AVC – Dubstep-ul nu te mananca!

Plecăm sau nu plecăm? - AVC

AVC – Dubstep-ul nu te mananca!
AVC – Dubstep-ul nu te mananca!

de Aurelia Niţu – colaborator
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Dubstep-ul este un gen muzical mai pretenţios decât pare. Trebuie să ştii ce să asculţi şi, mai ales, cum să asculţi. Dubstep-ul trebuie simţit, apoi te simte el pe tine, ca să zic aşa. Te ajută şi te pune pe picioare după ce ai ascultat câteva melodii de jale sau ai avut o zi de tot rahatul.

În primul rând, nu te poţi numi mare ascultător dacă ştii şi tu două – trei melodii Skrillex, ca toată lumea. Eu, spre exemplu, sunt încă o ,,începătoare“ şi mă simt ca Alice în Ţara Minunilor când mă văd pusă în faţa atâtor variante pe Youtube, dar îmi place. Toată povestea asta cere timp, dubstep-ul trebuie gustat câte puţin (la început) că ,doar ştiţi şi voi, esenţele tari se ţin în sticluţe mici.

Prima dată produce un efect ciudat: parcă îţi zgârie puţin timpanul, dar apoi îl mângâie şi îl face să vibreze frumos. Începe să îţi placă atingerea aceea. Descoperi alte şi alte melodii care, pentru unii, sună la fel. Cine spune că dubstep-ul nu transmite nimic înseamnă că l-a ascultat doar în treacăt şi cu boxele/căştile greşite. Muzica asta (pentru că e muzică indiferent de ce s-ar zice) transmite viaţă, transmite energie. Nu e ,,maneaua muzicii electronice“ cum am auzit pe cineva spunând şi nu e nici muzica pe care se împerechează/ţopăie toţi pokemonii.

Nefericiţi din ăştia găseşti peste tot şi la orice colţ de stradă.

Personal, nu înţeleg de ce primeşte asemenea priviri urâte de la iubitorii altor genuri. Este perfect adevărat că nu are treabă cu instrumentele muzicale şi este muzică de calculator/sintetizator, dar nu înseamnă că trebuie aruncat undeva într-un colţ şi lăsat acolo. Aduce în prim-plan ceva nou şi trebuie privit atent înainte de a-l eticheta.

Toată treaba cu dubstep-ul nu a început de ieri, de azi. Probabil nu ştiai, dar cele mai vechi melodii dubstep datează din 1998, acestea luând naştere ca un experiment al artiştilor din sudul Londrei prin care se încerca încorporarea breakbeat-ului şi a noutăţilor din drum’n’bass în genul 2-step garage. Cel mai adesea dubstepul este caracterizat de linii de bas foarte intense, repetate, cu schimbări rapide de timpi, sincopatia fiind bazată pe un tempo cuprins de cele mai multe ori între 130 şi 148.

Am cunoscut mari fani înfocaţi ai dubstepului şi mari „fani“… anti-dubstep. „Aia nu e muzică!“ îmi trânteau deseori în nas. Îmi pare rău dacă dezamăgesc, dar, conform wikipedia.com, muzica electronică şi cea experimental (implicit dubstep-ul) se află, alături de sonată, vals, tango şi multe altele, pe lista genurilor muzicale culte.

Acestea fiind spuse, dubstep-ul este încă underground şi cred că artiştii şi fanii din UK ar vrea să îl mai ţină o vreme aşa. Este scos în faţă de diverse remix-uri ca „In for the kill“ sau colaborări inedite precum Korn & Skrillex, dar încă nu e primit cu braţele deschise, încă e privit într-o lumină greşită. E de apreciat totuşi că o parte din cei ce nu se regăsesc, se bat cu pumnii în piept şi îşi spun punctul de vedere, dar oare dacă ar fi fost mai puţin comercializat, ar fi fost acceptat şi pus undeva alături de rock, hip-hop şi restul turmei?!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.