From Dust

rubrica games_tp 47-2

Logo_Rubrica_Games_Teen_Press

de Emil Drăgănescu – redactor

Simulator de joacă în nisip

A trecut ceva de când nu am mai vorbit de un joc care să necesite mai puţine reflexe şi mai multă perspicacitate. Am hotărât că luna aceasta să fac loc, printre FPS-uri şi action-uri, unui joc mai special, pe care sincer să fiu mi-e destul de greu să-l încadrez într-un gen clasic. FD putea fi chiar „Jocul“. În anumite circumstanţe, i-ar fi luat locul lui Black and White pe tronul ceresc al god game-urilor. Cu părere de rău, acest lucru nu se întâmplă în totalitate.

Eric Chahi şi Ubisoft Montreal s-a chinuit să te facă un zeu care să-şi ghideze poporul şi să-l apere de forţa dezlănţuită a naturii. Problema e că poporul ce aşteaptă să fie salvat are tendinţe sinucigaşe uneori. De ce? Veţi vedea în continuare.

Răsuflarea piticului shamanic

rubrica games_tp 47-3

În buletinul tău de zeitate scrie un nume simplu: The Breath. Prefer să-l las în original pentru că ar suna ciudat tradus. Poate părea neinspirată alegerea numelui, dar s-o fi vrut evitarea problemelor legale/ morale şi eventualele Jihad-uri.

Mecanica este simplă în aparenţă: ai câţiva omuleţi pe care trebuie să-i veghezi în diferite stagii de evoluţie. Nu este un nou Spore (şi sunt recunoscător pentru asta). Obiectivele sunt destul de repetitive şi trebuie să-ţi ghidezi populaţia în siguranţă, să o aperi de lavă, apă sau de copacii care se hotărăsc să se prăbuşească. În fond, să-i ajuţi să găsească obeliscuri sau „uşi“ spre alte hărţi. Cum faci asta, în aparenţă, e la îndemâna ta. De ce în aparenţă? Pentru că niciodată nu vei avea un control absolut asupra elementelor (decât în ultimul stagiu, dar nu vreau să dau mai multe spoilere). Poate problema cea mai mare este absenţa unui mod sandbox, unde poţi experimenta singur crearea lumii. Un vulcan ce devine insulă, un tsunami care să niveleze uscatul etc.

La fel că toate jocurile moderne (mai mult sau mai puţin), acţiunea se desfăşoară rapid. Atât de rapid încât se termină cam în şase ore, dacă nu stai că mine şi încerci să „bibileşti“ fiecare colţişor de pământ sau lavă.

Cum se vede apa de pe vârful vulcanului?

Ce mi-a plăcut în mod deosebit este sentimentul că joci ceva de modă veche.
Totul, de la felul cum se mişcă tribalii pe care îi ai în grijă şi până la felul dezorientat în care stau atunci când nu mai au o cale sigură de trecere, mi-a adus aminte de bătrânul Populus. Creatorul său, Sfântul Petru (Molyneux), care mai nou a lăsat zeii în grija fabulelor de consolă, parcă veghează din umbră jocul. Sincer, eu senzaţia asta am avut-o – de Populus pe steroizi. Şi pentru că veni vorba de chestii exagerate, trebuie să spun şi despre resursele pe care le consumă pixelii „păstoriţi“. Chiar dacă AI-ul e aproape mediocru, puterea de procesare minimă necesară este destul de… maximă. Cum vine asta? Apa, lava şi alte substanţe cu care „jonglezi“ se comportă natural, având cam aceleaşi proprietăţi fizice pe care le-au dobândit de la Marele Gamer din ceruri. Pe de altă parte, să nu va mire că după vreo două ore, pe o configuraţie ceva mai modestă începe să sacadeze uşor. Adăugând şi DRM-ul asasin care nu permite rularea decât prin conexiune la net, obţinem un mini devorator de Ghz. Totuşi, legat de DRM, am înţeles că va fi scos într-o versiune ulterioară a jocului, deşi în anumite versiuni se poate juca *cough* deja.

rubrica games_tp 47

Pirateria mereu înlătură obstacolele. Aşa că de ce să nu se mai obosească şi producătorii?
Poate cel mai „dureros“ aspect e lipsa unei campanii substanţiale. După ce o vei termina, mai rămân challenge-urile, care nu fac altceva decât să simplifice treaba mai mult. Cu scenarii terminabile în câteva secunde sau minute (maximum 10), este lăsată impresia unui joc la care se putea lucra încă ceva vreme. Sau poate nu.

Apărut iniţial pe consolă, are anumite probleme de portare. De ce de fiecare dată nu se poate lucra la un joc pentru noi ăştia înapoiaţi care încă avem un PC… Controlul devine imprecis uneori, dar nu e chiar atât de grav dacă nu ai o erupţie în spate şi un tsunami în faţă (cu nişte omuleţi la mijloc). Din păcate, sunt momente când se întâmplă şi trebuie să reiei harta de câteva ori din cauza comportamentului imprevizibil al mascaţilor primitivi sau al „dudelor“ de (im)precizie.

OK, am tot înjurat inteligenţa omuleţilor pe care îi coordonezi (oarecum). În mod paradoxal, nu-s proşti deloc. Parcă ocazionala „bâlbâială“ îi face să pară mai umani. E de-a dreptul mişto să vezi un shaman cum face un ritual menit să apere satul (pentru că aproape mereu există un sat) de stihii. De câteva ori am păcătuit şi am lăsat să văd cum se îneacă (sau ard) micile fapturi. Chiar dacă pare uşor jocul, are un feeling foarte deep şi chiar spectaculos. E ciudat cum anumite secvenţe te leagă de filosofie sau religie – într-o manieră nouă. Poţi fi un Dumnezeu Atotputernic acceptând şi responsabilităţile?

Hard to be a god

rubrica games_tp 47-2

Şi nu chiar. Atâta timp cât în jocurile vechi, din care îşi trage cel de faţă „seva“, se putea descurca un jucător de nivel mediu, împreună cu posibilităţile multiple de a rezolva un nivel jocul devine foarte interesant şi accesibil. Logica e de partea ta!
Lucrul cu care se lăudau producătorii era legat de fizica lichidelor. Fie că e apă sau lavă/ pământ totul se mişcă natural. Gândiţi-vă la efectele lor reale şi aveţi imaginea de ansamblu – da, se vor îneca dacă le dai prea multă apă.

E greu să înţelegi jocul dacă nu-l joci. Dar, odată ce-o faci, vei vedea fiecare movilă de pământ cu alţi ochi. După o dependenţă urată de Minecraft, iată că alt joc trezeşte chemarea pământului în mine… După ce abia scăpasem de chemarea alb-neagră.
Ce mai lipseşte? Wonder-urile, dar cred că vorbesc deja de un alt joc.

From Dust – un titlu „badass“ pentru un joc pe măsură. Nu-l rataţi!

Nota: 9

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.