Teen Press 
foto: ign.com
Come on… cu toţii am auzit de el. Iar cei din ’94-’95 sigur l-au şi jucat. E jocul ăla pe care îl cumpăram din piaţă pentru că net nu aveam şi activam coduri ştiute numai de cei mai buni, ca să terminam jocul. E fix jocul pe care îl jucam pe Pentium 2 şi Windows 98.
Numai că cei de la Croteam s-au gândit să facă un remake în HD. Same story, same gameplay, numai că e HD şi îl jucăm pe Core 2 Duo sau mai sus. Pentru cei ce l-au mai jucat, nimic nou. Pentru cei mai mici… va fi un joc poate patetic, poate interesant.
La 12 ani de la prima sa lansare, m-am hotărât să reiau acest joc şi să încerc să îl mai termin încă odată. Mare greşeală. De cum l-am instalat, mi-a adus aminte de copilărie şi de cum îl jucam cu tatăl meu. După 12 ani, ghiciţi ce? Nimic nu s-a schimbat. Sam a rămas acelaşi: monştrii au rămas aceiaşi, armele au rămas aceleaşi. Adică pur şi simplu geniale. Povestea nu e cine ştie ce – Sam vs. the evil part of the Universe. Sam cu mâinile aproape goale, the evil part (Mental, pe numele lui/ei/lor) având la dispoziţie tot felul de ciudăţei care te atacă când îţi e lumea mai dragă.
Dar totuşi, cine sunt aceşti sclavi ai lui Mental? Păi… de toate – de la broaşte otrăvitoare, roboţi flamingo gigantici, fraieri cu puşti în mână, nişte chestii care seamănă cu oamenii, dar în loc de mâini au bombe şi nu au cap, schelete de căluţi care îţi dau copite în cap, la tauri care, guess what?!, sunt pe steroizi şi vor să te ia pe sus. Dar mai găsim şi scorpioni cu mitraliere, culturişti care aleargă în fundul gol şi au o gură mare pe piept şi toate derivatele lor. I know, it sounds stupid, and it is. Dar măcar este super amuzant.
Trecând peste monstruleţi… de fapt, staţi! Nu putem să trecem fără să menţionăm şi câteva din armele folosibile – De la penibilul cuţit, revolvere, puşti, mitraliere, lansatoare de rachete, la arme cu laser… şi cam tot ce vă taie capul. Nu sunt multe, dar sunt eficiente. Aaa da, are şi un tun portabil.
Trecând peste, din nou, aţi înţeles, este amuzant, penibil şi frumos. Dar cât de frumos? Originalul era destul de frumos pentru vremea lui. Iar HD-ul este şi el destul de frumos pentru epoca în care trăim. Evident, nu are realismul CoD-ului. Dar nici nu trebuie. Trebuie să arate exact ca originalul. Simplu, cu sânge, săltăreţ şi fără crush-uri sau bug-uri (prea multe). Ce să zic de grafică? Nu te impresionează cu nimic – este banală, ar spune unii, şi poate că aşa şi e. Dar acum depinde de gusturi. Iar muzica ambientală este pur şi simplu înfiorător de mişto. Nici nu te adoarme, nici nu te face să dansezi. Este numai bună.
În rest, nu ştiu ce să mai zic. Este un joc care mie, personal, îmi provoacă super multe amintiri şi pe care l-am jucat, tocmai, din plăcere. Am uitat şi de grafică şi de monştri şi de tot. L-am luat, l-am pus, l-am jucat şi m-am speriat. Şi da, l-a jucat şi tatăl meu (pentru că altfel nu se putea); atât de uşor, amuzant şi captivant este. Deşi nu s-ar spune – numai cuvinte de laudă pentru acest joc. Este un back to basics. Un mouse, o tastatură şi un Pentium 2. Eventual şi un monitor.
Aşa că dacă v-am trezit amintiri, luaţi-l! Original, fără HD. Dacă v-am facut curioşi – aceeaşi variantă :-)). HD-ul este doar un moft!
