Game over. Try again?

de Andreea Balas – tehnoredactor

Uneori se mai întâmplă să avem momente de nostalgie, când ne aducem aminte cum era şi ce făceam. Mie, personal, mi se întâmplă destul de des, iar în acele momente o să mă găseşti uitându-mă la filme sau citind cărți care îmi aduc aminte de copilărie.

Recent, m-am întors la jocurile vechi. Cu toate că cele noi sunt foarte bune şi mult mai complexe din diverse puncte de vedere, e ceva aparte la jocurile noastre pixelate, 2D, cu care am crescut. Desigur, ceva mai târziu au apărut şi jocuri 3D în seriile clasice, însă nu mi-au plăcut niciodată atât de mult. Parcă nu aveau acelaşi farmec.

Jocul de care îmi aduc cel mai bine aminte e Jazz Jackrabbit 2. Spun 2 pentru că primul a apărut cu câțiva ani înaintea mea şi rula pe calculatoare ce aveau ca sistem de operare DOS. Al doilea joc a trecut pe Windows şi a apărut în 1998.

Lansat de Epic Games, Jazz Jackrabbit 2 e un side-scrolling platform game care îl are ca protagonist pe Jazz, un iepure verde. Al doilea joc i-a introdus, ca şi personaje cu care poți juca, pe fratele său, Spaz, şi pe sora sa, Lori. Jocul are şi un mod de multiplayer online, însă nu am reuşit niciodată să îl fac să meargă. În schimb, l-am jucat în splitscreen de multe ori.

Jazz îl urmăreşte prin timp pe inamicul său, Devan Shell, pentru a recupera inelul cu care plănuia să o ceară în căsătorie pe Eva. Jocul are o serie de nivele iar jucătorul trebuie să ajungă la „exit“. Muniția este nelimitată, însă pe parcursul jocului poți obține alta mai puternică.

Nivelele sunt împărțite în mai multe lumi şi sunt foarte interesante. Într-o lume eşti sub apă, în alta într-un castel, iar alta are foarte multe influențe din faimoasa poveste „Alice în țara minunilor“. Jocul începe în prezent şi, pe măsură ce avansezi, ajungi mai departe în trecut.
Jazz Jackrabbit 2 mi s-a părut un joc foarte uşor de controlat, având în vedere că poți utiliza atât tastatura, cât şi un controller. Personal, controller-ul îmi pare mult mai eficient pentru un platformer decât tastele.

Un alt titlu este Rayman, de pe vremea când Ubisoft făceau jocuri 2D. Numit după personajul principal al jocului, Rayman a fost lansat pentru prima dată în anul 1995, iar ca tip de joc este un platformer.

Designul jocului a fost inspirat din basme ruseşti, chinezeşti si celtice. Rayman nu are nici brațe, nici picioare, deoarece programatorilor le-a fost greu să le animeze când Rayman era în mişcare. Însă, designul a dus la descoperirea unor noi moduri de a juca, cum ar fi abilitatea de a lovi inamici de la distanță. Se spune că personalitatea sa a fost inspirată de Indiana Jones.
Rayman 2, apărut în 1999, s-a diferențiat de primul joc prin faptul că era un platformer 3D. Jucătorul navighează prin nivele, omorând inamici şi colectând „lums“, necesare pentru a obține accesul în alte lumi.

Mulți ani mai târziu, doisprezece mai exact, Ubisoft au revenit la origini cu Rayman Origins. Lansat în 2011, povestea îi urmăreşte pe Rayman şi încă alte câteva personaje în timp ce luptă împotriva unor creaturi care au atacat The Glade of Dreams, lumea în care are loc acțiunea.

Jocul se numeşte „Origins“ deoarece, la fel ca primul, e un platformer 2D, cu toate că nu este pixelat. Jucătorul trebuie să obțină Electoons pentru a putea accesa anumite părți din joc. Aceştia pot fi colectați prin eliberarea lor din cuştile găsite în nivele sau prin obținerea unui număr suficient de lums.

După Origins a urmat Rayman Legends, lansat în 2013, iar în 2014 a fost portat pe PlayStation 4 şi Xbox One. Urmărind tipul de gameplay din Origins, Rayman obține lums în nivele şi salvează „Teensies“. De această dată, jucătorul poate salva personaje feminine, Barbara şi surorile sale, pe care le poate folosi în joc.

În Legends, Rayman are un ajutor în anumite nivele, numit Murfy. Murfy face diferite acțiuni, cum ar fi tăiatul sforilor, activarea unor mecanisme sau îl ajută pe Rayman la învingerea unor inamici.

Jocurile pot fi jucate cu controller-e şi, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai dificile. Întrebarea este dacă Ubisoft vor urma tradiția şi vor face următorul joc un platformer 3D sau vor continua în acelaşi stil. Orice ar decide, e sigur că atât Origins, cât şi Legends sunt o combinație reușită între gameplay-ul jocurilor vechi și grafica jocurilor noi.

Următorul joc în lista mea de nostalgie este Harry Potter. După ce ai văzut filmul şi ai citit cartea, dar tot nu a fost suficient, trebuie să încerci şi jocul. Harry Potter and the Philosopher’s Stone a fost lansat de EA în 2001, pe mai multe platforme. Ce este interesant e că, deşi se presupune că este acelaşi joc, versiunea de PlayStation şi cea de Windows sunt destul de diferite una de cealaltă. Eu le-am jucat pe amândouă şi pot spune că un lucru au în comun: sunt dificile. Vorbind de jocuri apărute acum 14 ani, personajele nu puteau fi controlate foarte bine, iar cele mai groaznice mi se păreau părțile în care trebuia să zbor.

Primul joc Harry Potter urmăreşte, în linii mari, povestea din film şi carte, însă cu mai multă acțiune. Poți învăța vrăji pe care le foloseşti în „quests“ date de alte personaje sau poți căuta jelly beans.

În urma primului joc, EA au mai lansat încă şase, câte unul pentru fiecare carte. Ultimul joc a nemulțumit fanii deoarece constă în mare parte în lupte, unde singura vrajă folositoare este Stupefy. Se poate spune că este un fel de shooter cu baghete magice.

Zic să închei această listă cu un joc pe care îl ştie absolut toată lumea, şi anume Super Mario Bros. Deşi apărut în 1985 pe NES, fiecare dintre noi l-am jucat cândva, unii pe consolă, alții pe emulator.

Deschizând seria jocurilor cu Mario, Super Mario Bros este un platformer 2D. Frații Mario şi Luigi trăiesc în Mushroom Kingdom şi trebuie să o salveze pe prințesa Peach, numită inițial Toadstool.
Jocul are mai multe lumi, Mario aflându-se într-un castel, fortăreață sau sub apă, însă ultimul nivel din fiecare lume constă într-un boss fight cu Bowser. Pe Luigi nu îl poți alege dacă joci un joc singleplayer, el fiind disponibil doar în multiplayer.

Pentru aproximativ trei decenii, Super Mario Bros a fost cel mai bine vândut joc şi chiar şi la ora actuală este considerat unul dintre cele mai bune şi mai influente jocuri.

Jocurile vechi vor avea mereu farmecul lor, deoarece am crescut cu ele şi au o valoare sentimentală. Comparându-le cu felul în care arată jocurile în ziua de astăzi, sau arătându-le celor care au crescut cu o grafică superioara, se va observa că ele nu atrag prea mult atenția. Însă, fix aceste jocuri sunt cele care demonstrează că nu este important felul în care arată grafica, ci cum este făcut gameplay-ul.