Dragon Age II

de Emil Drăgănescu – redactor

Sau… ce ar fi putut ieşi dacă nu se bazau numai pe grafică şi efecte speciale.

Înainte să încep să mă iau de jocul din această lună, trebuie să menţionez că un Trojan Downloader mi-a nenorocit sistemul cu câteva ore înainte de a termina jocul. Totuşi, am reuşit să salvez salvările (vai cum sună!) şi să duc la capăt aventura lui Hawke. De ce vă spun vouă asta? Pentru că aşa încerc să-mi explic unele probleme de stabilitate pe care le-am avut. Mai multe, în cele ce urmează.

În octombrie 2010 am zis că EA o să transforme seria într-o vacă de muls cu grafică şi sclipici, ca să ia ochii tuturor ţâncilor însetaţi de sânge. Faptul că a fost lansat şi pe console (având principalul target acolo), nu poate să-i bucure (probabil) decât pe unii. Tocmai această decizie a transformat un RPG bine făcut, într-un Diablo cu dialoguri – în care putem să auzim şi glasul personajului principal.

Dragon Age: Origins (din postura lui de continuare spirituală pentru Baldur’s Gate) a fost extrem de apreciat, aducând un nou tărâm, plin cu aventuri şi personaje, în universul RPG-urilor fantasy.

OK, şi primul DA a fost multiplatform, însă s-a văzut că Bioware a încercat să readucă zvâcul RPG-urilor bătrâneşti. Luat prin comparaţie cu primul, al doilea e prost. Da, uite că am zis-o! Înainte să-mi săriţi cu barda cu +3 Armor Penetration la gât, jucaţi primul Dragon Age şi veţi înţelege!

Unde-i Originea?

Nu prea e! Totul se desfăşoară într-o manieră rapidă şi cusută cu aţă albă, pentru a ajunge la un deznodământ cam slab, în care nu se rezolvă toate conflictele aşa cum ar trebui.
Încă de la început ţi se spune clar cine eşti: Campionul din Kirkwall, un erou misterios şi puternic, ce a marcat lumea. Totul e povestit prin ochii unui fost camarad de arme al protagonistului – piticul Varric. El e interogat de Cassandra, Seeker pentru cea mai importantă facţiune religioasă din Ferelden, The Chantry.

Acest Varric nu e nici pe departe ca Oghren, dwarf-ul din primul joc. Bine, beţiv şi afemeiat este, dar pare într-un fel cam „pimp like“. Nu mă înţelegeţi greşit, este un dwarf destul de comic… dar cu lanţuri şi „bling bling“. Imaginea lui nu prea a reuşit să mă impresioneze, în final.

Eroul poate fi războinic, hoţ sau mag, în funcţie de preferinţe, dar, din păcate, au dispărut celelalte rase şi începuturile ca în Origins, aşa că acum nu poţi fi decât om. Mai mult, deşi poţi importa salvările din predecesor (de fapt, deciziile luate), nu te aştepta la influenţe majore asupra poveştii.

Aventura începe cu ze big hero fugind de Darkspawni. În acest moment nu vă aşteptaţi să fiţi un zeu al câmpului de bătălie, ci mai degrabă un refugiat. Au loc mai multe evenimente, mai mult sau mai puţin dramatice, şi te vei întâlni cu Flemeth (cine a jucat primul joc, va şti). Vrăjitoarea nu vă zice prea multe şi dispare. Păcat, eu mă aşteptam la un party, în care să o pot folosi.

După ceva lupte (la propriu), Hawke şi familia sa vor reuşi să ajungă în Kirkwall, un oraş deja sufocat de numărul foarte mare de refugiaţi. Hawke are rude aici, dar se va dovedi că nu e uşor să treci de garda oraşului şi de ziduri. Odată intrat, va trebui să faci destule comisioane pentru locuitori – ca în orice RPG consacrat, în care XPerienţa trebuie să crească.

Povestea ar fi putut fi o capodoperă, cu intrigi şi răsturnări de situaţie. Avem de fapt un fel de zeamă de intrigă, pe baza căreia se desfăşoară totul. Nevoia de a fi de-o parte sau alta a baricadei în unele situaţii mi-a lăsat un gust amar şi o ameţeală cronică, totul fiind „subţire“ comparativ cu povestea din „The Witcher“ – un RPG în adevăratul sens al cuvântului.
Ca să vă stric de tot cheful, trebuie menţionat că majoritatea deciziilor se vor termina la fel şi cu aceiaşi membri din party pierduţi.

Misiunile nu strălucesc prin originalitate, în mare parte fiind cele cu care suntem obişnuiţi într-un RPG: omoară, recuperează, transportă. Ce mi-a plăcut a fost alegerea misiunilor în funcţie de oră, ilegalităţile petrecându-se mai mult noaptea. Varietatea aparentă nu compensează faptul că tot jocul o să fiţi „blocaţi“ în jurul Kirkwall-ului.

We haz bloodz

Te întâlneşti cu o grămadă de NPC-uri, care te atacă pe parcursul aventurilor tale. De la hoţi până la câini şi Darkspawn supăraţi, hăcuieşti totul. Elementul, interesant şi adesea subliniat de producători, a fost faptul că acum şi spell-urile au acea animaţie în care îţi împrăştiai inamicul în toate cele patru zările, într-un nor de sânge şi resturi. Rogue-ul nu e nici pe departe la fel de spectaculos ca magul, la acest capitol, efectele vrăjilor fiind deosebite.
Un mic sfat, totuşi, încercaţi să aruncaţi bile de foc în grupuri cât mai compacte de inamici, pentru ca efectul să fie garantat.

Pentru cei mai războinici din fire, aveţi grijă ca în party să aveţi mereu un healer, pentru că ai tendinţa să muşti din ţărână destul de repede, chiar dacă este cea mai rapidă cale (parcă) de creştere în nivel. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Luptele nu sunt grele pentru că ar fi AI-ul bun, ci pentru că inamicii au tone de viaţă şi rezistenţă nesimţită. Se rezolvă cu vrăjile potrivite, totuşi (dar aveţi grijă la friendly fire, care e capabil să-ţi decimeze grupul în câteva secunde, dacă nu sunteţi atenţi).

Items?

Ce e un RPG modern fără loot? La acest capitol Dragon Age nu se dezminte, eroul pe care îl veţi controla va găsi o grămadă de lucruşoare folositoare într-ale măcelului. Runele joacă un rol important în îmbunătăţirea armelor şi armurilor, dar, de data asta, nu mai pot fi pur şi simplu schimbate. Dacă vrei să beneficiezi de un alt bonus, runa existentă va fi distrusă, de aceea e bine să le păstrezi pe cele mai importante până ai şi un echipament serios.

Grafică

Goblinii de la EA şi Bioware au lucrat şi de această dată să îmbunătăţească experienţa vizuală a aventurii. Cu toate acestea, apar pe alocuri unele bug-uri care îţi taie total imersiunea.

Chiar mi s-a părut hilar când picioarele şi capul lui Hawke dispăruseră pur şi simplu, în timpul unei lupte. Pentru a-şi reveni texturile, a fost necesară o repornire a jocului, aşa ca să termine cu totul experienţa plăcută. În plus, există un pachet downloadabil pentru plăcile grafice DirectX 11, însă e opţional. Din câte am înţeles, nu schimbă cu prea mult aspectul total al caracterelor.

Dincolo de aspect, extrem de importante sunt dialogurile şi opţiunile oferite prin intermediul lor. Modelul conversaţiilor a fost, însă, simplificat şi adaptat după cel din Mass Effect, ideea generală a răspunsurilor fiind marcată acum şi prin simboluri alăturate textului (de unde şi denumirea de Emotion Wheel). Pe scurt, trebuie să fii un babuin lobotomizat ca să reuşeşti să strici, fără să vrei, o alianţă cu cineva, dar pentru console este numai bun acest sistem.

Problemele fanteziei

După cum spuneam mai sus, jocul are foarte mari probleme de stabilitate, arătându-mi desktop-ul de prea multe ori şi chiar the blue screen of death, ocazional. Poate e de la căluţii care-mi zburdau prin PC, însă, luat împreună cu nenumăratele bug-uri şi timpul prea scurt de producţie, nu poate să nu mă pună pe gânduri.

E păcat pentru un joc de calibrul lui Dragon Age să piardă majoritatea elementelor pozitive, odată cu consolizarea excesivă din ultimul timp. Chiar sunt curios cum stă treaba pe celelalte platforme care pot rula jocul, în condiţiile în care sindromul Mass Effect 2 se generalizează.

Dragon reborn

Dacă v-a plăcut primul, descărcaţi DLC-urile sale şi bucuraţi-vă de o experienţă aparte (în care este inclus şi Shale, golemul de care m-am ataşat foarte tare pe vremuri).
Dacă aveţi uşoare tendinţe masochiste, sunteţi invitaţii mei să jucaţi cea de-a doua venire a dragonului pe Pământ. Trebuie să aveţi nervii tari şi o pasiune pentru luptele spectaculoase (să dăm Cezarului ce e al Cezarului)… sau puteţi să achiziţionaţi o consolă next-gen.

Nota: 6