Pro avort la 16 ani – Cum iti afecteaza un copil viitorul

AVC - Pro avort

AVC - Selfie everywhere!

de Ana Maria Abaluta – redactor

Tu ce ai face dacă, prin cine ştie ce greşeală, ai rămâne însărcinată la vârsta de 16 ani, când, mai mult sau mai puţin, încă suntem noi însene nişte copii? Ai fi pro sau contra avort? Ar fi mai egoist din partea ta să păstrezi copilul sau să îi iei şansa de a trăi când este încă nenăscut? Cum ţi-ar afecta viaţa?
Probabil acestea sunt întrebările ce îţi bântuie mintea, atunci când te gândeşti la un copil, apoi la faptul că ai doar 16 ani.

În mod normal nu aş fi de acord cu avortul. Există, totuşi, şi excepţii… Situaţii în care, pur şi simplu, dacă pruncul s-ar naşte, nu ştiu să spun cine ar suferi mai tare: mama sau copilul. Cum am depăşit de ceva vreme acei ani, când era totul normal ca la această vârstă fragedă să ai un copil, fetele din ziua de azi vor să fie femei de carieră şi nu îşi mai permit să fie „întreţinute“.

Personal, poate cel puţin în primii ani după terminarea facultăţii, voi pune pe primul loc cariera şi avansarea din punct de vedere profesional. Par puţin cam egoistă? Ah, depinde din ce perspectivă o vezi.

Fac parte din fericiţii care ştiu încă de mici ce vor să facă în viaţă. În cazul meu, scrisul a pornit ca o pasiune, pentru a realiza pe parcurs că nu mă regăsesc în nimic altceva la fel cum mă regăsesc scriind. Îmi place deja prea mult ceea ce fac pentru a mă opri la un nivel mediocru. De ce aş face asta, când pot ajunge sus? Să fiu oare prototipul femeii moderne, femeii de carieră? Probabil şi dacă aş fi trăit acum o sută de ani, aş fi fost ciudata care se duce la muncă, în loc să aibă o echipă de fotbal, pardon, 11 copii şi să stea cu ei acasă. Prin urmare, nu cred că sunt doar lovită de valul „femeii moderne“. Aşa sunt eu, dar dacă stau să mă gândesc puţin la fetele pe care le cunosc, îmi vin rapid în minte cel puţin cinci care au aceeaşi gândire atunci când vine vorba de această temă. Prin urmare, în formula „femeie de carieră plus soţ, copii şi familie undeva în jurul vârstei de 30 de ani (hai, treacă, poate şi puţin mai devreme)“, chiar nu înţeleg unde s-ar regăsi un copil făcut la 16 ani!

Ajunşi la cealaltă perspectivă, să vedem cât de prudent este să faci un copil înainte să ai nişte venituri stabile? Nu, nu am de gând să accept faptul că ne putem baza pe soţ, viaţa este plină de neprevăzut!

Să facem un exerciţiu de imaginaţie: eşti o fată de 16 ani şi visezi la o carieră de, hm, la o carieră de crainic tv, de exemplu. Apoi, BAM!, lumea ta roz se spulberă, fiindcă tocmai ai aflat că viaţa ta sexuală – începută oricum prea devreme, dar trecem peste – ţi-a afectat ÎNTREAGA viaţă, fie ea socială, profesională sau personală.

Atunci când avem un copil se presupune că ar trebui să fim apţi să îl creştem aşa cum se cuvine şi să îi oferim cel puţin o viaţă decentă. Problema e că la vârsta de 16 ani, un copil nu ar fi o bucurie – aşa cum este normal să fie – ci o maaare povară! Toate visurile noastre legate de cariera perfectă se spulberă!

Pentru a mai da un argument, chiar dacă este unul dintre cele care probabil ne-ar afecta cel mai puţin, gândiţi-vă la părinţii voştri. Cât de mândri ar fi să afle că aţi făcut o asemenea greşeală? De felicitat, sunt sigură că nu ar face asta. Ar fi o dezamăgire imensă pentru ei, să vă vadă la 16 ani cu un copil de mână. Şi nu ar conta cât de deschişi sunt la minte, nu vor putea accepta aşa ceva!

În concluzie, ţin să repet că în mod normal nu aş fi de acord cu avortul, dar trebuie să acceptăm că sunt unele cazuri în care este mai bine să nu îi dăm unui copil dreptul la viaţă, pentru a nu distruge viaţa nu a unei persoane, ci a trei persoane (mama, tatăl şi copilul).

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *