Expoziţia “Colours” sau “Cum haina îl face pe tânăr”

11015780_964191223599149_1205635452_n

F64 Studio alături de tânărul fotograf Dragoș Voicu invită iubitorii de fotografie, în luna martie, la o expoziţie plină de culoare.

Prima impresie este întodeauna cea mai puternică, imprimandu-se în memoria interlocutorului și ajungând să definească modul în care un individ este catalogat. În ceea ce privește tineretul, primul lucru observabil este vestimentația. Expoziția națională “Colours” este rezultatul a peste un an si jumătate de muncă fotografică (august 2013 – februarie 2015), iar întregul concept se bazează pe ilustrarea vitalității și puterii de exprimare a generaţiei tinere prin modalitatea care îi este cel mai la îndemână, și anume modul de a se îmbrăca. Deși conceptul a derivat din colaborarea cu un blog de fashion, ideea de bază s-a coagulat sub forma unei colecţii de 21 de fotografii prezentând atât stiluri vestimentare, cât și atitudini, emoţii, punând într-o lumină nouă variabilitatea individuală a adolescenților.

Dragoș Voicu este un pasionat de fotografie din București care și-a început activitatea fotografică în anul 2012.

11051087_964191066932498_1910371396_n

 

Prima sa expoziție personală, „Teenage Dream“, a fost vernisată în vara anului 2013, tot în cadrul F64 Studio și, de asemenea, a plasat spiritul tânăr în centrul atenției, evidențiind o varietate de aspecte caracteristice adolescenței. De-a lungul timpului a desfășurat o activitate fotografică intensă, lucrând cu modele atât din capitală cât și din țară și, de asemenea, a colaborat cu publicații variate, precum Revista LZR sau Revista Vlăstarul. Cu toate acestea, Colours este primul său proiect ce se bucură de patronaje naţionale, atât din partea Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) cât și din partea Asociației Euro Foto Art – Oradea (AEFA).

Expoziția nu cuprinde doar fotografiile celui care a creat conceptul, ci, mai mult, tânăra liceană Cătălina Cosma își va aduce aportul fotografic. Experimentele au fost făcute și de această parte, astfel că și tânăra fotografă a analizat relația om-haină și a exploatat latura de element metamorfozator al articolului vestimentar. Astfel, lumea devine o poveste, iar noi, personaje pe scena vieții. Cum adolescența este perioada marilor vise și a planurilor îndrăznețe, prin îmbrăcăminte omogenizăm realul cu idealul dând naștere unei lumi puternic subiectivizate.

Cătălina Cosma și-a început activitatea fotografică pe la mijlocului anului 2011, moment în care a început și colaborarea cu revista Teen Press (publicaţie cu care colaborează și în prezent). Deși a mai participat și la alte proiecte fotografice de-a lungul timpului, aceasta își expune pentru prima dată o serie de fotografii în cadrul prezentului eveniment.

11056738_964191063599165_173118943_n

Expoziția “Colours” va fi vernisată în dată de 24 martie 2015, orele 19:00, în cadrul Sălii Expoziţionale F64 Studio (Bulevardul Unirii, Nr. 45) și va fi deschisă publicului până pe 4 aprilie 2015.

Parteneri: F64 Studio, Azero/My Poster, Asociaţia Studenților Chimişti din Poli (ASC Poli), Evenimentul Zilei, HyperFlash, Urban.RO, Revista LZR, studentie.ro, Teen Press și amdoar18ani.ro.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *