Carina Canea 
Nu este un lucru amuzant cum unii profesori încearcă să ne domine, să-și exprime supremația asupra noastră, lăsând să se înțeleagă că sunt semizeii de la catedră, niște depozitari universali de informaţii? Ei încearcă să ne facă să învățăm cu forța materia pe care o predau,- informații, informații, informații- fără să ne învețe cum să o decodăm, și să o aplicăm în viața de zi cu zi.
Unii dintre profesorii mei se aşază la catedră, deschid o carte – pe care, apropo, am primit-o și noi la început de an – și încep a vorbi despre vieţile scriitorilor, despre subiectele romanelor… Oare la ce ar fi reduşi mulţi dintre profesorii mei, dacă într-o bună zi şi-ar uita cărţile şi caietele acasă?
Aici mai sunt și acei profesori ce își predau materia pe ton plictisit, de parcă nici măcar lor nu le-ar păsa de obiectul de studiu de care sunt responsabili. Și mai sunt şi aceia care nici măcar nu pot face liniște la orele lor, pentru a le putea desfășura într-o maniera calmă, descărcându-şi ulterior furia în notele elevilor.
Un alt lucru cu care nu sunt de acord este acela că, la limba și literatura română sau la istorie, în loc să învățăm să gândim liber, să putem susține un argument, un discurs, continuăm să scriem după dictare un eseu, să-l reproducem mot-a-mot. Şi, după ce ora s-a scurs, rămânem ca niște tonomate de vorbe golite de sens. Cred cu tărie că a venit vremea să dăm credit și valului mai tânăr de scriitori care trăiesc și scriu, inspirați fiind de realitățile actuale.
Un alt lucru ar fi că, la ora de muzică, noi continuăm a asculta tot mereu opere de Beethoven, Bach sau Mozart, fără a fi măcar interesați de compozitorii contemporani de muzică clasică, care pot avea de asemenea piese foarte frumoase. În loc să le apreciem munca și să promovăm acest gen de muzică printre tineret, noi continuăm să-i plictisim cu aceiași compozitori clasici. Iar la ora de desen, se întâmplă exact același lucru.
Cei mai buni profesori sunt aceia care pot veni cu exemple logice, reale, ce pot capta
atenția tânărului de azi, nedespărțit de internet. Acei profesori care reușesc să-i facă pe liceeni să învețe de bună voie, fară să le bage pe gât tot soiul de informații care nu le sunt de folos, sunt adevăratele cadre didactice. Aceia sunt profesorii care merită cu adevărat sa facă parte din învățământul românesc.
Dar, din păcate, ei se găsesc în număr din ce în ce mai mic și, oricât de puțini ar fi noi ar trebui să-i îndrăgim și respectăm, precum îi respectăm pe părinții noștri. Tot ce fac aceștia este pentru binele nostru, al liceenilor, care vor ajunge intr-o zi oameni de seamă (unii). Însă, acest lucru nu îl vor datora profesorilor care le-au bagat nu știu ce materie pe gât, fără ca măcar să se intereseze de dorințele de viitor ale respectivilor, ci acelor profesori care i-au ascultat, i-au disciplinat și învățat cum să gândească în anumite momente ale vieții lor.
Profesorul din era internetului nu mai este membrul unei caste exclusiviste şi nu mai are acea aură mitică. Este, mai degrabă, persoana care după ore merge cu elevii la un suc, care își prelungește misia și după terminarea programului, o fiinţă umană pe care o întâlneşti seara în cluburi, care te admonestează mai eficient printr-o ironie decât printr-o notă proastă. Aceștia sunt adevărații dascăli ce trebuie lăudați, nu aceia care se prefac a fi profesori și care, la titularizare, iau note mai mici decât elevii lor.
„Vivat academia!
Vivant professores!
Vivat membrum quodlibet;
Vivant membra quaelibet;
Semper sint in flore.“- „Gaudeamus igitur“
