AVC – Contra traitului in trecut

AVC -

de Cezara Panait – colaborator
foto: Diana Manoliu – colaborator foto

Am auzit de nenumărate ori clişeul „Dacă aş putea să dau timpul înapoi…“, toţi cei care l-au folosit crezând că aceasta ar fi rezolvarea tuturor problemelor lor. Dai timpul înapoi, pentru a-ţi repara astfel greşelile sau pentru a evita anumite evenimente de care ai aflat că se vor întâmpla dacă nu intervi, nevrând să accepţi consecinţele aferente acestora.

Ei bine, eu mi-am pus de mai multe ori întrebarea „Dar oare eu chiar aş schimba trecutul meu, dacă aş putea?“. De fiecare dată, răspunsul a fost acelaşi: Nu. Nu aş schimba nimic din ce mi s-a întâmplat, fiindcă din fiecare lucru rău am învăţat ceva. Am fost pusă în situaţii dificile şi am reacţionat mai bine sau mai puţin bine, dar am înţeles într-un final cum ar trebui să procedez, ce ar trebui să fac şi ce nu ar mai trebui să fac. Ştiţi cum e vorba aceea: „Fiecare şut în fund e un pas înainte“. Cât despre momentele bune de care am avut parte, este de la sine înţeles că nu am de ce să le schimb. Fiecare chestie pe care am trăit-o şi-a lăsat amprenta mea şi aşa am ajuns să fiu cum sunt astăzi. Dacă aş încerca să modific, să transform chiar şi un singur fapt, rezultatul nu ar mai fi acelaşi. Este un lanţ de acţiuni care survin una din cauza celeilalte şi nu pot să sustrag prostiile sau greşelile pe care le-am făcut, pentru că şi ele au avut rolul lor în modelarea şi întregirea personalităţii mele, care de altfel, prin natura sa umană, este imperfectă.

De aceea, nu putem hotărî când şi cum ar trebui să se petreacă – toate lucrurile au timpul lor. Nu aş aduce în prezentul meu lucrurile care s-au terminat, care s-au pierdut, pentru că, ca şi într-un joc de puzzle, nu toate piesele se îmbină perfect şi aş risca să fac un lucru care nu se potriveşte cu situaţia de faţă. Unele întâmplări merită să rămână doar în trecut, ca şi cum le-ai închide într-o cutie a cărui lacăt nu îl mai poţi găsi. Am avut parte de o astfel de „experienţă“ ce merita lăsată în urmă, doar că nu am făcut-o. Ştii cum e să ai un/o prieten/ă cu care eşti convins/ă că nu ar trebui să te împaci şi totuşi o faci? Asta pentru că nu eşti în stare să te deconectezi total de trecut şi să realizezi că există viaţă şi după respectivul/a. Este principiul „trăitului în trecut“, în care eşti prins în acest timp scurs şi nu vezi realitatea actuală, care de multe ori e diferită de cea care era înainte.

Uneori e greu, dar e nevoie să ai o ambiţie puternică şi să ai forţă să te ţii de ce ai spus, dacă ţi-ai impus să nu mai repeţi greşelile anterioare. E atât de uşor să încalci promisiunile pe care ţi le faci ţie, dar e şi o satisfacţie foarte mare să vezi că ai reuşit.

Şi chestia cu „fiecare lucru trebuie să se întâmple la timpul lui“ mi se pare că ar trebui să însemne ceva pentru noi, dar nu este luat în considerare de mulţi. Acum, cui îi mai pasă la câţi ani ai fumat sau ai făcut sex pentru prima oară? Nimănui, doar în cazul în care nu te felicită pentru „promptitudine“. Este o tâmpenie să grăbeşti lucrurile intenţionat, pe principiul „O viaţă am, hai să o trăiesc cât mai bine“. S-ar putea ca mai târziu să regreţi că nu ai aşteptat, pentru a acorda fiecărui moment al vieţii tale importanţa pe care o merita şi le-ai tratat pe toate ca pe „nişte lucruri care oricum trebuia să se întâmple cândva, deci de ce nu acum?“. De ce nu acum? Pentru că acest „acum“ poate să nu fie cel care te defineşte pe tine, care eşti unic şi nu ai ritmul impus.

Momentele de deja-vu sunt atunci când ţi se înfăţişează întreaga viaţă înaintea ochilor, prin secvenţe năucitoare, fulgerătoare, de care încerci să te agăţi, dar este inutil. Revezi lucruri pe care le-ai mai văzut cu altă ocazie, descoperi amintiri sedimentate undeva într-un colţ al memoriei tale, inactiv până acum, sau ai iluzia că ai mai trăit, experimentat, văzut, simţit, crezut ceva, când de fapt cel mai probabil creierul tău creează anumite conexiuni ale amintirilor tale şi îţi apare această senzaţie de familiaritate a unei chestii aparent nemaiîntâlnite.

Lasă trecutul în urmă, unde îi e locul. Tu trăieşti în prezent!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.