Teen Press 
O, ce plăcut este aici. Sunt la ţară, îmi scriu acum rubrica la ţară, probabil o voi trimite mâine când ajung acasă, dar ce vreau să subliniez este că îmi scriu rubrica la ţară. Nu mă întrebaţi de ce, aşa am simţit că trebuie să scriu, asta am înţeles că trebuie să vă spun în începutul meu de rubrică din această lună. Asta mă face să mă gândesc (a naibii gândire, căci uneori nu este prea favorabilă) la faptul că lumea şi oamenii din ea (nu este acelaşi lucru oare?) au uitat să privească frumuseţea şi să se bucure de ea.
Puţin surprinzător că spun asta. Eu, care afirm cu atâta putere că fizicul nu este atât de important, că ce este la suprafaţă nu contează, că este efemer precum un fulger pe cerul nostru de speranţe (sau cel puţin pe al meu), spun acum că ar trebui să privim frumuseţea. Ba mai mult, îndrăznesc să spun că ar trebui chiar să ne bucurăm de ea.
Asta pentru că în ultimul timp simt că oamenii gândesc prea mult şi fără rost. Ştiu că există şi oameni care gândesc prea puţin, dar în acelaşi timp ştiu că atunci când nu o fac, nu se bucură de libertate (Doamne, ce cuvânt clar!).
De ce nu mai priveşte nimeni norii serii de la şapte jumate cum se strecoară printre cablurile alea negre suspendate-n cer? Şi de ce nu mai stă nimeni pe iarbă, fredonând ceva frumos? Mă gândeam la ceva ca Bolero sau Vocalize sau o sonată de Schubert. Îţi imaginezi cum ar fi să fredonezi Petrushka? E o imagine foarte neobişnuită. Un domn sau o doamnă stă pe iarba din Izvor şi fredonează ceva atât de… viu şi nonconformist. De ce nu iese nimeni cu şevaletul în Cişmigiu? Eu ştiu să-mi răspund la întrebarea asta, dar alţii? Mi-ar plăcea să văd sufletele jucându-se „Un, doi, trei, la perete, stai!“ într-un parc mic, uitat de lume, de care ştie numai un cartier. O, sau jocul acela în care jucătorii îl întreabă pe cel din faţă „Împărate, luminate, cât e ceasul la cetate?“, iar respectivul îţi va răspune „O roşie“ sau „Trei paşi de furnică!“.
Păcat că articolul ăsta are tentă literară. N-aş fi vrut. Dar cum poţi explica altfel liniştea şi calmul care ne pot înconjura? Dorinţa aceea care te face să vrei să plângi din libertate, să fugi pe malul mării cu un zmeu înălţându-se în spatele tău, să îţi încordezi muşchii feţei şi pe cei din spatele toracelui şi pe cei ai abdomenului, vrând să dai mai mult din tine, scoţând un sunet de disperare că nu ştii cum poţi cuprinde şi mai multă pace, privind Cerul? Cum poţi vorbi despre asta dacă nu devii cât de puţin liric?
Adevărata artă nu ne-a învăţat altceva decât să privim şi să admirăm ceea ce este frumos şi calm, cald. Până şi Goya este frumos, cald şi calm. Chiar şi Caravaggio sau nebunul ăla de Picasso cu un nume lung de cel puţin 10 cuvinte. Cum să ai un nume atât de lung?
Nu este o scriere de blog. Nu este un fragment de roman. În niciun caz! Nu vreau eu să cred asta. Mă puteţi lăsa să cred asta, atâta timp cât eu sunt autorul acestui articol, nu-i adevărat? Ceea ce este aici cred că ar trebui să fie în sufletul şi mintea fiecăruia. În lobii fiecăruia, în spiritul tuturor. Încerc o trezire la realitate. Pentru că idealismul meu nu este nimic altceva decât credinţa şi gândul meu pozitiv, care nu moare, în ceea ce este bine. Dar asta nu înseamnă că neagă realitatea! De-asta vă spun că eu nu cred că realitatea este sobră, groaznică, nebună şi neînţelegătoare. Realitatea este grea şi nedreaptă, dar extraordinar de plină de momente subţiri şi calde în care ceea ce este euforic pentru sinele tău se înalţă. Asta vreau să îţi transmit aici. Că dacă eşti un om puternic, trebuie să vezi binele şi pacea chiar şi în cea mai gravă situaţie. Chiar şi în cel mai greu moment. Şi ştii de ce? Pentru că eu cred că toţi oamenii pot fi puternici. Sigur că sunt nebună că îmi dau atâta importanţă, dar dacă ceilalţi vor considera că nu poţi, eu mereu voi crede că vei reuşi. Şi sunt sigură că mai sunt oameni care cred că vei reuşi. Sunt sigură că mai există măcar încă cineva în ţara asta care să creadă în binele oamenilor şi în puterea lor.
Aş vrea să văd o ecranizare după „Spre far“. Mă întreb ce actriţă ar alege pentru doamna Ramsay.
