Dacă voi aţi vedea pe stradă pe cineva furând poşeta cuiva sau un ghiozdan sau, Doamne-cum-se-poate!, câinele cuiva, aţi încerca să ajutaţi persoana respectivă? Să alergaţi măcăr zece metri, de dragul aparenţelor sau a spiritului civic, până când săracul hoţ se sperie şi scapă prada (câinele?) sau ajunge prea departe?
Nu cred că există multe cazuri în care să se întâmple ca omul de rând să ajute pe cineva aflat în primejdie sau într-o problemă la fel de delicată ca cea enunţată mai sus. Tot mai puţină lume e dispusă să ajute în astfel de cazuri. Dacă ar fi să ne uităm în urmă cu zece ani, cel puţin, situaţia ar fi fost, probabil, altfel. În ziua de azi, tot mai mulţi oameni devin înfricoşaţi de urmările, uneori fanteziste, în cazul unei intervenţii binevoitoare. Deşi unele sunt întemeiate, nu pot să cred că există un cuţit sau o armă pregătite să tragă în ajutorul bunicii Safta care a rămas fără poşetă.
Societatea a devenit pasivă – poate un pic prea pasivă pentru propriul bine. Desigur, siguranţa pe moment este foarte tentantă, dar oare ăsta e răspunsul? Dacă cuiva pe care îl ştii, sau chiar ţie, ţi s-ar întâmpla, te-ai mai simţi atât de… sigur?
Propagandă peste propagandă, filme, ştiri, radio, internet – toate ne dau un imbold, toate ne spun că Mişu a fost înjunghiat de Miţu pentru că a ajutat-o pe tanti Miţa, alergând după poşeta furată de Miţu. Şi, totuşi, de ce nu se întâmplă să auzim de acelaşi Mişu, care în urmă cu două luni, a returnat un lănţişor furat de pe stradă, să zicem? Desigur, faptul nu e la fel de „eroic“, nici la fel de morbid sau plin de audienţă, dar poate ar merita mai multă atenţie. Săracul Mişu!
Mă întreb cum ar fi dacă, într-o situaţie de pericol al unui seamăn, s-ar trezi în noi, aşa, ca printr-o minune, un sentiment de mică demenţă şi nebunie momentană, şi să o ajutăm pe săraca victimă, în loc să continuăm să mergem, la fel de conştienţi ca un orb, vorbăreţi ca un mut sau rapizi ca Speedy Gonzales.
Sincer şi onest, recunosc: nu ştiu dacă aş fi în stare să intervin sau dacă ar interveni cineva pentru mine. Vina educaţiei de masă a societăţii? Posibil…