Teen Press 
sursa foto: www.ign.com
Prince of Persia este o serie de jocuri creată în 1989 de către Jordan Mechner pentru calculatorul Apple II. Primele două jocuri au fost în 2D, dar în 1999 s-a abordat grafica 3D, când a avut loc şi lansarea „Prince of Persia“ 3D. În 2003, Ubisoft a preluat seria, iar prima lor creaţie a fost „The Sands of Time“, acesta continuând şi în prezent.
„Prince of Persia: The Sands of Time“ a devenit rapid jocul meu preferat, deoarece avea câte puţin din toate. Este combinaţia perfectă, iar luptele, acrobaţiile şi grafica îmi plăceau enorm. Chiar dacă cei de la Ubisoft au scos în fiecare an o continuare a jocului, le-am tot jucat, deşi am rămas puţin dezamăgită.
În 2010 a avut loc lansarea „Prince of Persia: The Forgotten Sands“, care continuă povestea din „The Sands of Time“. După aventura din Azad, Prinţul se întoarce în regatul fratelui său şi găseşte palatul sub asediul unei armate puternice. Pentru a salva regatul de la anihilare, se decide folosirea puterii Nisipului. Prinţul porneşte într-o aventură remarcabilă în care învaţă să devină un adevărat conducător şi află că adevărata putere vine şi cu costuri mari.
În „The Forgotten Sands“, Prinţul nu se confruntă cu o armată făcută din demoni de nisip ca în „The Sands of Time“ şi nici cu o creatură malefică, ca în jocul din 2008, ci cu o armată făcută din creaturi de nisip conduse de o fiinţă malefică. Deşi ideea nu e extrem de originală, punctul forte al acestui joc este reprezentat de puterile Prinţului, date de elementele naturii. El poate să îngheţe apa sau să evoce ziduri sau platforme.
Aşadar, din punct de vedere al platforming-ului, Prince of Persia stă foarte bine şi este foarte interesant. Pot spune chiar că abilităţile Prinţului sunt cele care te fac să continui jocul, mai ales că, odată cu fiecare nivel, apar şi noi puteri.
Pe lângă acrobaţiile impresionante, în joc apar o multitudine de puzzle-uri. Chiar dacă uneori te blochează, rezolvarea lor te va satisface. Uneori te întrebi ce trebuie făcut pentru a ajunge pe partea cealaltă, dar cea mai mare problemă care apare este reprezentată de imagine – este prea mărită şi câteodată este imposibil să te uiţi din cel mai bun unghi. Această problemă apare mai ales atunci când trebuie să ştii de pe ce perete trebuie să sari pentru a te apuca de stâlp.
Secvenţele scurte de luptă constituie cel mai slab punct al jocului. Chiar dacă Prinţul nu a fost niciodată un luptător perfect, el avea destul stil pentru a-şi învinge modul de luptă superficial. De asemenea, sunt unele secvenţe în care demonii cad precum popicele, nu e nevoie de un efort prea mare pentru a-i doborî.
Grafica este mai bună, majoritatea detaliilor fiind bine puse la punct, iar animaţiile sunt mai complexe. Arhitectura locurilor unde trebuie să alergi şi să sari este făcută cu multă migală, care e imposibil să n-o remarci. Muzica este şi ea reuşită, antrenându-te în joc şi îţi stimulează un ritm alert în luptă.
Aşadar, deşi platforming-ul e bun, noile abilităţi fac jocul mai interesant şi puzzle-urile trebuie gândite înainte de a fi realizate, „The Forgotten Sands“ are destule puncte slabe – unele lupte sunt prea uşoare, iar uneori unghiul camerei îngreunează jocul.
„Prince of Persia: The Forgotten Sands“ nu se compară cu „The Sands of Time“, dar rămâne un joc bun, interesant, ce merită încercat.
