Da’ vezi ca tre’ sa inveti

LOGO_CRITICA_UNIVERSALA_RUBRICA_TEEN_PRESS

de Silvia Petre – redactor

Învăţământul a fost şi va fi pentru mine o continuă provocare, chiar şi după ce i-am părăsit băncile liceale… Este aşa complex, aşa… nou şi într-aşa manieră îţi pune la încercare logica, încât chiar nu te poţi desprinde în totalitate de el…

Zilele trecute vorbeam cu un amic ce a intrat recent la o facultate în Bucureşti. Încântat, nevoie-mare acum două luni, astăzi îmi apare în faţă cu colţurile ochilor căzute şi cu spatele adus a dezamăgire. „Nimic neaşteptat“, în sinea mea. Ce se întâmplase aşa ieşit din comun încât să fie demn de relatat aici?

Proaspătul nostru student voia să urmeze nişte cursuri online, care aveau să se finalizeze, bineînţeles, cu un examen, în urma căruia obţinea o diplomă care îi atesta anumite cunoştinţe. Aşa că s-a dus la profesoara care se ocupa de formalităţi şi i-a cerut detalii. Aceasta i le-a dat, cu următoarea menţiune: „Da’ vezi că pentru ăsta chiar trebuie să înveţi“, referindu-se la examen.

Când mi-a povestit, am rămas la fel de stupefiată ca el. Ce să crezi despre învăţământ, a cărui verigă eşti, în momentul în care un profesor universitar îţi spune că, surpriză!, tu chiar trebuie să înveţi pentru un examen?!
Din păcate suntem martori, în toate clasele sociale, toate mediile, toate vârstele şi, ce e mai grav, toate nivelurile de pregătire profesională la un fenomen ce ia amploare şi nu se mai opreşte şi din cauza căruia, fără supărare, o ducem cum o ducem. Fenomenul acesta se manifestă extrem de simplu: oamenii vor să obţină diverse bunuri, servicii sau beneficii fără să depună cel mai mic efort în acest sens. E, na! Şi ce? Partea amuzantă în această afacere este că mulţi sunt dispuşi să recurgă la măgării, care ar trebui să le facă obrazul gros să se roşească şi să se crape încet de ruşine. Ruşinea usturătoare de a fi făcut ceva împotriva bunelor cuviinţe e un sentiment pe care foarte puţini îl mai experimentează acum (spun „experimentează“, pentru că „a simţi“ presupune să fii constant în emoţii).

Şi mai e ceva. De ce să am o diplomă pe care să scrie că eu ştiu ceva, dar pe care nu o voi putea folosi niciodată, pentru că eu ştiu că nu ştiu acel ceva? Logica este unde?

Ca să avansăm măcar câţiva ani lumină ar trebui să fim capabili să (ne) răspundem la întrebarea „de ce?“ de fiecare dată când vrem să luăm o decizie, indiferent de cât de neimportantă e ea.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.