foto: cinemagia.ro
Sam Raimi este cunoscut pentru filmele sale controversate; a încercat să ridice standardul cu fiecare peliculă şi a găsit întotdeauna echilibrul perfect dintre dramă şi comedie. Este cunoscut pentru filme ca „A Simple plan“, trilogia horror „Evil Dead“ şi, respectiv „Spiderman“.
Am vizionat toată trilogia acum ceva timp şi am observat o profunzime morală în ele, deşi primul film încerca marea cu degetul, iar al treilea exagera peste putinţă de mult, al doilea film m-a impresionat. Este cel mai echilibrat din serie şi surprinzator cel mai bun film cu super-eroi, al doilea după „Dark Knight“, în opinia mea.
Filmul dispune de o complexitate a personajelor mai mare decât cea prezentată în primul film şi ne ajută să apreciem mai mult greutatea emoţiilor oferite de scenariu. Povestea filmului are loc la doi ani după evenimentele din primul film şi ne prezintă un Peter Parker (Tobey Maguire) ostenit, ce se află într-o constantă luptă pentru supravieţuire. Eroul nostru este torturat de responsabilităţile fiecărei personalităţi, pentu că pe o parte trebuie să salveze oamenii din oraş de un dement cu patru braţe sau de dezastre naturale, iar pe altă parte este concediat de la serviciu, notele sale de la facultate devin tot mai slabe şi relaţiile cu persoanele dragi din viaţa lui sunt tot mai reci.
Peter începe să îşi piardă încrederea în sine ca erou, având ca rezultat dispariţia treptată a puterilor sale. Iubirea sa pentru Mary Jane (Kirsten Dunst) se accentuează în momentul în care se luptă cu impulsul de a se retrage din poziţia de erou al oraşului, sperând că poate să îşi declare dragostea nestăvilită şi să trăiască ca un om normal. De apreciat este interpretarea lui Alfred Molina în rolul antagonistului Doctor Octopus, pentru că este un personaj tragic şi sentimentele vizavi de acest personaj nu sunt compuse din ură, ci din compasiune. El ajunge să fie controlat de cele patru braţe ataşate de el, pentru ca la finalul filmului să revină la eul său nobil.
Am o scenă preferată în acest film şi captează exact sensul frazei de la începutul articolului, şi anume, bătălia de pe tramvaiul în mișcare. Este momentul în care Peter încearcă să oprească tramvaiul cu pînza sa, reuşeşte într-un final dar este secătuit de puteri şi leşină, în clipa respectivă este purtat pe sus de pasagerii pe care i-a salvat, Doc Ock se întoarce după erou dar este nevoit să confrunte ceata de oameni care au sărit în apărarea lui Spidey.
Este o scenă emoționantă pentru că prezintă un lucru pe cale de dispariţie în ziua de azi, uniunea umanităţii şi faptul că există sacrificiul în puterea binelui.
Anul viitor, în vară vom putea urmări un reboot al seriei cu Andrew Garfield în rolul principal, şi, din câte am înțeles, vor să exploateze mai mult perioada în care Peter Parker se află la liceu, ceea ce înseamnă că iar ne întoarcem la origini şi iar vom urmări transformarea sa în om-păianjen, şi perioada sa de acomodare cu noile puteri. Ei bine, Andrew Garfield mi se pare o alegere bună; mi-a plăcut cum a jucat în „The Social Network“ , iar regizorul Marc Weeb care este cunoscut doar pentru „500 days of summer“ şi în mare parte pentru videoclipuri muzicale, este doar ok în opinia mea. Vreau să fiu surprins, dar sunt oarecum trist pentru că nu vom avea multe din personajele consacrate cum sunt: Norman Osborn, Harry Osborn, Mary Jane Watson, J.J Jameson (unul din personajele mele preferate) etc. Un trailer de „tachinare“ a fost deja publicat pe Imdb de aproape două luni, şi arată destul de promiţător.
Viitorul se arată luminos totuşi! În final, aşa cum ne-a arătat începutul secolului 21, filmele cu super-eroi vor rămâne întotdeauna un gen îndrăgit printre spectatorii şi iubitorii de benzi desenate. Poate pentru că înăuntrul nostru, întotdeauna vom avea nevoie de un erou ca model de urmat, pentru că există în noi toţi; filmele doar îi fac mai „mişto“.