Eye on Society – Dumnezeii portilor

Eye on Society - Dumnezeii portilor

Eye on society

de Diana Popa – redactor
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

A trecut ceva vreme de când ne-am obişnuit cu faptul că liceele seamănă din ce în ce mai mult cu instituţii de reţinere (ahem, puşcării…) decât cu instituţii de învăţământ. Ne-am obişniut cu porţile mereu închise, cu lacătele de la intrare şi cu priveliştea de printre gratiile de la geamul clasei. Ne-am obişnuit şi cu prezenţa aproape constantă a unor aşa-zişi gardieni, care fac legea pe holurile şcolii, îţi încuie uşa în faţă dacă dai să ieşi, te întreabă ce treabă ai când te duci la toaletă şi de ce ai stat aşa de mult când ieşi. Fară nici un fel de jenă, te fac să te simţi ultimul infractor.

De la lacăte la bătaie de joc era o aruncătură de băţ, era continuitatea naturală, într-adevăr. Însă am păţit şi contrariul! Aceeaşi grobieni, cu mai puţine clase decât majoritatea cititorilor noştri, au, printre numeroasele lor prerogative, şi împiedicarea elevilor care vor să intre la ore. Motivul care mi s-a dat mie a fost cum că eu am dat BAC-ul în vară, l-am luat şi am terminat liceul anul trecut, aşadar eu nu am ce căuta acolo. Eu, elevă de clasa a XI-a şi de tot atâţia ani în acelaşi liceu. Afli lucruri noi în fiecare zi, nu? Am fost tentată să mă întorc din drum şi să plec, având în vedere că, după cum se vedea, liceul, ca instituţie, îmi refuza accesul la educaţie. Însă m-am rezumat la a-l ignora pe respectivul „Dumnezeu al porţilor“ şi a merge mai departe, pentru simplul fapt că eu chiar aveam o oră de curs la care trebuia să ajung, indiferent ce credea individul. Surpriza cea mai mare am avut-o însă când, în mijlocul holului, de faţă cu mare parte din colegii mei, gardianul pur şi simplu mi-a tras geanta de pe umăr încercând să mă tragă şi pe mine cu tot cu ea afară din şcoală. Omul, un finuţ şi un galant, de altfel. Când l-am rugat frumos să-mi dea drumul, cât de calm posibil, în circumstanţele respective, mi-a răspuns cât se poate de sardonic: „Da’ cin’ te crezi, don’şoară, de faci tu regulile pe-aici?!“

Eye on Society - Dumnezeii portilor


Am avut impulsul, pefect uman (sau feminin, depinde cum priveşti), cred eu, să urlu cât mă ţineau plămânii de tare, însă am observat că, totuşi, întreg holul respectiv se uita direct la noi, iar unul din băieţii care ieşeau a aruncat o remarcă cât se poate de acidă: „Acu’ vreţi să furaţi şi genţile fetelor?! Nu vă mai ajunge nimic?!“. Pe mine, una, m-a uns pe suflet. Ce-i drept, restul discuţiei a continuat pe un ton destul de ridicat, până când a apărut directorul. Finalul fazei a fost că, bineînţeles, tot eu eram de vină pentru că nu i-am arătat carnetul de elev⁄buletinul şi pentru că am ridicat vocea. Irelevant faptul că galantul grobian m-a tras de geantă şi că nu era nici poliţist, nici profesor, deci nu aveam datoria să-i arăt nimic.

Scuzaţi relatarea incidentului relativ personal, dar întâmplarea m-a lăsat pe gânduri. Genul ăsta de oameni care-şi depăşesc atribuţiile sunt mai aproape de noi şi mai periculoşi decât ar crede lumea care trâmbiţează toată ziua despre „siguranţa copiilor“. În fond şi la urma urmei, cu aşa protectori îndreptăţiţi (de cine, de soartă?!), oricine cu un dram de minte şi cu rea intenţie poate intra într-un liceu fără nici un fel de dificultate.

Dar problema asta aduce întrebări şi mai grele: Oare nu cumva vine de mai sus toată treaba asta, toată isteria asta cu siguranţa copiilor? Oare nu se leagă situaţia asta în şcoli de disperarea unor părinţi care nu-şi mai pot controla copiii? Oare nu e asta frustrarea lor şi vina nimănui altcuiva? Oare părinţii ăştia, care se bat cu pumnul în piept şi bagă bani în şcoli şi în licee pentru camere şi porţi din fier forjat îşi ţin copiii în cuşti acasă? Însă, chiar e treaba şcolii să-şi crească copiii pe care îi educă? Chiar e responsabilă şcoala sau liceul pentru faptul că părinţii nu sunt în stare să comunice cu copiii lor şi să îi înveţe de acasă cum ar trebui să se poarte? Dar cu cei şapte ani de acasă cum rămâne? Dar cu încrederea în felul în care ţi-ai crescut copilul cum rămâne?

Întreb şi eu, că doar sunt mică şi (ne)făcătoare de reguli…

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.