Games – Inapoi in Egiptul Antic cu Pharaoh

text: Cătălin Petran – tehnoredactor
foto: www.games.softpedia.com

Pentru acest review vă propun o călătorie în timp, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, într-un spaţiu fertil şi prosper cunoscut sub numele de „Egiptul Antic“. Ne vom alătura primilor egipteni nomazi, îi vom ajuta să îşi construiască primele aşezări, vom ajuta la construirea piramidelor, iar pe măsură ce dinastia noastră va prospera vom construi şi vom guverna oraşe din ce în ce mai mari, până când ne vom aşeza în scaunul conducătorului suprem al Egiptului şi vom purta titlu de „faraon“. Într-un cuvânt vom fi martorii ascensiunii celebrei civilizaţii egiptene.

„Pharaoh“ este un joc lansat în 1999 de către „Sierra Entertainment“. Este un joc oarecum greu de încadrat într-o categorie. La prima vedere ar putea fi comparat cu „Age of Empires“ sau „Rise of Nations“, însă, spre deosebire de acestea, pune accentul pe construirea oraşelor şi nu pe operaţiunile militare.

Din punctul meu de vedere, „Pharaoh“ este un simulator de dezvoltare urbanistică cu tematică egipteană. Veţi primi un spaţiu în care va trebui să construiţi un oraş, cu toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a acestuia. Jocul dispune de misiuni de sine stătătoare, dar campania mi se pare cel interesant de jucat. Tutorialul este, de asemenea, înglobat în campanie, astfel noţiunile de bază vă vor fi explicate pe măsură ce avansaţi.

Aşa cum am precizat şi în introducere, primele misiuni au loc în adevăratul Egipt Antic, când nu existau piramide şi nici oraşe strălucitoare şi prospere. Prima misiune ne aruncă într-un deşert arid, având câteva petice de verdeaţă. Primul lucru de care trebuie să ne ocupăm sunt drumurile. După ce le construim, putem să aşezăm şi locuinţele – neapărat conectate la drum. În momentul în care construiţi o locuinţă, o familie de emigranţi va apărea într-una dintre marginile hărţii, şi se va deplasa până la noua locuinţă pe care o va ocupa. După ce veţi construi foarte multe deodată, veţi înţelege mult mai bine noţiunea de „migraţie“.

Acum avem drumuri şi case şi locatari. Însă aceşti locatari au nevoi, de care trebuie să ne ocupăm. Primul lucru pe care trebuie să-l rezolvăm este accesul la apă potabilă. Putem, aşadar, să contruim câte o fântână în spatele fiecărei case, însă este mult mai igienic şi mai civilizat să construim un puţ mare din care un muncitor extrage apă şi o distribuie întregii comunităţi.

Următoarea necesitate este, în mod normal, mâncarea. Pentru asta vom construi ferme în câmpia Nilului. Deoarece ştim când se va umfla Nilul, putem să culegem recolta înainte de inundaţie. După ce trece inundaţia, pământul va fi din nou fertil şi ne putem apuca de treabă. Dar ce facem cu recolta după ce o culegem? Trebuie să o depozităm într-o grânărie. Dar cum ajunge mâncarea la oameni din grânărie? Ei bine, lucrătorii de la bazarele construite de noi, se vor duce la grânărie şi vor cumpăra mâncarea, pe care o vor distribui oamenilor din cartier. Dar cine va lucra la fermă, la grânărie şi la bazar? Răspunsul este foarte simplu – oamenii din locuinţele construite la început. Cu banii câştigaţi din muncă, vor cumpăra mâncare şi apă.

Suntem abia în misiunea a doua şi lucrurile s-au complicat destul de repede. În continuare, oraşul nostru aflat în plină dezvoltare va avea nevoie de poliţişti, pompieri şi arhitecţi. Însă toţi oamenii noştri sunt deja angajaţi. Avem nevoie de mai mulţi oameni, deci ne punem pe făcut drumuri şi locuinţe. Însă nu ne ajută cu nimic să avem un cartier plin cu pompieri şi poliţisti, în timp ce în jumătatea cealaltă de oraş clădirile sunt în flăcări, iar oamenii se omoară între ei pentru mâncare.

Şi acum înţelegem care este şmecheria cu jocul acesta. Orice fel de acţiune trebuie gândită şi planificată foarte bine. Fiecare nou cartier are nevoie de toate structurile şi facilităţile precedentului. Fiecare grup de locuinţe are nevoie de apă, mâncare şi strucuturi administrative.

Dar lucrurile abia acum devin interesante. Pe măsură ce le oferim acces la bunuri şi servicii, oamenii din locuinţe avansează şi implicit şi casele în sine se modernizează, şi devin din nişte cocioabe sărăcăcioase, apartamente spaţioase şi luxoase. De aceea, pentru a evolua, oamenii vor cere încontinu diverse lucruri.

De exemplu, egiptenii antici sunt foarte religioşi – vor cere acces la temple. Însă, din păcate, zeii antici sunt foarte capricioşi. Dacă nu vor exista destui preoţi pe cap de locuitor, zeii se vor simţi nesatisfăcuţi şi vor începe să arunce blesteme şi năpaste asupra oraşului. Aşadar, va trebui să construim mai multe temple, dar va trebui să ţinem cont de asta când ne planificăm următorul cartier, fiind structuri foarte voluminoase.

După o zi lungă de muncă, toată lumea îşi doreşte puţină relaxare. Deci ne punem pe treabă şi construim şcoli de circari, cântăreţi şi dansatori pentru a distra populaţia. Din păcate, aceştia nu pot performa decât pe scene construite la intersecţia a două drumuri. Dacă toate intersecţiile voastre sunt înconjurate de case sau alte strucuturi „you are going to have a bad time“ – alt lucru de care trebuie ţinut cont în dezvoltarea oraşului.

Oraşul nostru deja s-a dezvoltat foarte mult. A venit timpul să producem lucruri mai multe şi mai variate. A venit momentul să învăţăm cum funcţionează industriile. Industriile sunt de două feluri: extractoare şi prelucrătoare. Avem nevoie să scoatem lut din pământ ca să facem vase, avem nevoie de trestie ca să prelucrăm papirus şi avem nevoie de ferme de bumbac ca să croim haine. Unele industrii nu au echivalent prelucrător. Aurul din mine se duce direct în visteria oraşului, iar piatra din cariere se duce în depozite.

Că tot vorbim de piatră: după ce veţi învăţa cum funcţionează toate aceste lucruri de bază, veţi ajunge la lucrurile cu adevărat interesante şi anume construirea monumentelor. Pentru început, vor fi câteva piramide de dimensiune mică, câteva obeliscuri, iar ulterior vom ajunge să construim faimoasele Piramide din Giza, care vor necesita un volum de muncă enorm.

Printre ultimele noţiuni introduse se află comerţul şi structurile militare. După ce oraşul se dezvoltă destul, industriile vor produce mai mult decât cere piaţa, aşadar veţi dori să exportaţi surplusul. Sau poate nu doriţi să deschideţi o nouă industrie, aşadar trebuie să importaţi nişte materie primă. Însă nu va mai rămâne nimic de exportat dacă nu respingem armata care tocmai şi-a anunţat invazia. Aşadar avem nevoie de un birou de recrutare şi de forturi. Însă soldaţii noştri au nevoie de arme, pe care le vom confecţiona în ateliere speciale din cuprul extras din mine. Simplu, nu-i aşa?

Ca să vă faceţi o ultimă imagine de ansamblu, să ne gândim la un scenariu. Am început lucrul la o piramidă. În partea muntoasă din nord am constuit cariere ca să extragem piatră. Lângă cariere avem depozitele în care stocăm piatra. În sud avem tabere de muncitori care vor căra piatra din depozite către şantierul piramidei. În oraş am construit bresle de sculptori pentru a aranja pietrele şi bresle de tâmplari pentru a construi schele pe măsură ce piramida creşte în înalţime. Din păcate, în regiune nu se găseşte nici un pic de lemn, aşa că trebuie să importăm din deltă. Avem nevoie de un port pentru a începe comerţul pe Nil. Din păcate, în noul cartier de locuinţe făcut lângă cariere am construit temple pentru Osiris şi Ra, dar am uitat de Ptah, Zeul Industriilor. Acesta este furios şi pentru a ne pedepsi ne distruge un depozit plin cu pietre de carieră. Deoarece am uitat să construim un sediu al pompierilor, focul se extinde către celelalte depozite şi în scurt timp toate sunt făcute scrum. Între timp, transportul nostru de lemn a fost descărcat în port şi nu are unde să se ducă de acolo. Din fericire, avem alte depozite în vestul oraşului aşa că îl redirecţionăm într-acolo. Între timp, ne apucăm de modernizat infrastructura, că nu mai terminăm în veci piramida.

Grafica este din secolul trecut (la propriu), însă chiar şi aşa are un nivel al detaliului suficient pentru ceea ce se vrea a fi acest joc. Muzica este instrumentală, specifică perioadei vizate de joc. Atmosfera este una grozavă, de îndată ce vă veţi adânci în joc, vă veţi simţi ca un mic egiptean. În vârful acestei „piramide“ se află gameplay-ul care este unul excelent. Jocul în sine este foarte greu. Completarea misiunilor se face pe baza unui sistem de punctare în patru categorii: cultură, prosperitate, monumente şi politică. Pentru a trece în misiunea următoare trebuie să obţineţi un anumit scor în fiecare categorie. După primele câteva misiuni aceste scoruri devin foarte greu de atins, iar completarea unora dintre misiunilor vă va da un sentiment inegalabil de satisfacţie.

Sper că v-am convins că „Pharaoh“ merită să-i acordaţi o şansă. Probabil că nu este un joc pe gustul tuturor, însă din punctul meu de vedere este printre cele mai grozave din punct de vedere al experienţei în sine şi din punctul de vedere al satisfacţiei oferite. Ra fie cu voi!