AVC – Oameni dulci ca-n Bucuresti, in toata lumea nu gasesti

AVC – Pro Bucuresti Modern

AVC – Pro Bucuresti Modern

de Ana Pârvu – colaborator
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Unanim recunoscută ca fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media, reinventandu-se de la an la an, un lucru e cert: în capitala noastră nu ai cum să te plictisești!

Cândva cunoscut sub numele de „Micul Paris“, nume proclamat de elita bucureșteană de la vremea aceea, datorită asocierii incontestabile cu capitala franceză, Bucureștiul clar nu mai e ce a fost. Și totusi … ce e așa rău asta? Nici Paris nu mai e ce a fost! Dacă ținem cont de vremurile în care trăim, mentalități, obiceiuri and stuff, era firesc ca lucrurile să evolueze, în bine sau rău.

Sigur că atmosfera imperială și eleganța de la vremea aceea ne fac pe mulți dintre noi să ne dorim, măcar „par curiosite“ să fi prins o parte din timpurile acelea. Sau nu? Eu aș zice că nu neapărat.

Dincolo de faptul că ne-am lăsa duși de mirajul tabloului acelor timpuri și cam atât, uitând practic de multele neajunsuri sau mentalități fixiste, ar trebui să ținem cont și de absența anumitor lucrușoare care acum ne sunt indispensabile. De pildă, ce ne-am face fără telefoane sau, mă rog, iPhone, că astea-s cele două posibilităti? Ne-am trimite scriosorele „Rămâne pe Lipscani la intrarea Dristor Kebap la oră 19“? Sigur că da. Și ce ne-am face fără Facebook? Fără check-in, în numeroasele opțiuni pe care Bucureștiul ni le oferă? No way! Credeți că în Bucrestiul interbelic existau Kultur Haus vs Bamboo Nights? Eu nu prea.

Așa că, fie că admitem sau nu, chiar dacă toate acestea sunt lucruri cu care ne-am obișnuit și care fac parte din modul nostru de a trăi, adevărul e că iubim Bucureștiul contemporan. Adică, cine nu iubește să întârzie o oră dimineață la liceu/serviciu doar pentru că s-a urcat cu 3 minute mai târziu în mașină? Sau să știe că atunci când își termină treaba pe ziua respectivă are o infinitate de posibilități pentru a se recrea? De asemenea, merită menționat faptul că în același București modern, regăsim și anumite locuri, unele mai pitite, altele nu, care rezistă încă de pe vremea străbunicii și care păstrează amintiri de neuitat.

Parcul Cișmigiu, de pildă! Știați că numele parcului vine de la două cișmele construite de domnitorul Alexandru Ipsilanti în 1779, acesta fiind construit în jurul unui platan ce împlinește frumoasă vârstă de mai bine de 150 de ani? Câte povești n-o tăinui acesta și câte vor urmă? Așadar, asemeni parcului Cișmigiu, există numeroase locuri pe care le iubim. De asemenea, pentru cei doritori să-și amintească de vechiul București, se pot duce oricând în Centrul Vechi, unde s-a păstrat o bună parte din aerul „medieval“ sau pur și simplu prin oraș „căutând“ prin diversificatele stiluri arhitecturale (case, magazine, palate, edificii publice, multe dintre ele proiectate de arhitecți francezi).

Astfel, putem afirma că „Micul Paris“ și-a trăit clipele de glorie, iar ceea ce a dat consistență acelei epoci și poreclei care a renumit-o, a fost pe de o parte arhitectură ce se mai păstrează astăzi parțial, iar pe de altă parte poveștile nescrise spre care generația noastră sau următoare se vor îndrepta.

În concluzie, este minunat, chiar imperativ să ne mândrim cu acea perioadă a Bucureștiului, care a aparținut bunicilor noștri, dar este greșit să trăim în trecut. Cel mai bun lucru de făcut este – fie că ne place sau nu – faptul că Bucureștiul își păstrează și acum, deși având un cu totul alt stil, ceva ce ne face să-l iubim. Și pentru cei nemulțumiți, vorba aia :„Pentru unii bucureșteni, și Parisul înseamnă provincie!“

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.