Cum sa faci gratar

Rubrica_Cum_Sa

de Arina Lazăr – redactor

Am învăţat de la tata să fac grătar şi îmi place. În principiu (şi doar în principiu), nu e mult de spus. Pui carnea pe grătar şi-o laşi să se facă; nu poţi să explici asta în mai multe cuvinte. Nici nu ştiu să gătesc extraordinar, ca să pot să scriu romane despre cum se prepară carnea înainte şi cum se serveşte. Grătarul e însă genul de treabă foarte simplă pe care o faci ca pe o artă, aşa, pentru că e plăcut şi pentru că poţi să ai tu secretele tale.

Acum, nu-mi stă în caracter să predau reţete culinare şi tehnici de bucătărie, pentru că, foarte sincer, mă depăşeşte lucrul ăsta încă. Îmi place să gătesc, dar nu mă pricep. Cu toate astea, mai jos sunt câteva hint-uri pe care le-am învăţat, uitându-mă la tata. Nu sunt multe, dar grătarul iese tare bun.

Înainte să pui carnea sau legumele, freacă grătarul cu o bucată de ceapă. Unii îl ung cu slănină sau cu ulei, ca să nu se lipească bucăţile de carne între ele. Din partea mea, ceapa îi dă un gust foarte bun.

Carnea e mai suculentă dacă o stropeşti cu apă rece înainte să o pui pe grătar.
Înainte de grătar, lasă carnea de porc o zi într-un amestec de condimente şi ulei. Dacă vrei să faci un grătar mai pretenţios, poţi să pui şi zeamă de lămâie sau oţet balsamic şi vin (de preferat roşu). Din câte am înţeles, dacă oţetul balsamic e roşu, vinul poate să fie alb. Întoarce carnea de porc des, cam la 4-5 minute.

Carnea de pui las-o în ulei, sare, piper, apă şi usturoi pisat, iar pe grătar nu o pune unde e focul cel mai mare, pentru că nu se pătrunde.
Peştele se rumeneşte mai bine dacă îl ungi înainte cu ulei cald.
Micii se pun ultimii pe grătar, pentru că se fac cel mai repede. Am aflat, de asemenea, că nu e bine să umezeşti micii cu bere înainte să-i pui pe grătar. Numai cu apă.

La cartofii copţi, în folia de aluminiu poţi să pui un căţel de usturoi. Poţi să-i faci pe grătar (cum face, de altfel, toată lumea) SAU în jar (adică printre cărbuni). Aşa sunt mult mai buni. Atenţie, însă, la coajă, pentru că se pare că nu e okay să o mănânci dacă devine foarte închisă la culoare. Dacă are culoare maronie sau brună, sunt şanse mult mai mici să provoace indigestii şi iritaţii gastrice. De asemenea, cartofii copţi se pare că-s cei mai sănătoşi, pentru că, odată ce se formează crusta aia de la coacere, substanţele nutritive sunt păstrate mai bine.
NU înţepa cârnaţii cu furculiţa ca să vezi dacă sunt făcuţi, pentru că iese tot sucul din ei. Cârnaţii sfârâie când sunt făcuţi.

La frigărui, e bine să ţii ţepuşele de lemn în apă câteva zeci de minute înainte să înfigi legumele şi carnea în ele.
Cam atât ştiu eu despre grătar. Nu vreau să fac un forum de gătit, aşa că nu vă simţiţi neapărat invitaţi să împărtăşiţi din secretele voastre. Mie ştiu că îmi sunt utile lucrurile astea, deşi nu apuc foarte des să fac grătar.

Recommended Articles

1 Comment

  1. Ana Maria Costache

    imi cam ploua in gura acum:)). nu stiam aia cu unsul gratarului cu ceapa, dar pare mai bun decat daca il ungi cu o bucata sinistra de grasime. in rest, da, ar iesi un gratar cum face tipu ala negru de pe euforia, nu stiu cum in cheama.
    asa, printre prieteni, cand toata lumea e flamanda pe langa tine si te enerveaza cand mai vine vreunul si fura, oricum ai face carnea/ legumele, o sa iasa perfect. mai ales daca ai si bere rece ca garnitura.
    fain articol, m-a facut sa ma gandesc la ce m-a invatat si pe mine tata:)). in plus, m-a facut sa uit nitel de caldura verii

Leave a Reply

Your email address will not be published.