Teen Press 
Fiecare zi adaugă piese noi la puzzle-ul vieţii noastre. Cu toţii avem perioade în care nu găsim piesele, sau cele pe care le avem nu se potrivesc unde vrem să le punem. Dar ştiu sigur că timpul petrecut la Teen Press mi-a dat multe piese necesare pentru a continua. Pentru că în redacţie, cum urci scările, e un scanner cu raze X care te analizează, apoi trimite informaţiile primite la birouri, unde sunt prelucrate şi apoi printate piesele pe măsura ta.
Nu-mi place să pun punct, să închei capitole din viaţă. Dar se pare că nu decid eu mereu. Liceul nu m-a întrebat pe mine când s-a terminat. Şi nici copilăria nu m-a anunţat când a plecat. Doar mă trezesc de ceva timp mai puţin copil.
La Teen Press am decis eu să vin. Eu decid şi să închei colaborarea. Ştiu când termin o carte. Ştiu că vin capitole noi în viaţa mea şi că nu mă pot îngriji cum trebuie de terminarea celor vechi. Aşa că, pentru evitarea neglijării, mă opresc aici, leg cu o fundă roşie teancul de foi pe care am depus gândurile mele pentru Teen Press şi merg mai departe cu zâmbetul pe buze pentru amintirile rămase şi lucrurile învăţate aici.
Nu sunt din generaţia nouă şi nici din cea veche. În etape ale istoriei revistei, m-aş încadra în mezolitic. Dar pe o scară de la 1 la 10, m-am simţit de 10+ împreună cu echipa. Ne-am distrat, am muncit, ne-am enervat, ne-am pus creierele la contribuţie şi mereu a ieşit ceva bun din asta. Keep up the good work!
Pentru momentele frumoase, pentru râsetele până la lacrimi, pentru prietenii adevăraţi, pentru nopţile nedormite, pentru pozele rămase dovezi, pentru sentimentele ivite, pentru evenimentele organizate, pentru Teen Press, închei cu zâmbet şi închin cu şampanie!
P.S.: Mai la sentiment, discutăm în redacţie, că nu vreau să lăcrimez pe tastatură, nu de alta, nu-i a mea!
P.P.S.: Nu plec chiar aşa departe de voi, nu vă faceţi iluzii!
