Eye on Society: Vorba multa, placerea romanului

vorba multa placerea romanului

de Alexandru Tudosoiu – redactor
foto: Adriana isăilă – colaborator foto

Că tot trecu’ ziua naţională a României şi, deductiv, a românilor, aţi stat vreodată şi v-aţi gândit care ar fi adjectivele cele mai potrivite pentru a ne descrie naţia? Mă rog, făcând abstracţie de hoţi, mincinoşi, profitori etc., adjective mai puţin frumoase pe care unii le folosesc (nu dezaprob, dar nu despre asta e vorba). Ceva mai frumos, poate?

Credeţi că…? Ar merge? Da, cred că vorbăreţi ne descrie destul de bine. La prima vedere nu se observă, dar dacă stai să cugeţi o vreme, îţi dai seama că se potriveşte, cât de puţin. Se spune că poporul nostru drag şi mândru este ceva mai vorbăreţ, implicit fiind necesară şi o doză de prietenie mai accentuată decât la suratele noastre europene. Nu contează cum, cu cine sau de ce. Românul trebuie să vorbească, atâta timp cât spune ceva. Că-ţi vorbeşte despre cât de fără gust a fost prânzul sau despre ultima aventură extraconjugală, despre cât de focoasă era blonda sau roşcata, nu contează, atâta timp cât spune ceva. Mai-mai să zici că e îndrăgostit de propria voce.

 vorba multa placerea romanului


Sunt multe persoane acolo, afară, care sunt în stare să-ţi vorbească două-trei ore pe un anumit subiect, chiar dacă interlocutorul dă răspunsuri de maxim patru litere. Două-trei ore?! Şi să le şi facă plăcere, vă daţi seama? Nu puteţi să vă imaginaţi ce se întâmplă dacă vă mai şi implicaţi în discuţie: o adevărată gargară, prietenii mei. Şi să mai spunem că nu suntem vorbăreţi?

Şi ne place extrem de mult să ne exteriorizăm, să gesticulăm, să fim în centrul atenţiei, să vorbim tare, lucru pe care confraţii noştri europeni se cam feresc să-l facă. Dar ce să-i faci? La urma urmei, tot românul ştie să se distreze şi să se facă plăcut, nu?

Pe final, ştiaţi că, în cadrul companiei Microsoft, a doua limbă vorbită este româna? Că avem mai mulţi români deştepţi decât ne aşteptam, sau doar că e o mână de oameni angajaţi acolo care vorbesc încontinuu, asta las la latitudinea cititorului.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.