapă conversaţiile adevărate: sport, afaceri, maşini şi băuturi rafinate.
Prin cameră se schimbau politeţuri şi complimente, se puneau întrebări de tot felul, apoi fusese luată Suky în colimator: cum e cu studiul?, unde dă mai departe?, ce mai face?, băieţi prin peisaj?, unde îşi va petrece vacanţa? etc.
Mama lui urma să o sufoce iar în braţe pe Suky, când Robert avusese prezenţa de spirit să se bage şi să o ia de acolo sub pretextul că trebuie să o prezinte familiei lui Anthony care se plimba prin preajmă cu tatăl lui. David, tatăl lui Robert, se mândrea cu via, pădurea şi, capodopera lui, duşul solar pentru grădina de legume din spatele casei. Vorbea fluent engleza, aşa că viitori cuscri erau în mâini bune.
În momentul în care ieşiră din casă, Suky îl luă pe Robert de mână şi îi mulţumi.
– Mama se lasă dusă de val uneori, ştii cum e ea, susţinu tânărul. Hai să facem o plimbare. N-o să ne observe lipsa. Acum sunt la capitolul bebeluşi, ceea ce o să dureze, explica el în timp ce se ducea spre garaj.
– Pfoai, cum suportă Maria nebunia asta?, întrebă Suky îngrijorată.
– Soră-mea-i nebună de fericire. La fiecare juma’ de oră începe să plângă de emoţii. Acum se abţine pentru ca mama lui Tony să nu creadă că e dusă, dar aseară, înainte să sosească ei de la aeroport, toate ţaţele noastre dragi o consolau şi îi dădeau sfaturi care mai de care. Îţi dai seama că noi, bărbaţii, ne-am făcut de lucru prin oraş. Prea mult estrogen prin preajmă.
– Adică, v-aţi dus să beţi ca masculii feroce, nu? Îl tachină ea.
– Mă rog, zâmbi el, hai să-ţi arăt mândria mea. Şi se duse spre ceva mare ascuns sub o prelată. Trase de prelată încet şi pe măsură ce dispărea materialul, apărea un cadru lucios negru, două roţi, oglinzi laterale, apoi restul care forma o motocicletă cruiser Harley-Davidson EL 1000 din 1947.
– Ai reparat-o?!Nu-mi vine să cred, strigă Suky şi se repezi să o inspecteze.
Vopseaua era nouă, şasiul fusese schimbat, motorul modificat, roţile schimbate. Schimbase şi ghidonul şi oglinzile, dar era aceeaşi în mare. Prima motocicletă a unchiului ei, cumpărată cu bani strânşi în trei ani de zile, apărea în faţa lui Suky nou-nouţă.
– Da, am reparat-o, se împăuni Robert. Mi-a luat doi ani de zile, dar am terminat-o. Acum două săptămâni. Încă n-am scos-o la plimbare. Te-am aşteptat. Ştiam că mi te-ai fi plâns încontinuu dacă o scoteam fără tine. Acum pot să o testez calumea. Dacă vezi aici, pe spate, am modificat şi şaua. Am făcut-o de două persoane. Am cautat peste tot prin oraş şa care să se potrivească pentru două persoane. Ţi-am luat şi cască.
– Uau… exclamase Suky şi-l luă în braţe. Dar, se opri ea un pic, Roby, tu n-ai carnet de motocicletă.
– Hmm, aici el se codi, ba da. Am trecut examenul săptămâna trecută. Nu ţi-am spus pentru că am vrut să fie o surpriză. Tata mi-a zis că dacă îmi iau A-ul, motocicleta e a mea. Aşa că…
– Fir-ai-tu să fii! îl plesni ea uşor pe umăr. Te-ai ferit de mine.
– Haide, vorbim de chestia asta de când eram copii. Era normal să o fac până la urmă, nu?
– Ba da, dar… se îmbufnă ea.
După câteva momente, Robert sparse tăcerea
– Fată, aştept să scot minunăţia asta la plimbare de două săptămâni. Mergem odată?!
– De o săptămână, de fapt, dacă ţi-ai luat carnetul acum o săptămână…
– Detalii, o întrerupse el şi se duse să ia căştile atîrnate de peretele garajului. Pierdem lumina, hai să mergem. Abia aştept să văd ce faţă face Claudiu. Îmi spune de ani de zile să-mi iau gândul de la motocicletă că dacă n-o repară el, eu n-o să fiu în stare. Să vadă el acuma…
Robert rulă încet motocicleta afară din garaj. Suky ţopăia în spatele lui de nerăbdare. Robert se puse pe şa, îşi puse casca, iar Suky se aşeză în spatele lui. Robert porni motorul şi-n toată curtea izbucni torsul furios al celor 1000cc ai Harley-ului.
Zâmbetele şi râsetele celor doi erau estompate de sunetul minunat al motorului. Din toate colţurile casei şi curţii, familia ieşise să vadă sursa zgomotului. Atunci, ego-ul lui Robert nu se putu controla şi făcu un cerc perfect în mijlocul curţii. Scrâşnetul roţilor scoase câinii vecinilor din minţi, iar păsările din spatele curţii o zbughiri în ţarcul lor.
– Robert, ţipă mătuşa Baby, ce naiba faci?
Tânărul îşi scoase casca şi rosti peste zgomotul motorului.
– Îi arât verişoarei mele bucureştene ce înseamnă să fii din Târgul Mureş. Ne vedem peste o oră, mamă. Claudiu, îmi deschizi şi mie poarta, te rog?
Fratele lui mai mare tresări la auzul numelui lui, dar se conformă şi deschise poarta. În câteva secunde, Robert şi Suky ieşiră pe poartă şi intrară pe şosea. Vântul era numai bun, maşini nu prea erau pe şosea, aşa că Robert acceleră şi ultimul lucru pe care îl auzi fu sunetul râsetului lui Suky. Braţele ei începură să-l strângă mai tare de mijloc…
