Teen Press 
Pentru că eu sunt un imens şi nesimţit dezastru al organizării, scriu articolul ăsta pentru că e rău, rău de tot dacă oamenii ca mine nu se corectează. Chiar dacă încă nu pot să respect un termen-limită fără să trag de el şi fără ca, în final, să-l depăşesc, ştiu teorie despre cum să te organizezi mai bine ca oricine.
Pe mine, termenele-limită mă bâzâie, dar nu încep să mă îngrijorez pentru ele decât în ultimele două zile. Până atunci am senzaţia că, dacă nu mă concentrez la ele, timpul cumva nu mai trece şi, într-un final, găsesc la timp un moment absolut potrivit şi în care sunt într-o stare absolut perfectă pentru lucrul pe care trebuie să-l fac şi îl fac fără nicio problemă. Culmea e că lucrul ăsta chiar se întâmplă. Din nu ştiu ce motiv, aparent când sunt sub presiune, inspiraţia mea e cumva forţată să lucreze şi lucrează.
Mi-am dat seama că tocmai presiunea asta pe care o am în ultima zi a unui deadline e motivaţia pe care mi-o găsesc ca să fac acel ceva anume. Ceea ce e o crasă prostie – în ultimă instanţă, fac lucruri pentru că trebuie. Am o sută de mii de motive pentru care îmi asum proiecte cu deadline-uri, dar le ignor cu desăvârşire pentru că m-am obişnuit să las totul în ultimul moment. Ăsta e un defect care se poate corecta. Dar de asta motivaţia e foarte importantă, pentru că poţi să ţi-o setezi exact în momentul în care vrei tu. Ideea este că motivul e, de fapt, singurul lucru real care să te oblige să termini ceva. În conlcuzie, e mai bine să renunţi definitiv la lucrurile pe care nu te simţi motivat să le faci.
Pe lângă asta, un lucru foarte important e ca termenele-limită pe care le primeşti să fie rezonabile. În momentul în care primeşti un deadline, e bine să ştii dacă există posibilitatea fizică să te ţii de el. Asta, în sensul în care ştii că nu pleci din oraş în perioada respectivă sau o ai ocupată cu altceva (proiecte, lucruri deja programate etc.). Alte motive nu se pun. Dar dacă ştii că nu o să poţi să respecţi termenul, e cel mai bine să anunţi de la bun început. Sunt prea rare cazurile când cineva te forţează să duci la bun sfârşit un lucru, chiar dacă ştie că n-o să poţi, pentru că n-are niciun sens.
Un al treilea lucru pe care ţin foarte tare să îl spun e că pe mine mă ajută dumnezeieşte faptul că mi-am luat o agendă. Simplul fapt că nu mai trebuie să le ţin minte pe toate şi că văd lucrurile pe care trebuie să le fac deja scrise şi planificate pentru o zi anume mă face să le fac şi gata. Nu mai pot să mă lălăi. Aşa am învăţat să-mi dozez chestiile, să nu le mai las pe toate chiar pe ultima sută de metri. Şi chiar dacă le las, printr-o agendă poţi să îţi setezi, de fapt, termene-limită diferite pentru fiecare lucru în parte şi nu te aglomerezi.
Ideea de la care am pornit la începutul articolului ăsta e că m-am lovit de faptul că în foarte puţin timp o să trebuiască să mă prostesc mai puţin cu lucrurile din jurul meu şi să le iau în serios, pentru că într-un an, doi o să termin şcoala şi e cazul să mă maturizez puţin din punctele astea de vedere. Ăsta a fost un articol cât se poate de sincer.
