Pledoarie pentru bun gust

de Maria Cârstian – redactor

Vreau ceva vechi. Vreau ceva vechi în mine, în tine, în toată lumea asta care ne-nconjoară. Vreau bun gust. Vreau onoare şi rafinament. Vreau frac, vreau parfum, vreau interbelic şi victorian.

Căci oamenii pe vremuri cunoşteau mai bine umanitatea decât o facem noi astăzi. Şi aveau grijă să picure umanitate în tot ce făceau. Înţelegeau importanţa detaliului şi pricepeau mai bine noţiunea de sensibilitate.

Astăzi, nu găsesc nimic fascinant în beat-uri care se repetă şi-n blocuri de beton. Nu-mi place oja cu sclipici şi nici nu mă încântă maşinile cu viteze turbate. Cred mai mult în frumosul şi esteticul zilei de ieri. Cred mai mult într-o domnişoară cu toc pătrat şi rochie lungă decât într-o fetişcană cu prea mult fond de ten. Azi văd cum se confundă feminitatea cu vulgaritatea şi îmi pare rău. Azi nu mai văd mister, azi nu mai văd tandreţe – azi am evoluat.

Am evoluat şi nu mai avem farmec. Nu mai ştim să scriem încet şi caligrafic, să compunem scrisori parfumate, să avem stil. Stilul acela în care dantela era mai de preţ decât plasticul şi în care domnişorii cu pălărie erau apreciaţi. În care domnii fumau pipă şi toate domnişoarele de casă bună luau lecţii de pian. Stilul oamenilor care ştiau cum să aibă timp. Spre deosebire de ei, noi nu ştim. Ne-am pierdut printre mormane de întâlniri urgente şi laptop-uri şi nu mai ştim să avem timp, fie el timp pentru sine sau timp pentru detaliu.

Dar oricât de stresaţi şi pe fugă ne-am găsi, ştiu că mai există pe undeva rătăciţi, măcar câţiva indivizi cu stil care ştiu cum să şi poarte vesta cu demnitate şi domniţele cu tandreţe. Şi pentru ei, pentru necunoscuţii boemi de azi şi de mâine, închin în astă seară, la flacără de lumânare, o cupă de bun gust.